Local

Atenție, ieșeni! Masca de protecție poate deveni obligatorie în mai multe locuri publice din Iași. Lista zonelor din municipiul Iași unde aceste măsuri pot intra în vigoare

Publicat: 30 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Atenție ieșeni Masca de protecție poate deveni obligatorie în mai multe locuri publice din Iași. Lista zonelor din municipiul Iași unde aceste măsuri pot intra în vigoare
Masca de protecție poate deveni obligatorie în mai multe locuri publice din Iași, autoritățile din municipiul Iași luând deja unele măsuri

Masca de protecție poate deveni obligatorie în mai multe locuri din Iași. Primăria Iași impune astfel de restricții în zone aglomerate din oraș, în special piețele agroalimentare, bazele de agrement, dar și parcurile publice, pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19. În cazul în care aceste locuri sunt aglomerate, masca de protecție devine obligatorie. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență ar putea decide impunerea unor măsuri obligatorii, în urma unor evaluări făcute de Direcția de Sănătate Publică

Masca de protecție devine obligatorie în mai multe locuri din Iași. Primăria Iași impune astfel de restricții în zonele aglomerate din oraș, în special piețele agroalimentare, bazele de agrement, dar și parcurile publice pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19. De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență ar putea decide impunerea unor măsuri obligatorii, în urma unor evaluări făcute de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași în această perioadă. Măsura de purtare a măștilor de protecție în aceste locuri din municipiul Iași este obligatorie.

Masca de protecție va fi purtată în locuri publice din Iași. Decizia a fost luată de Primăria municipiului Iași

Municipalitatea a emis deja o serie de hotărâri privind purtarea măștii în spațiile publice din Iași. Decizia va fi aplicată în piețele agroalimentare, bazele de agrement sau parcurile din municipiul Iași, însă numai dacă acestea sunt aglomerate. De sâmbătă, 1 august 2020, se vor aplica și amenzi. Acestea vor fi cuprinse între 500 și 1.000 lei pentru ieșenii care nu respectă aceste reguli. Sunt luate în calcul piețele agroalimentare Nicolina, Alexandru cel Bun, Dacia sau Păcurari, bazele de Agrement Ciric și Nicolina sau parcurile publice din oraș.

„Am decis în cursul săptămânii trecute purtarea măștii în spațiile publice aglomerate din municipiul Iași. Și Guvernul României va lua această decizie și cred că este necesar din ce în ce mai mult acest lucru. În caz contrar, dacă indicatorii de infectare a populației nu scad, nu va începe nici școala în condiții normale și nu ne dorim acest lucru. Se va purta mască obligatoriu în piețe, în mod special, în zonele de agrement și chiar și în parcuri, în zonele în care se adună populația. Dorința noastră este aceea de a informa ieșenii, împreună cu Poliția Locală și cea a municipiului Iași, despre aceste măsuri, pentru a putea contribui și noi la scăderea pandemiei”, a susținut primarul Mihai Chirica.

Amenzi de 30 mii lei pentru ieșenii care nu au purtat măști în autobuze și tramvaie

Poliția Locală Iași a dat până acum 60 de amenzi la cei care nu purtau măști de protecție în autobuzele și tramvaiele Companiei de Transport Public (CTP) Iași. Astfel, în ultimele două săptămâni s-au dat amenzi de 30 mii lei pentru cei care nu au respectat această regulă. Săptămâna trecută, Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) a luat o serie de măsuri în acest sens. De exemplu, până pe 7 august, accesul călătorilor în mijloacele de transport public este permis doar în limita locurilor pe scaune și numai cu mască de protecție. În piețe, accesul cumpărătorilor se va face în mod organizat, în fluxuri de intrare/ieșire, în limita a 100 de persoane în același timp. Cumpărătorii și vânzătorii sunt nevoiți să poarte mască de protecție. În parcurile Copou și Expoziției vor fi organizate și marcate ca atare circuite separate de intrare/ieșire, în vederea evitării aglomerației.

Direcția de Sănătate Publică va evalua situația în județ. Masca de protecție devine obligatorie în Iași

Autoritățile județene au menționat că Direcția de Sănătate Publică va face o evaluare a anchetelor epidemiologice, urmând a se decide dacă este nevoie impunerea unor măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

„Am transmis hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență tuturor membrilor Comitetului Județean. Așteptăm să apară hotărârea de Guvern care va transpune exact măsurile propuse exact de Comitetul Național, iar ulterior vom proceda în consecință. În principiu, ar trebui o evaluare făcută de Direcția de Sănătate Publică a rezultatelor anchetelor epidemiologice care să stabilească exact tipul de riscuri identificate și zonele unde ar trebui să se aplice aceste măsuri. Ulterior, vom adopta o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Această măsură este salutară, era nevoie de măsuri mai drastice, care să contribuie la combaterea pandemiei. Majoritatea cazurilor pozitive sunt din transmitere comunitară, nu avem focare”, a menționat prefectul Marian Grigoraș.

Adauga un comentariu