Andrei Pennazio are 18 ani și este student în primul an la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași (UNAGE), la Facultatea de Arte Vizuale și Design. Tânărul cu dublă cetățenie a avut peste 60 de expoziții de pictură până în prezent, prima fiind la vârsta de doar 10 ani.
Studentul de la UNAGE care uimește lumea artiștilor
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2024/04/expozitie-de-pictura-11.png)
Lui Andrei Pennazio îi place să picteze încă de când era mic. Mama lui a descoperit că are talent când era la creșă, iar ulterior a apărut înclinația spre artele plastice. A învățat la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, iar acum este student în anul I la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, la Facultatea de Arte Vizuale și Design.
„Pasiunea mea pentru pictura? Nici nu-mi amintesc, mi-au plăcut culorile de când eram mic, probabil, e o moștenire a jumătății mele italiene sau a jumătății mele române. Poate amestecul celor două culturi a dat naștere acestei pasiuni, nu pot individualiza momentul exact. La mine în familie, din câte știu, nu au mai fost persoane înainte de mine care să fie în lumea artistică. Prima dată când cineva a bănuit că am talent a fost mama, când eram mic. Mă întorsesem de la creșă cu câteva desene și a zis că am talent, nimeni nu a luat-o în serios. Acum, s-ar putea să nu fi avut legătura acea întâmplare cu drumul meu de acum, dar îmi place să o văd ca pe o coincidență a destinului”, declară Andrei Pennazio.
Prima sa recunoaștere a venit la vârsta de 6 ani, când a câștigat premiul I la concursul „Befana”, organizat de Ferrero. Până la vârsta de 18 ani, a avut deja peste 60 de expoziții de pictură atât în țară, cât și în străinătate, în China, Franța, Spania, Bulgaria, Italia, România și Republica Moldova. La vârsta de zece ani, a avut prima expoziție personală în Italia, acolo unde s-a născut.
„Am participat la expoziții de grup, dar am avut, în același timp, și expoziții personale atât în țară, cât și în străinătate. Prima expoziție personală am avut-o la vârsta de 10 ani, în Italia, unde m-am născut. Până acum, nu știu exact numărul total al expozițiilor, dar știu că în jur de 60 de expoziții. Fiind student, pictez abstract în timpul liber, iar la facultate – tradițional, portrete, flori, studiu după model și multe altele. Până acum, am expus doar lucrările mele abstracte pentru că mă caracterizează, îmi dau mai multă libertate cu formele, culorile, pot fi eu însumi”, adaugă Andrei Pennazio.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2024/04/expozitie-de-pictura-7.png)
Andrei urmează să expună lucrările sale în cadrul unui mare eveniment
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2024/04/expozitie-de-pictura-15.png)
În perioada 29 mai – 2 iunie 2024, Andrei va expune în cadrul „Târgului internațional de artă București – MoBU”, eveniment care își propune să descopere și să prezinte noua generație de talente în arta contemporană din Centrul și Estul Europei.
„Expoziția va avea loc în București, în cadrul «Târgului Internațional de Artă, MoBu». Așa cum reiese din denumirea evenimentului, este un târg dedicat artiștilor plastici și vizuali din țară și din străinătate, cât și galeriilor. Cei care vor dori să-mi cunoască pictura și să îmi adreseze întrebări mă vor găsi la standul C18. Pot să vă spun că sunt foarte emoționat și curios în același timp. Curios să întâlnesc alți artiști, să le cunosc lucrările și, de ce nu, să cunosc și galeriști. Din câte știu, la MoBu vor fi conferințe, evenimente dedicate artei, deci vor fi 5 zile foarte intense”, adaugă Andrei Pennazio.
Mâzgăliturile alea fara nici o noima o numiti voi arta?
Am expozitii cu nemiluita si vand in Franta si Germania la privati. Am incercat si in Iasi, dar nu ai loc de din astia, „artisti”. Ramaneti cu „artistii” vostri pana faceti implozie.