Banii publici din bugetele primăriilor s-au cheltuit pe sute de contracte care au fost „livrate” către trei afaceriști agreați de partidele politice
Este cunoscut faptul că unii afaceriști care au cunoștințe sau chiar rude în partidele politice din România profită din plin de aceste relații pentru a se conecta la banii publici. Aceștia primesc de la primari contracte atribuite direct, fără organizarea vreunei proceduri de licitație care să permită și altor companii să aibă aceeași șansă.
Așa se cheltuie banii publici! Sute de contracte, prin încredințare directă, către trei afaceriști agreați politic
Trei afaceriști – cunoscuți, de ani, că au găsit rețeta succesului de conectare la banii publici – au primit, de la începutul anului, peste 100 de contracte. Toate au fost atribuite direct, fără organizarea vreunei proceduri de licitație. Deși este cât se poate de dubios modul în care aceste contracte sunt direcționate doar către „o mână” de firme din Iași, nicio autoritate publică nu se sesizează să verifice transparența cu care afaceriștii agreați politic încasează milioane de lei. Cum este posibil ca doar câțiva oameni de afaceri să reușească ca, prin minune, să devină colaboratori indispensabili ai primăriilor, deși există sute, mii, chiar zeci de mii de firme cu același obiect de activitate în România?
Concret, probabil unul dintre cei mai fideli colaboratori ai primăriilor din județul Iași, conduse de primari PNL, este afaceristul Dragoș Samoilă, prietenul președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Acesta a reușit să semneze nu mai puțin de 63 de contracte încă de la începutul anului 2025, cu o valoare de 5.603.612 lei, fără TVA, adică 6.668.298 de lei, cu TVA inclus. De exemplu, ultimul contract prin încredințare directă a fost primit, pe data de 18 iulie 2025, de Dragoș Samoilă cu bunăvoința primarului PNL Dumitru Prigoreanu al comunei Deleni. Acesta a avut ca obiect „achiziție servicii consultanță depunere cerere finanțare «Interreg VI-A Next România»”. Acesta a avut o valoare de 25.000 de lei, fără TVA. Un alt contract a fost primit, tot fără licitație, pe data de 17 iulie 2025, de la alt primar PNL, însă, de această dată, din orașul Podu Iloaiei, adică de Ioan Alexa (PNL). Contractul a avut ca obiect „Servicii consultanță depunere”, cu o valoare de 25.000 de lei, fără TVA.
Deși, în majoritatea cazurilor, Dragoș Samoilă este mai prezent printre colaboratorii primăriilor conduse de liberali, acesta a reușit în decursul timpului să se „integreze” și în primăriile conduse de primari PSD. În acest sens, aflat la primul mandat, Răducu Balint, primarul comunei Răducăneni, a încredințat direct, fără licitație, un contract în sumă de 25.000 de lei, fără TVA, pentru prestarea „serviciilor de consultanță «Interreg IV-a Next România – Republic of Moldova»”.
Și prietenul de la Aroneanu, primarul PNL Benoni Moruzi, i-a oferit un contract, anul acesta, lui Dragoș Samoilă. Este vorba despre cel primit pe repede-înainte, prin încredințare directă, pe data de 7 iulie 2025. Concret, Primăria Aroneanu a inițiat cumpărarea directă la ora 12:42, iar în mai puțin 30 de minute, Dragoș Samoilă a primit contractul în sumă de 25.000 de lei, fără TVA. Este important de menționat că Dragoș Samoilă deține și un restaurant în comuna Aroneanu.
Amintim aici că, în anul 2022, afaceristul Dragoș Samoilă a cumpărat o parte din lacul Aroneanu cu suma de 123.500 de euro. Parcela T58, cu o suprafață de 2.500 de metri pătrați, din care 1.500 sunt reprezentați de pășune și 1.000 sunt ape stătătoare, a trecut în proprietatea privată a patronului restaurantului Liria ce se află pe malul lacului Aroneanu. Concret, Liria Events sau, după cum își spun ei, „Spațiul de evenimente cu dichis” din Iași, se află amplasat pe malul lacului Aroneanu și îi aparține lui Dragoș Samoilă. Acesta este unul dintre cei mai buni prieteni ai primarului din Aroneanu, Benoni Moruzi. Cei doi fac afaceri pe banii comunei de câțiva ani. Benoni Moruzi îi oferă acestuia contracte în exclusivitate, pe bani grei.
Menționăm că toate cele 63 de contracte primite prin încredințare directă au fost semnate doar prin firma Pro Consulting Expert SRL, una dintre cele 5 firme controlate de afaceristul ieșean. Acesta mai deține și Samyx Smart Sistems SRL, deschisă în anul 2009; Pro Consulting Building SRL, Pro Consulting Road SRL și Pro Consulting Edility SRL, toate deschise în anul 2025.
Dragoș Ciopate și Andrei Tabarcea, alți doi afaceriști care s-au conectat la banii publici
Geo Myke SRL, controlată de afaceristul Dragoș Ciopate, este o altă firmă agreată de PNL, care încheie, de mai mulți ani, contracte cu statul. Firma este una cu trecere liberă printre primăriile comunelor care sunt conduse de primari liberali, dar a reușit să intre și în portofoliile de colaboratori ai primăriilor conduse de primari PSD. Firma Geo Myke SRL este înființată în anul 1996 și se ocupă cu „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”.
De la începutul anului 2025, firma a primit, prin încredințare directă, 14 contracte care însumează 1,761 milioane de lei, fără TVA, adică 2.095.590 de lei, cu TVA inclus. Cel mai recent contract primit fără licitație este în sumă de 10.000 de lei, fără TVA, de la primarul social-democrat Serioja Hobincă. Acesta a avut ca obiect elaborarea unei expertize tehnice și a unui audit energetic, și a fost atribuit pe data de 14 iulie 2025. Alte contracte au fost atribuite de primarul din Șipote, Constantin Puiu, dar și de la primăriile din țară.
Menționăm faptul că, în cursul anului trecut, cotidianul BZI a prezentat o parte dintre cele mai „sărăcite” comune din județul Iași și de pe urma cărora afaceristul Dragoș Ciopate a încasat sume uriașe în ultimii ani. De exemplu, din bugetul orașului Podu Iloaiei, condus de primarul liberal Ioan Alexa, Geo Myke a încasat, în ultimii ani, de pe urma unor contracte semnate prin încredințare directă, nu mai puțin de 632.605,04 lei, fără TVA, adică 752.799,99 lei, cu TVA inclus, aproximativ 151.286 de euro.
Contracte la minut, în decursul anilor, a primit și Andrei Tabarcea, un alt afacerist cunoscut pentru că primește contracte fără licitație de la primăriile din județul Iași. Acesta deține două firme, Ademis Impex SRL și Aventis Management SRL. Prin cele 2 firme, Andrei Tabarcea a semnat nu mai puțin de 26 de contracte primite fără licitație. Acestea au o valoare totală de 1.214.500 de lei, fără TVA, adică 1.445.255 de lei, cu TVA inclus. Cele mai recente contracte din județul Iași au fost semnate în comuna Prisăcani, condusă de primarul PSD Gheorghe Stanciu, prin firma Ademis Impex. Acestea au fost atribuite fără licitație, pe data de 14 aprilie 2025, pentru servicii de consultanță. Un contract a avut valoarea de 35.500 de lei, fără TVA, iar cel de-al doilea a avut o valoare totală de 36.000 de lei, fără TVA.
Amintim aici că afaceristul Andrei Tabarcea primește contracte, prin încredințare directă, pe bandă rulantă de la Primăria Lungani, condusă de primarul Virgil Ioan Corobuță de ani. Societățile Ademis Impex S.R.L. și Aventis Management S.R.L., controlate de Andrei Tabarcea, sunt printre colaboratorii preferați de Administrația publică locală din Lungani, județul Iași.
Astfel, banii publici din bugetele primăriilor s-au cheltuit pe sute de contracte care au fost „livrate” către trei afaceriști agreați de partidele politice.
Cum adică ”a cumpărat o parte din Lacul Aroneanu”? Păi e lacul lui mă-sa lui Moruzi? O să ajungă să vândă și locuri pe Lună așchimotia asta PNL-istă, gălbejiții ăștia nu au pic de rușine.
Pe lângă cumetriile politice menționate în articol o altă problemă o reprezintă finanțarea partidelor politice parlamentare de la bugetul de stat va permite în viitor continuarea pătrunderii în arealul politic din România a multor OPORTUNIȘTI.
Mecanismul de finanțare reprezintă o SUVEICĂ prin care ii avem cam …. pe aceeași.
Bașca, unii s-au gândit sa facă un business, înscriindu-se în cursa electorală. 70.000.000 euro a decontat România către participanții în recenta cursa electorală, și asta pe vreme de criză… #Condiția_de_BUSINESS: ➡ obții 3% din voturile exprimate.
CONCLUZIE:
▶ STOP finanțare partide parlamentare de la bugetul de stat al României!
Si totusi romanii me4g la vot. In prostia lor, considera ca e o datorie civica. Despre rezultatele votului romanilor cititi in acest articol. Hai sictir cu democratia voastra.
Incredintarea directa are niste zile de derulare? daca nu le-au respectat de ce se mai sta la dicutie? Huoooo
sa se respecte legea!
IE FOARTR BINE ZA ZE FURE CA SUNT BANY DESTUIY,AMVOTAT NIKUSOR SI UNST MULȚUMIT DE PREȘEDINTELE ALES ASA CA CIOCU MIK