Titlurile zilei

Aplicația care ar putea schimba lumea, inventată de un ieșean! Ilie Tomulescu a dezvoltat afacerea de succes în Danemarca – FOTO

Publicat: 17 ian. 2022
Ilie Tomulescu, aplicație pe telefon, fum de la țeava de eșapament
Ieșeanul Ilie Tomulescu a dezvoltat o afacere de succes în Danemarca, iar, acum, derulează un proiect privind emisiile de carbon

Tânărul ieșean Ilie Tomulescu a devenit un antreprenor de succes în domeniul consultanței, în Danemarca. Proiectele pe care le face împreună cu echipa lui vizează, în principal, reducerea poluării. Recent, el a obținut fonduri europene în valoare de 140.000 de euro pentru dezvoltarea unei aplicații ce măsoară emisiile de carbon

Ilie Tomulescu, un ieșean în vârstă de 30 de ani, s-a stabilit în Danemarca în urmă cu aproximativ 7 ani, când a plecat să studieze în această țară. Povestește că a ales să lase Iașul la 22 de ani pentru sistemul educațional din Danemarca, sistem care este considerat unul dintre cele mai bune din lume.

„E cel mai bun pentru că este țara care investește cel mai mult în educație și inovație. 7,9 la sută din PIB-ul țării, mai exact, față de 2,3, în România. Am zis că, pentru a avea un viitor mai bun, trebuie să investesc în mine însumi, în educația mea. Asta am făcut. Am mers în Copenhaga, am studiat, am dat licența, am master. Am terminat acum 2 ani. Acum 3 ani, când eram la master, am deschis compania People of 2050. Totodată, în 2018, Uniunea Europeană (UE) și-a setat ținta de a ajunge la sută la sută „carbon neutral” până în 2050. Adică și-a creat o nouă strategie. Anul 2050 a devenit 2030, adică, până atunci, UE vrea ca emisiile de carbon să fie reduse cu 100 la sută. Eram la o conferință în Polonia când am aflat despre proiect și am decis să-mi deschid o afacere în acest domeniu”, spune ieșeanul Ilie Tomulescu, licențiat în Știința mediului, cu master în „Schimbarea climatică”.

Ieșeanul Ilie Tomulescu a devenit antreprenor de succes în Danemarca

Ieșeanul Ilie Tomulescu spune că afacerea pe care o are în Danemarca este de succes, iar, în firmă, lucrează cu alte două persoane. Povestește că a muncit mult și a plecat de jos pentru a ajunge unde și-a propus. I-a plăcut faptul că sistemul din Danemarca este făcut pentru oameni și îi încurajează să-și îndeplinească visele. Nu îi place că danezii sunt foarte reci și se creează greu relații sociale.

„Suntem consultanți pentru proiecte pe partea de sustenabilitate. Afacerea merge foarte bine. Avem treabă de nu ne mai vedem (n.r. – râde)! Suntem 3 oameni, dar mai avem consultanți colaboratori. Prietena mea este din Australia, iar celălalt coleg este din Mexic. Noi suntem „trully global” (n.r. – „cu adevărat globali” – râde). În Danemarca, oamenii sunt foarte bine educați. Am ajuns acolo la 22 de ani, după ce am terminat licența. Am muncit tot timpul, având câte un job part-time. Am început de jos. Am muncit în curățenie, ca barman etc. Ce am prins am făcut ca să pot ajunge la scopul final. Am avut bursă, dar, pentru a mă întreține, am muncit. În Danemarca îmi plac oamenii cel mai mult, sistemul funcționează foarte bine și totul e simplu. Sistemul e făcut pentru oameni. Ceea ce nu îmi place în această țară sunt… tot oamenii (n.r. – râde)! E o diferență culturală, faptul că nordicii sunt foarte reci și greu de conectat, de creat relații sociale”, povestește antreprenorul ieșean.

Ilie Tomulescu: „Sunt cu un picior în Danemarca și cu unul în România!”

Ieșeanul spune că, de multe ori, s-a gândit să vină acasă și să se stabilească în Iași. Vine destul de des în țară și, de fiecare dată, familia încearcă să îl convingă să renunțe la afacerea din Danemarca. Spune că este deschis oricărei oportunități de dezvoltare.

„Când vin în țară, mă gândesc tot timpul să rămân. Îmi amintesc de copilărie, familia mă trage acasă. Sunt cu un picior în Danemarca și cu unul în România, pentru că vin destul de des acasă! Compania merge bine și asta e ce mă ține în Danermarca acum. Dar depinde de oportunițile ce apar în viitor și cum le punem în balanță. Sunt multe de făcut și în România. În Danemarca, chiar dacă noi suntem prieteni foarte buni în seara asta, mâine vorbim ca doi străini. A fost greu să mă obișnuiesc și, când mă gândesc în perspectivă, 97 la sută dintre conexiunile mele sunt din multe naționalități”, mai spune Ilie Tomulescu.

A dezvoltat o aplicație care măsoară emisiile de carbon

Recent, Ilie Tomulescu a obținut fonduri europene în valoare de 140.000 de euro pentru dezvoltarea unei aplicații ce măsoară emisiile de carbon. Proiectul se desfășoară în Norvegia, Danemarca, Italia, România și Suedia, fiind derulat cu fonduri europene. Implementarea proiectului durează un an și jumătate și se numește Digitech.

„În România lucrăm cu două organizații, respectiv APEC (Asociația pentru Cooperare Economică) și cu „Susține”, care promovează tineretul, educația sustenabilă și mediul de afaceri. Vom dezvolta o aplicație pe care organizațiile sau asociațiile, fundațiile, în general domeniul non-profit, dar și companiile care vor să aibă un impact pozitiv de mediu o vor putea folosi ca să-și măsoare amprenta de carbon pentru proiecte. Aplicații sunt multe, Internetul este plin de soft-uri, dar noi vrem să facem un pic mai user-friendly (n.r. – prietenoasă cu utilizatorii), cu o interfață foarte ușoară pentru oricine vrea să o folosească. Ținta noastră o reprezintă și tineretul, pentru că noi primim finanțare de la programul Erasmus”, adaugă antreprenorul ieșean.

Tânărul spune că aplicația poate fi folosită în orice domeniu

Tânărul explică modul în care funcționează această aplicație și faptul că, în viitor, pentru a respecta noile norme europene privind protecția mediului, orice proiect va trebui realizat astfel încât să aibă componenta de mediu. Astfel, aplicația poate fi folosită în orice domeniu de activitate.

„Vrem să educăm populația despre schimbarea climatică, ce înseamnă, ce presupune. Pentru mulți oameni e un termen de pe Internet despre care se vorbește mult. Pentru a le oferi ceva practic, vrem să dezvoltăm această aplicație, cu un ghid, cum poate fi implementată. Noi vom vorbi despre emisiile de carbon dintr-un anumit proiect. De exemplu, o conferință care durează 2 zile și are 20 de oameni. Dacă noi vrem să măsurăm emisiile produse de mâncarea pentru conferința respectivă, pentru fiecare masă calculăm cât carbon a fost emis pentru a produce acea masă, începând de la creșterea legumelor, până la curentul electric folosit în bucătărie, transportul, servirea mâncării etc. Ajungem la suma x pentru masa respectivă și, înmulțind cu numărul de persoane, aflăm cât carbon a fost emis. Asta e doar pentru mâncare!”, explică Ilie Tomulescu.

În edițiile anterioare ale BZI a fost prezentată și povestea lui Dragoș Alexandru, care vrea să devină antreprenor la 19 ani.

Ieșeanul: „Orice antreprenor trebuie să fie conștient…”

Ieșeanul mai spune că vor avea mai multă activitate în firmă odată cu noile reguli impuse de UE și că, deja, antreprenorii sunt conștienți de faptul că trebuie să aibă afaceri care să nu genereze poluare.

„Ideea UE de a finanța acest proiect nu a fost doar pentru aplicație, care este inovativă în felul ei, ci pentru a promova cooperarea internațională din diferite instituții private, noi fiind din domeniul privat. La proiectul acesta vrem să promovăm cooperarea între state, instituții. Principala prioritate a UE este schimbarea climatică și, apoi, cooperarea. După adoptarea „Green Deal”, în 2018, toate proiectele trebuie să aibă o componentă climatică sau de sustenabilitate, pe toate proiectele europene. De aceea orice antreprenor trebuie să fie conștient că este importantă această parte din proiect”, mai explică Ilie Tomulescu.

O altă afacere de succes a unui tânăr originar din Iași, stabilit în Anglia, prezentată în edițiile anterioare ale BZI este cea a lui Beniamin Moisă.




Adauga un comentariu