Razboi în Ucraina

A început ancheta europeană asupra principalelor presupuse crime de război comise în Ucraina

Publicat: 26 apr. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
A început ancheta europeană asupra principalelor presupuse crime de război comise în Ucraina
Presupusele crime de război comise în Ucraina urmează să fie anchetate de Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale

Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) va participa la ancheta europeană asupra principalelor presupuse crime de război comise în Ucraina, a anunţat luni, 25 aprilie, agenţia de cooperare judiciară Eurojust.

crime de război comise în Ucraina, ucraineni i timpul invaziei ruse, steag al Ucrainei
În timpul acestei vizite, Karim Khan a declarat că Ucraina este „o scenă de crimă”

Ancheta asupra numeroaselor crime de război comise în Ucraina

Presupusele crime de război comise în Ucraina urmează să fie anchetate de Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale. Prin intermediul unui comunicat, agenţia a precizat că Echipa Comună de Anchetă (JIT), ce a fost pusă în funcţiune în lună martie de Lituania, Polonia şi Ucraina, cu susţinerea Eurojust, vizează să faciliteze anchetele şi urmăririle în statele vizate, precum şi cele care ar putea fi aduse în faţa CPI.

„Procurorul CPI, Karim Khan, şi procurorii generali ai celor trei ţări vizate au semnat astăzi (luni) un acord asupra primei participări a Biroului Procurorului la o Echipă Comună de Anchetă (…) va permite o coordonare şi o cooperare rapide şi în timp real cu ţările partenere (ale echipei comune de anchetă), în cadrul anchetelor desfăşurate de Biroul Procurorului şi autorităţile naţionale competente”, a anunţat Eurojust.

Acest acord le va permite părţilor să trimită „un mesaj clar că vor fi întreprinse toate eforturile pentru a aduna eficient probe asupra principalelor crime internaţionale comise în Ucraina şi a-i aduce pe responsabili în faţa justiţiei”, a afirmat Eurojust.

Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale, a fost înfiinţat în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume. Anul acesta, în data de 3 martie, a declanşat o anchetă asupra situaţiei în Ucraina, după ce a primit undă verde de la aproape 40 de state participante la CPI.

crime de război comise în Ucraina, ancheta in Ucraina privind crimele de razboi
Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale, a fost înfiinţat în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume

Un număr de peste 6.000 de crime de război

Britanicul Karim Khan, procuror al Curții Penale Internaționale, s-a deplasat la începutul lunii acesteia în oraşul Bucea, lângă Kiev, unde cadavrele a sute de civili, potrivit autorităţilor ucrainene, au fost descoperite după retragerea trupelor ruse. În timpul acestei vizite, Karim Khan a declarat că Ucraina este „o scenă de crimă”.

Din anul 2018, Ucraina este una dintre cele 10 ţări non-membre ale Uniunii Europene care dispune de un procuror de legătură la Eurojust. Totodată, Comisia Europeană a propus luni, 25 aprilie, să întărească mandatul Eurojust pentru a-i permite să conserve dovezile de crime de război din Ucraina şi să le pună la dispoziţia CPI.

În afară de Parchetul ucrainean şi de Curtea Penală Internaţională, alte 11 ţări membre ale Uniunii Europene – printre care Lituania şi Polonia – au declanşat o anchetă asupra unor posibile crime de război în Ucraina, acuzaţie dezminţită de Moscova.

Potrivit Comisiei Europene, numărul actual de crime de război comise împotriva umanităţii, înregistrate în Ucraina, este mai mare de 6.000, iar alte state membre preconizează să se ralieze echipei comune de anchetă.

În acest sens, procurorul general al Ucrainei a dezvăluit că există un „număr uriaș de cazuri” în care trupele rusești ucideau ucraineni doar pentru că nu le plăceau de ei. Echipa ei lucrează la aproape 8.000 de cazuri de crime de război din întreaga Ucraina, care vizează execuții, violuri și deportări forţate ale copiilor în Rusia.

Adauga un comentariu