Vloggerul Alexandru Bălan zis „Colo” a fost reținut pentru 24 de ore. Alexandru Bălan, vloggerul cunoscut pe YouTube sub numele Colo, a fost reținut marți seară, 9 iunie 2020, de polițiștii de la Secția 9 din Capitală. Tânărul a fost audiat câteva ore şi i se aduce acuzaţia de instigare la violență asupra minorilor. Vloggerul a fost eliberat și este cercetat sub control judiciar, anunță instanța.
UPDATE: Decizia instanţei în cazul vloggerului Colo
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul este obligat să respecte interdicția prev. de art. 215 alin. 2 litera e) C.proc. pen. – să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta – postarea în spațiul online (de ex. YouTube, Instagram, Facebook, Tik Tok) de videoclipuri de tip live streaming, vlog. Inculpatul va fi pus de îndată în libertate, după efectuarea formalităților necesare.”, potrivit instanței.
Alexandru Bălan a fost reținut
„Colo” a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul în care este cercetat pentru că ar fi instigat la violență împotriva minorelor, inclusiv la violarea acestora, după ce a relatat în urmă cu câţiva ani o experiență personală pe care a avut-o cu o fată în vârstă de doar 16 ani.
Verificările au început săptămâna trecută, după ce tânărul a afirmat, într-un videoclip postat pe YouTube, că unele adolescente merită „să le dai cu palmele, să le ții cu capul de pereți, să le pui piciorul pe față”.
Ulterior, Alexandru Bălan a prezentat scuze și a spus că regretă situația creată.
„Tot acest clip este extras dintr-un live de divertisment pe care l-am făcut acum câţiva ani. A fost o glumă extraordinar de proastă. Îmi cer scuze în mod oficial pentru că clipul meu a deranjat. Nu reprezintă în niciun caz nici valorile mele morale, nici felul meu de gândire”, a spus vloggerul urmărit de peste 850.000 de persoane.
El urmează să fie prezentat în fața unei instanțe cu propunere de arestare preventivă.
În ciuda acuzațiilor, Alexandru Bălan “Colo” are toate șansele să redevină un om liber, deoarece instanța nu poate prelungi măsura arestului.
Potrivit codului penal, măsura arestării preventive poate fi prelungită doar în cazul în care suspecții riscă pedepse de peste 5 ani de închisoare, în timp ce, în cazul vloggerului, pedeapsa pe care o riscă este de 3 ani de închisoare.
În schimb, Alexandru Bălan riscă să primească interdicția de a mai apărea în mediul online.
Povestea vloggerului Alexandru Bălan zis Colo
Youtuber-ul Alexandru Bălan (28 de ani), zis Colo, este unul dintre cei mai urmăriți volggeri din online-ul românesc. El este din Bucureşti şi în prezent are 850.000 de abonați pe canalul său, totodată el fiind prezent pe toate reţelele de socializare, unde este urmărit de alte câteva sute de mii de persoane.
Cei mai mulți dintre cei care îl urmăresc pe Colo sunt tineri, majoritatea fiind adolescenți cu vârste sub 18 ani.
În cadrul unei transmisiuni live de pe platforma Twitch, Alexandru Bălan povestește, în primă fază, despre experiența sexuală pe care a avut-o cu o minoră, de care ulterior s-a despărțit. (scroll mai jos pentru video)
Tânărul spune că minora „era nimfomană“ și că l-a amenințat că îl va reclama la Poliție. „Eram atât de îngrozit c-o să mă bage la pușcărie copila aia, că gen n-ai voie să f*** minori“.
Povestea este urmată de o serie de afirmaţii cel puţin şocante, în care Colo critică modul provocator în care se îmbracă minorele din zilele noastre, apoi declară că ar face sex cu toate.
„Eu dacă nu eram în nicio relație cu nimeni, vă spun sincer, cât de sincer posibil, f***** toate copilele de 15, de 16 ani, credeți-mă pe cuvânt.“
Deși unul dintre urmăritorii săi îi lasă un comentariu în care îl numește pedofil, Alexandru Bălan continuă să-și justifice pornirile sexuale față de minore spunând că acestea se îmbracă mult prea provocator.
ATENŢIE! VĂ AVERTIZĂM CĂ IMAGINILE DE MAI JOS CONŢIN LIMBAJ EXPLICIT ŞI POT AVEA UN PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL
Reacția lui Alexandru Bălan după ce a aflat că este cercetat de Poliție
După ce a aflat că e cercetat de Poliție după declarațiile făcute, Alexandru Bălan și-a cerut scuze public.
„Dacă stau acum să gândesc la rece chestia asta, a fost o glumă extraordinar de proastă, recunosc lucrul ăsta şi vreau să vă spun că îmi pare rău. În ultima perioadă, pe Facebook, a izbucnit aşa un mare scandal şi am fost implicat în el de către mai mulţi influenceri, de către mai multe persoane cunoscute în această industrie, şi vreau să-mi cer scuze faţă de ei personal, în primul rând, pentru că acest clip este extras dintr-un live de divertisment pe care l-am făcut acum câţiva ani, îmi cer scuze în mod oficial pentru că videoclipul meu a deranjat. Nu reprezintă în niciun caz nici valorile mele morale, nici felul meu de gândire“, a început Colo.