Secretele istoriei

Belarusul va desfășura operațiuni speciale în trei zone din apropierea graniței sale de sud cu Ucraina

Publicat: 11 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Belarusul va desfășura operațiuni speciale în trei zone din apropierea graniței sale de sud cu Ucraina
Aleksandr Lukaşenko a menționat că rolul rachetelor de producție rusească în consolidarea apărării țării

Belarusul a anunțat că va desfășura operațiuni speciale în trei zone din apropierea graniței sale de sud cu Ucraina, în contextul în care președintele Aleksandr Lukaşenko a menționat că rolul rachetelor de producție rusească în consolidarea apărării țării, notează Reuters.

Belarusul a declarat în luna martie că forțele sale armate nu iau parte la ceea ce Moscova numește drept „operațiunea sa specială” din Ucraina, dar a servit ca rampă de lansare pentru ca Rusia să trimită mii de soldați peste frontieră în data de 24 februarie.

Minskul a acuzat timp de mai multe luni că țările Alianței NATO concentrează militari la granițele sale, vorbim mai exact despre Polonia, Lituania și Letonia fiind membre NATO, și a susținut că își sporește numărul și intensitatea propriilor exerciții militare ca răspuns.

Belarusul se simte amenințat de NATO

“SUA și aliații lor continuă să își sporească prezența militară la granițele Republicii Belarus”, a afirmat șeful Statului Major, Viktor Gulevici. “Grupurile deja existente au crescut de peste două ori în ultimele șase luni, în cantitate și calitate”, a mai precizat acesta.

Totodată, Belarusul desfășoară unități de apărare aeriană, de artilerie și de rachete pentru exerciții în vest, a mai informat Gulevici.

Lukaşenko a precizat că Moscova a fost de acord să ajute Minskul să producă rachete similare cu Iskander, pe care Rusia le-a folosit în Ucraina, și că își dorește ca Belarusul să continue să folosească sisteme de rachete sol-aer S-400 și S-300 de producție rusească.

“Suntem realiști. Înțelegem că nu vom putea învinge NATO. Dar putem produce daune, în special acelor teritorii de unde ei ne vor ataca”, a susținut Lukaşenko.

Lukaşenko, prietenul lui Putin, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că e dictatură în Belarus

Președintele belarus Aleksandr Lukaşenko a precizat vineri, într-un discurs susținut în timpul unei vizite la o societate agricolă din regiunea Gomel, că datorită ‘dictaturii în Belarus domnește ordinea și bunăstarea’, în timp ce cetățeni din ‘Occidentul bogat’ vin la el în țară ca să cumpere sare, conform agenției de presă oficiale belaruse Belta.

“Am deschis granița pentru ei înainte de Paștele catolic și de Raduniţa, care va fi peste câteva zile (Paștele blajinilor sau Paștele morților, în lunea de după Duminica Tomii- n.r.). Să vină oamenii din Polonia, Lituania, Letonia să viziteze mormintele rudelor lor, așa cum a fost întotdeauna. Le-am permis asta fără vize. Și, ce să vezi, oamenii nu sunt lăsați să vină în Belarus. De ce? Pentru că oamenii vin la noi și cumpără sare. Ei bine, nu au sare! Occidentul mare și bogat nu are sare! Și pentru ca oamenii să nu spună că belarușii trăiesc normal, pur și simplu nu îi lasă să vină. Asta e întreaga lor democrație!”, a declarat Lukaşenko.

Adauga un comentariu