Angajații din România care nu pot fi concediați sunt cei care se află în incapacitate temporară de muncă. Salariații aflați în concediu medical sunt apărați de o lege clară. În România, legislația muncii oferă protecție în situații medicale speciale, fie că este vorba de incapacitate temporară de muncă sau de afecțiuni permanente. Totuși, există și excepții în care angajatorul poate dispune concedierea. Iată în ce cazuri Codul Muncii îi protejează pe angajați de riscul de a fi dați afară.
Angajații din România care nu pot fi concediați!
Codul Muncii din România interzice concedierea unui angajat pe durata incapacității temporare de muncă, dovedită prin documente medicale, pentru a asigura protecția salariatului în perioadele în care nu poate lucra din cauza unei probleme de sănătate și are nevoie de recuperare. Codul Muncii prevede sancțiuni pentru concedierea ilegală. Dacă angajatul este concediat fără respectarea procedurilor legale, instanța poate anula decizia și obliga angajatorul să plătească despăgubiri.
Legislația muncii oferă protecție angajaților aflați în concediu medical. Cu toate acestea, doar în anumite situații speciale angajații pot rămâne fără loc de muncă. O lege din Codul Muncii permite concedierea, dacă expertiza medicală confirmă incapacitatea fizică sau psihică a salariatului. Angajatorul trebuie să solicite ajutorul Agenției Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru redistribuirea salariatului într-o altă organizație.
Important de știut este faptul că în cazul reorganizării activității firmei sau falimentului, angajatorul poate decide concedierea, chiar și atunci când angajatul se află în concediu medical. În anumite condiții, cum ar fi falimentul sau inaptitudinea medicală constatată, concedierea este posibilă.
Regula încălcată din Codul Muncii
Mulți români vor să afle care este cea mai încălcată regulă din Codul Muncii. Este vorba despre durata maximă a timpului de muncă. Programul de lucru nu este adesea respectat, iar mulți salariați nu cunosc legea privind orele suplimentare.
Conform Codului Muncii, timpul de muncă este definit ca intervalul în care angajatul desfășoară activitățile specifice postului său, fiind la dispoziția angajatorului și respectând obligațiile stabilite prin contractul de muncă. Cu toate acestea, încă sunt locuri de muncă ce presupun o săptămână de lucru de șase zile, contrar reglementărilor existente. Orele suplimentare necesită acordul prealabil al salariatului, lucru adesea ignorat de angajatori. În plus, legea prevede ca munca suplimentară să fie compensată cu timp liber plătit în următoarele 90 de zile, însă angajatorul poate opta pentru plata unui spor, ignorând astfel obligația de a acorda timpul liber compensatoriu. Legea muncii impune un repaus săptămânal minim de 48 de ore consecutive și reglementează structura săptămânii de lucru, stipulând că aceasta trebuie să includă cinci zile lucrătoare urmate de două zile de odihnă.
O altă lege care va intra în vigoare în acest an va obliga firmele să afișeze veniturile pe care le oferă în anunțurile de angajare. Angajatorii au început să afişeze venitul pe care îl oferă în anunţurile de angajare. Candidații sunt mulțumiți pentru că știu de la început cât vor câștiga. Uniunea Europeană a stabilit că, până la jumătatea anului 2026, grilele salariale vor fi la vedere. Mai mult, angajații vor putea să solicite informaţii despre veniturile colegilor. Măsura are scopul de a reduce discrepanțele salariale foarte mari.
O altă măsură legislativă din Codul Muncii vine în ajutorul angajaților aflați în concediu medical. Aceștia nu pot fi concediați pe durata în care se află în incapacitate de muncă, dovedită prin documente medicale. Disponibilizările sunt posibile doar dacă angajatorul se află în faliment și recurge la concedieri colective.