Agricultura europeană și românească între CAP 2028 și Acordul Mercosur

Agricultura nu este doar o ramură economică. Este hrană, este stabilitate socială, este identitate națională. Pentru România, agricultura înseamnă milioane de hectare lucrate, sute de mii de familii implicate direct sau indirect și o parte importantă din economia națională. În acest context, două evoluții majore ne obligă să analizăm cu atenție direcția în care ne îndreptăm: reforma Politicii Agricole Comune după 2028 și acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele din Mercosur.

Nu discutăm despre simple ajustări tehnice. Discutăm despre schimbări care pot influența veniturile fermierilor, structura exploatațiilor agricole și poziția României pe piața europeană.

1. CAP 2028 – o nouă filozofie a sprijinului agricol

Politica Agricolă Comună a reprezentat, timp de decenii, principalul sprijin pentru fermierii europeni. Subvențiile directe au asigurat stabilitate și predictibilitate într-un sector expus riscurilor climatice și fluctuațiilor de piață.

Reforma pregătită pentru perioada de după 2028 aduce trei direcții clare:

* redistribuirea mai echitabilă a fondurilor;

* condiționarea mai strictă de respectarea normelor de mediu;

* orientarea sprijinului către fermele mici și mijlocii.

Ideea este corectă în principiu. Agricultura trebuie să protejeze solul, apa și biodiversitatea. Fondurile europene trebuie să ajungă acolo unde este nevoie reală de sprijin. Totuși, aplicarea concretă va face diferența între succes și dezechilibru.

România are o structură agricolă aparte. Avem exploatații foarte mari, performante și competitive la export, dar și un număr mare de ferme mici, care asigură traiul familiilor din mediul rural. O redistribuire bruscă și neadaptată realităților locale poate crea tensiuni și dificultăți financiare.

Este esențial ca România să negocieze și să implementeze noile reguli cu discernământ, astfel încât să nu slăbească fermele eficiente, dar nici să lase în urmă exploatațiile familiale.

2. Mercosur – deschiderea pieței și competiția globală

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul Mercosur, format din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, urmărește eliminarea treptată a taxelor vamale și facilitarea schimburilor comerciale.

Pentru industrie, acordul poate însemna acces extins la o piață de peste 260 de milioane de consumatori. Pentru agricultură, însă, lucrurile sunt mai delicate.

Statele din Mercosur sunt mari producători de carne de vită, carne de pasăre, zahăr, soia și porumb. Costurile lor de producție sunt, în multe cazuri, mai reduse decât în Europa. Dacă volumele importate cresc, presiunea asupra prețurilor interne poate deveni semnificativă.

Susținătorii acordului afirmă că există cote limitate și mecanisme de protecție. Criticii avertizează că și o creștere relativ mică a importurilor poate afecta anumite sectoare sensibile.

Trebuie să privim lucrurile echilibrat. Nu orice import înseamnă pierdere. Dar nici nu putem ignora diferențele de cost și standarde.

3. Standardele europene și concurența externă

Fermierii europeni respectă reguli stricte privind utilizarea pesticidelor, bunăstarea animalelor, protecția mediului și siguranța alimentară. Aceste reguli cresc costurile de producție.

În mod firesc, agricultorii întreabă: cum putem concura cu produse realizate în condiții diferite?

Uniunea Europeană a inclus clauze de protecție în acordul cu Mercosur. Dacă apar dezechilibre grave pe piață, pot fi activate măsuri de limitare a importurilor. Problema nu este existența mecanismelor, ci rapiditatea și eficiența aplicării lor.

Pentru România, sectorul zootehnic poate fi printre cele mai expuse. Creșterea bovinelor și a păsărilor necesită investiții mari și costuri constante. O scădere a prețurilor de piață poate afecta direct rentabilitatea fermelor.

4. Realitatea românească – puncte forte și vulnerabilități

România este un important producător european de cereale și oleaginoase. Avem suprafețe agricole vaste și un potențial ridicat. Totuși, exportăm în principal materii prime

Valoarea adăugată este realizată adesea în alte state care procesează grâul, porumbul sau floarea-soarelui. Această structură economică ne face vulnerabili în fața fluctuațiilor de preț.

În plus, sectorul zootehnic românesc nu este la fel de dezvoltat precum potențialul vegetal. Importăm produse procesate și exportăm materie brută. Această situație trebuie schimbată.

5. Ce trebuie făcut – direcții clare pentru viitor

În opinia mea, România are nevoie de o strategie agricolă coerentă, adaptată noilor realități europene.

1. Investiții în procesare

Trebuie să creștem capacitatea de procesare internă. Fiecare tonă de grâu sau porumb procesată în țară înseamnă valoare adăugată și locuri de muncă.

2. Modernizare tehnologică

Agricultura viitorului înseamnă digitalizare, irigații eficiente și tehnologii moderne. Fără investiții, competitivitatea scade.

3. Sprijin pentru fermele familiale

Fermele mici mențin viața satului românesc. Ele au nevoie de acces la finanțare, la asociere și la piețe locale.

4. Monitorizarea atentă a importurilor

Statul român trebuie să fie activ în mecanismele europene de protecție, pentru a interveni rapid dacă piața internă este afectată.

5. Diversificarea culturilor

Reducerea dependenței de câteva culturi principale poate crește reziliența economică a fermelor.

6. Echilibrul dintre deschidere și protecție

Economia modernă funcționează prin schimburi comerciale. Izolarea nu este o soluție. În același timp, deschiderea totală fără măsuri de protecție poate slăbi sectoare esențiale.

România trebuie să susțină o abordare echilibrată la nivel european. Agricultura nu este doar o activitate economică, ci și un pilon al securității alimentare.

Evenimentele recente au arătat cât de important este să putem produce hrană suficientă în interiorul Uniunii Europene. Dependenta excesivă de importuri poate deveni un risc strategic.

7. Concluzie – viitorul se construiește prin decizii responsabile

Reforma CAP 2028 și acordul cu Mercosur nu trebuie privite separat. Ele fac parte dintr-un tablou mai larg al transformării economice europene.

România are potențial agricol. Avem teren, tradiție și experiență. Ceea ce ne lipsește uneori este coerența strategică pe termen lung.

Dacă vom investi în procesare, tehnologie și organizare, putem transforma aceste schimbări în oportunități. Dacă vom rămâne pasivi, riscăm să fim afectați de competiția externă.

Agricultura românească are nevoie de viziune, de echilibru și de decizii ferme. Nu trebuie să alegem între protecție și dezvoltare. Trebuie să le îmbinăm inteligent.

Satul românesc merită stabilitate. Fermierii români merită politici clare și sprijin real. Iar viitorul agriculturii noastre depinde de modul în care înțelegem și gestionăm aceste transformări.