Boli si tratamente

Vaccinarea anti-HPV va fi reluata in ianuarie. Cine va fi imunizat

Publicat: 16 nov. 2019

Vaccinarea anti-HPV va incepe la inceputul anului viitor, au anuntat reprezentantii Ministerului Sanatatii. In prima faza, 20.000 de doze de vaccin vor ajunge la medicii de familie. Numarul poate fi suplimentat pana la 2,1 milioane de doze, in functie de cerere. Descopera cine se poate vaccina gratuit.

Ministerul Sanatatii (MS) intentioneaza sa dea startul campaniei de vaccinare impotriva virusului HPV in luna ianuarie 2020. Pana atunci, in cabinetele medicilor de familie vor ajunge in perioada urmatoare 20.000 de doze de vaccin. Potrivit acordului dintre minister si furnizor numarul dozelor de vaccin anti-HPV poate fi suplimentat pana la 2,1 milioane de doze. Acordul dintre cele doua parti a fost incheiat pentru o durata de patru ani.

Vaccinarea anti-HPV va fi precedata de o campanie de informare si constientizare a populatiei cu privire la pericolul acestui virus si protectia vaccinului. Precedenta campanie initiata de minister, in urma cu cativa ani, s-a dovedit a fi un esec.

Vaccinarea anti-HPV protejeaza de cancerul de col uterin

Majoritatea cancerelor cervicale sunt asociate cu papilomavirusul uman (HPV), o infectie cu transmitere sexuala. Vaccinarea anti-HPV ar putea reduce impactul cancerului de col uterin. Vaccinul este recomandat in mod obisnuit pentru fete si baieti cu varsta de 11 sau 12 ani. Potrivit producatorilor, poate fi administrat inca de la varsta de 9 ani. Este ideal ca fetele si baietii sa primeasca vaccinul inainte de a avea relatii intime si sa fie expusi la HPV.

In aceasta campanie vor fi vaccinate fete cu varsta de 11-14 ani care au solicitat in anii 2017- 2018 sa fie vaccinate. De asemenea vor fi imunizate si cele care au trecut de aceasta varsta daca au solicitat, se arata in comunicatul MS.

„Cancerul de col uterin este o boala care poate ucide si prin ignoranta, dar este si un tip de cancer care poate fi
prevenit scutind astfel femeile de suferinte fizice si psihice imense. Vaccinarea, alaturi de screening poate reduce povara generata de cancerul de col uterin. Ministerul Sanatatii are datoria de a proteja prin orice mijloace sanatatea publica. Dar atunci cand introducem noi vaccinuri in calendarul de imunizare este de datoria noastra sa pregatim populatia si sa explicam asa cum trebuie lucrurile. Am avut o perioada in care am avut vaccinuri pe stoc, pe care le-am irosit”, a declarat Victor Costache, ministrul Sanatatii.

Ministerul Sanatatii face apel la parinti sa solicite informatii medicilor de familie. De asemea, face apel si la medicii de famile sa se informeze cu privire la vaccinarea anti-HPV si sa transmita aceste informatii transparent si corect catre parinti.

Cum putem preveni cancerul cervical

Ce puteti face pentru a va proteja de cancerul de col uterin, daca nu sunteti in grupul de varsta recomandat? HPV se raspandeste prin contact intim. Pentru a va proteja de HPV, folositi prezervativul de fiecare data. In plus, nu fumati. Fumatul creste riscul de cancer de col uterin. Pentru a detecta cancerul de col uterin in stadiile cele mai timpurii, faceti regulat testul Papanicolau. Acest test se recomanda incepand cu varsta de 21 de ani. Consultati cat mai repede medicul daca observati semne sau simptome de cancer de col uterin. Printre cele mai frecvente semne: sangerare vaginala dupa un raport intim, intre perioade sau dupa menopauza, dureri pelvine, durere in timpul contactelor.



loading...

Adauga un comentariu