Prima pagină » Titlurile zilei » Val de acuzații grave pentru Off Road Max, unul dintre cele mai cunoscute service-uri de tuning din România. Un tânăr din Iași a rămas cu paguba de sub 10.000 de lire: „Nu știu ce să mai fac”

Val de acuzații grave pentru Off Road Max, unul dintre cele mai cunoscute service-uri de tuning din România. Un tânăr din Iași a rămas cu paguba de sub 10.000 de lire: „Nu știu ce să mai fac”

07 dec. 2024, 02:00, 3 ,
Georgiana TURCU în Titlurile zilei

Service-ul auto Off Road Max din Suceava, acuzat că înșală clienții. Un bărbat din Târgu Frumos, din Iași, nu mai știe nimic de mașina pe care a trimis-o la acest service pentru modificări, în urmă cu un an. Acesta a efectuat mai multe plăți în speranța că responsabilii se vor ocupa de mașină, însă aceștia nu îi mai răspund la numeroasele apeluri telefonice

Service-ul auto Off Road Max din Suceava, acuzat de înșelăciune

În urmă cu un an, Ștefan Caras, în vârstă de 33 de ani, a cumpărat o mașină în scopul de a o modifica, aceasta fiind parte dintr-un proiect personal. Datorită faptului că acesta locuiește în Scoția de 14 ani, locul de muncă nu îi permite să revină în țară foarte des. Tocmai de aceea, pe data de 14 octombrie 2023, Ștefan Caras a trimis mașina service-ului auto Off Road Max, deoarece a considerat că va avea parte de transparență din partea mecanicilor.

Acesta a reușit să stabilească un acord împreună cu Cristi Șuiu, directorul Off Road Max și cel care se ocupă în mod direct de toate proiectele, privind modificările care aveau să fie aduse mașinii trimise de Ștefan Caras.

„Am reușit să iau un număr de telefon, l-am sunat apoi pe domnul Cristi Șuiu, care este directorul Off Road Max și cel care se ocupă de toate proiectele. Am căzut de bun acord și mi s-a spus că, tot ceea ce doresc să fie modificat la mașină, să îi scriu în mesaje pentru a nu exista discuții. Eu am încercat să îl mai sun și să îi explic ce doream, iar el mereu îmi spunea că se va ocupa. Prima dată, mi-a făcut un preț la care am căzut ambii de comun acord, după care mi-a cerut un avans în jur de 5.500 de lire pe care i-am și trimis. Am trimis mașina la ei din Scoția, am pus-o pe platformă. La început, aceștia erau foarte deschiși să discute. Eu voiam o restaurare. Undeva la vreo două, trei săptămâni, m-a sunat domnul Cristi cerându-mi niște bani, iar eu, fiind de bună credință, i-am trimis suma de 15.363 de lei”, a declarat Ștefan Caras, proprietarul mașinii.

Reprezentanții service-ului auto au încetat să mai răspundă apelurilor telefonice

Potrivit lui Ștefan Caras, Cristi Șuiu a încetat să mai răspundă apelurilor telefonice aproape disperate ale acestuia.

„Situația a continuat! Eu i-am trimis iarăși bani pentru modificări, iar la un moment dat, pentru o perioadă, acesta nu mai răspundea la telefon sau dacă răspundea, era mereu pe grabă. La ceva timp, m-a sunat un coleg de-al domnului spunându-mi că se va ocupa el de proiect, dar mă amânau mereu câte două săptămâni. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat! Mi-au spus de cel puțin 10 ori că mașina mea va fi gata în două săptămâni”, a mai spus Ștefan Caras.

Presupunând că mecanicii se ocupă de mașina acestuia, Ștefan Caras a mai transferat o sumă de 7.000 de lei, avans pentru tapițerii, în contul directorului Off Road Max, în speranța că mașina va fi gata în timp util. Proprietarul mașinii a apelat la ajutorul unei rude pentru a afla ce se întâmplă cu autovehiculul, dar aceasta a primit același răspuns.

„Mai târziu, am transferat suma de 7.000 de lei avans pentru tapițerii în contul domnului Cristi. Sincer, sunt disperat și nu știu ce să mai fac! Îmi doresc să merg și pe cale legală. Eu am avut foarte mare încredere în ei. De atât timp de când stă mașina la ei, se poate și deteriora. La început, mi-a trimis o poză, că a vopsit-o pe exterior și cam atât. Mie mi-a spus că partea mecanică se va face prima dată, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Am apelat la un cumnat de-al meu să discute cu el, și domnul Cristi i-a spus același lucru, că o s-o termine în 2 săptămâni. Din câte am înțeles, mașina este acum la Botoșani pentru tapițerii, dar mașina e acolo din aprilie. Nu știu, pot să îmi recuperez mașina sau nu? Nu mi s-a dat nicio chitanță pentru tot ce am plătit, absolut nimic! Eu am poze cu toate tranzacțiile pe care le-am făcut către domnul Cristi”, a mai povestit acesta.

Proprietarul service-ului auto Off Road Max spune că mașina va fi gata în cel mai scurt timp, iar acum se lucrează la tapițerii.

„Mașina a fost restaurată de la zero, iar comunicarea cu el (n. r. – Ștefan Caras) există sută la sută. Inclusiv ieri am vorbit cu soția lui. Mașina a venit într-o stare jalnică, a venit pe platformă la noi, a fost desfăcută în bucăți, apoi restaurată, iar eu i-am trimis toți pașii, exact fiecare lucru pe care l-am discutat cu el. Într-adevăr, noi nu am avut un termen fixat, pentru că el a zis că nu se grăbește. Noi, la ora actuală, mai trebuie să facem scaunele, și mașina va fi gata. Asta înseamnă maximum 2 săptămâni și nu a ținut de noi răspunsul ăsta, pentru că, practic, dădeam ceea ce primeam de la cei care se ocupau de tapițerie. Eu am vorbit cu soția lui! Noi vrem doar să ne facem treaba. Rezolvăm! Am înțeles de la tapițer că în maximum două săptămâni mașina va fi gata. Își recuperează mașina, doar nu e a noastră, normal că e a lui. Mașina a fost restaurată total, caroseria a fost refăcută, partea mecanică, la fel”, a declarat Cristi Șuiu, proprietar service auto Off Road Max.

Acuzații de înșelăciune, aduse service-ului auto Off Road Max din Suceava. Un bărbat din Târgu Frumos, din Iași, nu mai știe nimic de mașina pe care a lăsat-o la service în 2023. Proprietarul service-ului îl asigură că modificările aduse autovehiculului sunt în curs de finalizare.

Comentarii
  • Banii se dau inainte doar la c*rve.

  • Un golan Cristi. Service-ul de ragat. Si medicul Luci Burlea a avut masina la Off Road Max si acuma sta cu ea pe dreapta!!!

  • Lira si fluierul ciobenului

    Bai da’ prost trebuie ca este ala care baga banul in cont fara sa aiba habar pe ce il da. Bun, omul e imigrant si ca orice erou diasporean tot „acasa” trage, la ieftinica si la neamurile care vorbesc limba bastinasa. In Scotia il costa refacutul cazanului de nu putea imigrantul duce nici daca ii trimiteau de la Tg. Frumos haleala cu autocarul. Vorba e, daca repara acolo tigaia, cum se mai balenea imigrantul la el in sat ?

    • Mamuca’ta de la sat!

      adevărat, și pe tine mămuca ta de la sat, te-a învăț o limbă doar cunoscută ei: “a te balenea”- a scuipa individie si frustrare gratuit. Bune valori morale, tine de ele, ca o sa te facă un om bun de urmat.

      • Cum enervezi un imigrant ?

        Numindu-l imigrant. Doar spunând adevărul. Da, despre ăia care cică vin salvatori și pleacă încărcați cu de toate de aici, că e mai ieftin.

      • Ce face un imigrant când se enervează ?

        Insultă. Așa își demonstrează „civilizația” și „educația” dobândite afară, la spălat cururi și la cărat saci prin șantiere, domiciliat câte 8 în containere. Alte argumente n-are.

  • Masina e ca noua , avea încredere în ei 🤣

  • Bună ziua,

    Ne pare sincer rău că proprietarul mașinii percepe această colaborare cu Off Road Max într-un mod negativ. Totuși, dorim să clarificăm câteva aspecte importante pentru a oferi o imagine corectă asupra situației și să subliniem angajamentul nostru față de calitatea lucrărilor.

    Am preluat proiectul în urmă cu aproximativ un an, așa cum menționează și proprietarul. Din start, nu a fost stabilit un termen exact de predare, iar la momentul respectiv ni s-a comunicat că nu există o urgență în finalizarea lucrărilor.

    Lucrarea solicitată a presupus o restaurare completă a mașinii, un proces complex și de durată, care, în mod obișnuit, poate depăși chiar și șase luni. Acest tip de intervenție a implicat:

    Demontarea completă a mașinii, necesară pentru a putea identifica și repara toate problemele, inclusiv cele ascunse, precum rugină sau alte deteriorări care nu erau vizibile la suprafață.
    Restaurarea șasiului și a părții inferioare a caroseriei, care a inclus sablarea completă și tratarea împotriva ruginii. În final, pentru o protecție suplimentară, a fost aplicată o ceară de protecție.
    Repararea și reinstalarea diferențialului de pe axa spate, care a fost adus separat și demontat, fiind defect în momentul în care mașina a ajuns la noi.
    Până în acest moment, echipa noastră a realizat următoarele:

    Restaurarea completă a caroseriei și a șasiului;
    Vopsirea integrală a mașinii;
    Tratarea șasiului și a părții inferioare cu materiale anticorozive și ceară de protecție;
    Rezolvarea tuturor problemelor mecanice identificate.
    Mașina a fost adusă inițial pe platformă, într-o stare nefuncțională, iar acum este complet funcțională. Singura etapă rămasă în procesul de restaurare este retapițarea scaunelor, care se află în desfășurare în acest moment. Acest serviciu este externalizat către un colaborator de încredere, recunoscut pentru calitatea excepțională a lucrărilor sale, însă, din cauza cererii ridicate, timpul de execuție poate fi mai mare.

    Pentru a sprijini transparența și a oferi o imagine clară asupra progresului lucrărilor, vom atașa fotografii și materiale video care reflectă atât etapele procesului, cât și starea actuală a mașinii.

    Regretăm dacă lipsa unei comunicări mai frecvente a dus la concluzii pripite. Vă asigurăm că acest proiect este unul de suflet pentru noi, așa cum sunt toate lucrările în care ne implicăm. Rezultatul final va reflecta standardele înalte pe care ni le-am propus și va fi la nivelul așteptărilor proprietarului.

    Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare!

    Cu respect,
    Echipa Off Road Max

    • Răspunsul echipei este la obiect, cu detalii, competent și plin de bun simț. Nu am avut mașina dată în lucru la ei însă am prieteni care și-au lucrat mașinile cu acest colectiv și sunt absolut mulțumiți. Poate acest client spera la vreun discount sau la vreo pleașcă. Tipic pentru cei veniți de-afară care au uitat de unde au plecat.

      • Alt IEȘEAN!

        Nu ai dat mașina, shut the f*uck up! “Cei veniți din afara” care muncesc pe branci pentru realizările lor. Câinii latră, ursul merge!

    • Si daca tot spuneti ca totul a fost facut conform planului, de ce nu ii raspundeati omului la telefon ? De ce il duceati cu zaharelul ca e gata in 2 saptamani?
      Ceva e cusut cu ata alba aici !!!

  • Prost sa fii sa mergi la Off Riad Max, am avut o experienta jalnica cu ei. Tapiteria o fac undeva, vopsitul altundeva, electricul altundeva, mecanica altundeva etc etc Ei doar incaseaza banul!!!

  • Si daca tot spuneti ca totul a fost facut conform planului, de ce nu ii raspundeati omului la telefon ? De ce il duceati cu zaharelul ca e gata in 2 saptamani?
    Ceva e cusut cu ata alba aici !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 ianuarie 2025
13 ianuarie 2025