Acest dans era nelipsit de la nunțile tradiționale, dar puțini îi știu adevărata semnificație: „Era ultima petrecere pe care mirii o făceau”

Un obicei cu rădăcini adânci în tradițiile de nuntă ale românilor, dansul „Perinița”, odinioară nelipsit din viața satului, dispare treptat din peisajul cultural contemporan. Lipsa semnificației pentru noile generații și schimbările aduse de mediul urban par să fi șters din memoria colectivă unul dintre cele mai expresive momente ale ceremonialului de nuntă

Dansul „Perinița”, odinioară nelipsit din nunțile tradiționale românești, a ajuns astăzi aproape uitat. Cunoscut drept „dansul de rămas-bun al miresei”, acest obicei marca trecerea fetei din statutul de domnișoară la cel de soție și era încărcat de simboluri legate de familie, comunitate și începutul unei noi vieți. În prezent, el se mai joacă sporadic, doar în câteva sate sau, în amintirea perioadei comuniste, la petrecerile de Revelion, dar și-a pierdut în mare parte semnificația.

„Perinița”, dansul uitat de români

„Perinița” este un dans popular românesc a cărui vechime nu poate fi stabilită cu exactitate, dar care, potrivit etnologilor, marca desprinderea mirilor de statutul de flăcău și fată fecioară.

09:35, 25 Nov 2025

FOTO Când se pune grâușor la încolțit de Sf. Andrei? Iată ce este bine să faci cu el de Revelion!

„Perinița era dansul cu care debutau cele trei zile de nuntă tradițională. Din punct de vedere temporal, jocul avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când se organiza o petrecere la care participau tinerii din sat, dar și rudele mirelui și ale miresei. Practic, era ultima petrecere pe care mirii o făceau în calitate de flăcău și de fată fecioară și marca desprinderea din acest statut social. Putem spune că era, de fapt, ultima petrecere a tinerilor, un moment ce închidea simbolic formele tradiționale de socializare din sat. Flăcăii și fetele erau antrenați, încă din preadolescență și adolescență, în aceste forme de socializare: șezătorile, cetele de flăcăi, grupurile de mascați și colindători de la Crăciun și Anul Nou, apoi vălăretul de la Paște, care includea și obiceiul stropitului sau udatului fetelor, cu rol fertilizator. Un alt moment important era scosul fetelor la horă, care se producea, de regulă, când fata împlinea 16 ani și părinții considerau că a ajuns la o vârstă la care putea să intre în vorbă cu un băiat. Ceremonialul era elaborat, cu participarea întregii comunități, pentru că a lăsa fata să joace și să fie invitată la dans de un băiat însemna, de fapt, că părinții își dădeau acordul ca ea să intre în rândul fetelor de măritat”, povestește Ovidiu Focșa, muzeograf etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei Iași.

Numele dansului vine de la „perină” (pernă), iar obiectul era folosit în mijlocul horei, unde mireasa îngenunchea pe o perniță special pregătită, brodată cu simboluri și culori ritualice.

„Pentru acest moment, mireasa își pregătea din timp pernița. La început, se foloseau perne mari, însă, pentru că erau greu de manevrat, s-a trecut la unele mai mici, de aici și diminutivul periniță, realizate special din mătase. Aceste perne erau deosebite, nu se făceau oricum: erau umplute cu lână, îmbrăcate în mătase albă și brodate cu modele tradiționale. Pe margini aveau o panglică roșie, iar combinația de alb și roșu nu era întâmplătoare, ci avea un cod simbolic: bucurie, fertilitate și fericire. Uneori, pe perinițe erau brodate și inițialele mirilor, pentru că pe ele urmau să îngenuncheze.

Jocul începea într-un ritm alert, însoțit de muzicanți: un taraf cu țambal, vioară și instrumente de suflat, dar și lăutari care cântau la cimpoi, fluier sau ocarină. Mai întâi, petrecerea avea loc la casa mirelui, care, împreună cu vedrele sale, mergea apoi la casa miresei, însoțit de alaiul de muzicanți. Acolo se juca „Perinița”.

Mireasa lua perinița și, așezată în mijlocul horei, îngenunchea pe ea. Hora, prin forma sa de cerc închis, simboliza unitatea și stabilitatea noii familii. Mireasa invita la dans pe cine dorea, sărutându-l protocolar. Apoi repeta gestul cu alt tânăr, în timp ce cel ales intra și el în scenariu: îngenunchea la rândul lui și chema o fată. În tot acest timp, mireasa rămânea în centru.

Interesant este că mirele era de față și, deși asista atent la joc, nu intervenea, chiar dacă situația putea să nu-i convină. Dansul era interpretat de toți cei prezenți drept ultimul dans al miresei, dansul de rămas-bun, pentru că a doua zi, după cununia religioasă, ea era doar a lui.

Astfel, „Perinița” era dansul prin care mireasa se desprindea de statutul de fată necăsătorită. Momentul culmina atunci când, încurajată de cei din jur, îl chema și pe mire în mijloc și îl săruta. Acest gest simboliza desprinderea de feciorie și intrarea în noul rol de soție. Este important de precizat că, deși în prezent asociem „Perinița” cu finalul petrecerii, în tradiția autentică ea era, de fapt, un dans care avea loc înainte”, a explicat Ovidiu Focșa.

De la sat la Revelion

Astăzi, „Perinița” se mai joacă sporadic în unele sate din Prahova sau Iași, însă rareori mai este inclusă în ceremoniile de nuntă.

„Perinița a dispărut, pentru că lumea urbană nu a preluat în mare măsură obiceiurile rurale. Mulți le consideră depășite sau învechite, iar odată ce și-au pierdut semnificația și oamenii nu mai știu cum să le interpreteze, nu le mai folosesc. La Iași, aceste jocuri se mai practică, dar cu multă reținere putem spune că sunt frecvente. Ceremonialul de nuntă este astăzi atât de elaborat, încât aproape că oamenii nici nu mai observă lipsa periniței. În mediul rural s-au păstrat alte obiceiuri, precum jocul găinii sau dezgătitul miresei, care sunt nelipsite la nunți. Aceste momente îi implică direct pe cei doi tineri, motiv pentru care Perinița nu mai este relevantă pentru ei”, spune Ovidiu Focșa, muzeograf etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei Iași.

Un alt moment în care „Perinița” a supraviețuit, dar cu o semnificație schimbată, a fost perioada comunistă. Atunci, dansul a fost adaptat și integrat în petrecerile de Revelion.

„În perioada comunistă, dansul a fost preluat și adaptat la contextul trecerii dintre ani, devenind un obicei de Revelion. Stingerea și aprinderea simbolică a luminii erau asociate cu sfârșitul și începutul unui nou an, iar Perinița a ajuns astfel să simbolizeze timpul care moare și renaște”, mai spune Ovidiu Focșa.

Chiar dacă a dispărut aproape complet, dansul „Perinița” și-a găsit ecouri în alte forme mai simple, precum jocul batistei sau al năframei, care se regăsesc uneori la nunțile contemporane. Aceste variante păstrează doar o parte din elementele vechiului dans, fără însă a mai avea încărcătura simbolică originară.

Dansul „Perinița”, odinioară nelipsit din satul românesc și reinventat în perioada comunistă ca joc de Revelion, a devenit astăzi mai degrabă o amintire evocată de etnografi și de cei care mai păstrează nostalgia vremurilor de altădată.