Prima pagină » Local » Alertă la Iași. Două persoane au ajuns la spital, mușcate de șerpi. Unul ar putea fi Vipera lui Nikolsky

Alertă la Iași. Două persoane au ajuns la spital, mușcate de șerpi. Unul ar putea fi Vipera lui Nikolsky

27 sept. 2023, 02:00,
Cristina Doroftei în Local

Două persoane au ajuns la spital, mușcate de șerpi. Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Huși, a trecut prin sperietura vieții lui după ce un șarpe l-a atacat. Acest lucru s-a întâmplat sâmbătă (n.r. – 23 septembrie), în timp ce făcea curat în casă. Acesta a afirmat faptul că nu a văzut șarpele și că l-a luat prin surprindere. Bărbatul a început să amețească, i s-a încețoșat vederea și i s-a înroșit brațul. A avut nevoie de internare în secția de chirurgie plastică

O situație trasă la indigo s-a întâmplat în localitatea Vlădiceni, luni (n.r. – 25 septembrie). Un bărbat în vârstă de 67 de ani a ajuns în UPU din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași. Acesta a susținut că se afla în grădină. Deși a văzut șarpele, l-a ignorat și a continua treaba, șarpele s-a agățat de un lemn, iar ulterior l-a mușcat de mână. Bărbatul nu a prezentat simptome și a refuzat internarea.

Două persoane au ajuns la spital, mușcate de șerpi. Unul ar putea fi Vipera lui Nikolsky

 poză cu UPU de la spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, a ajuns în UPU ( unitatea de primiri urgențe) din cadrul spitalului Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași

Medicii afirmă faptul că orice tip de șarpe, chiar dacă nu este viperă, are potențial toxic. Cei doi erau de culoare neagră, respectiv maronie. Ambilor bărbați li s-a administrat vaccin antiviperin.

„Un bărbat din județul Vaslui, Huși, în vârstă de 40 de ani, a ajuns în UPU cu o mușcătură de șarpe la mâna stângă. Acesta a spus că, în timp ce făcea curat în casă, un șarpe de culoarea neagră l-a mușcat, a început să se simtă rău, a avut fenomene de tulburări oculare, i s-a înroșit mâna până la umăr. Din cauza tulburărilor oculare a fost tratat, în prezent se află în secția de chirurgie plastică pentru că poate dezvolta o infecție importantă și o compresiune. I s-a administrat ser antiviperin.

Un alt bărbat, în vârstă de 67 de ani, din Vlădiceni, a ajuns la urgențe luni, după ce a fost mușcat de un șarpe maroniu. Acest lucru s-a întâmplat când era în grădină pentru a-și aduce lemne. Când a luat brațul de lemne, a luat și șarpele care ulterior l-a mușcat de mână. Bărbatul a refuzat internarea, nu prezenta simptome specifice, însă era panicat și agitat. Există la noi în țară vipere, însă toți șerpii au potențial toxic, din acest motiv este necesar ca pacientul să se prezinte la spital”, declară prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa Unității de Primiri Urgențe SMURD Iași.

Specialiștii trag un semnal de alarmă

 poză cu Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa Unității de Primiri Urgențe SMURD Iași

Cei doi șerpi erau de culoare neagră, respectiv maronie. Ambilor bărbați li s-a administrat vaccin antiviperin

Specialiștii afirmă faptul că există riscul ca pe raza județului să existe vipere. Vipera lui Nikolsky este singura specie de șarpe veninos din Iași. Această specie are mai multe forme de culoare, uneori poate fi gri cu o dungă în zig-zag de culoare neagră sau, alteori, complet neagă.

„Dacă o mușcătură de șarpe nu pune probleme, în sensul în care este urmată doar de o sperietură, reprezintă o inflamare locală. Șarpele negru poate fi unul de casă, însă, având în vedere simptomele pe care pacientul le-a avut, este cel mai posibil candidat la a fi viperă berus Nikolsky”, transmite Mihai Diac, reprezentant Codrii Iașilor, în legătură cu faptul că două persoane au ajuns la spital, mușcate de șerpi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cum verifici online pensia și vechimea în muncă în 2026. Pașii necesari pentru a afla când te poți pensiona
Românii pot verifica mult mai simplu în 2026 stagiul de cotizare, vechimea în muncă și eligibilitatea pentru pensionare direct online, fără drumuri la ghișee și fără solicitări repetate de documente de la angajatori. Platforma digitală a Casei Naționale de Pensii Publice permite acces rapid la informațiile despre contribuțiile sociale și perioadele lucrate, într-un context în […]
Cum verifici online pensia și vechimea în muncă în 2026. Pașii necesari pentru a afla când te poți pensiona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 mai 2026
20 mai 2026