Prima pagină » Titlurile zilei » Bogdan Crucianu, consilier local PSD, distruge o zonă de case din Iași! Hală pentru anvelope chiar lângă gardul vecinilor – FOTO

Bogdan Crucianu, consilier local PSD, distruge o zonă de case din Iași! Hală pentru anvelope chiar lângă gardul vecinilor – FOTO

28 mart. 2022, 02:00,
Vlad Rotaru în Titlurile zilei

Demersurile lui Bogdan Crucianu, consilier local PSD la Primăria Iași, pentru ridicarea unui spațiu comercial, au continuat. Bogdan Crucianu, liderul de grup al consilierilor PSD, a primit noi avize de la Primărie pentru clădirea pe care vrea să o ridice pe strada Radu Mihai, din zona C.A. Rosetti. Terenul a fost luat după un simulacru de licitație

Situație ingrată, la Primăria Municipiului Iași! Un consilier local PSD a primit două noi avize de la municipalitate pentru a-și continua afacerea pe un teren concesionat de la Primărie în urmă cu mai mulți ani. Deși ar fi trebuit să rămână fără acel teren pentru că nu a construit la timp, consilierul Bogdan Crucianu nu a pățit nimic. Autoritatea locală a închis ochii la această neregulă și abia recent i-a dat unele avize alesului local.

Bogdan Crucianu, consilier local PSD, a făcut afaceri cu Primăria Iași

În luna ianuarie 2022, societatea Safe Wheels Invest SRL, gestionată de Bogdan Crucianu, a primit un certificat de urbanism în vederea construirii unui imobil pentru spații profesionale sau funcțiuni comerciale pe strada Radu Mihai, nr. 3, situată în vecinătatea zonei C.A. Rosetti. Mai mult, săptămâna trecută, firma lui Bogdan Crucianu a obținut un aviz pozitiv și de la Comisia de Circulație din cadrul municipalității, semn că lucrurile merg în direcția dorită de consilierul local PSD. Amplasamentul este identificat în spatele unei clădiri construite pe bulevardul C.A. Rosetti, chiar lângă vulcanizarea „Safe Wheels”, într-o zonă de case. Atât clădirea, cât și vulcanizarea îi aparțin lui Bogdan Crucianu.

Hală de anvelope, în mijlocul caselor din zona C.A. Rosetti

Actualul lider de grup PSD vrea să construiască o hală pe terenul respectiv, pentru a continua afacerea cu vulcanizarea și spălătoria pe care le are pe bulevardul C.A. Rosetti.

”Este vorba despre o hală de 80 de metri pătrați, nimic mai mult, nimic mai puțin. Nu e niciun proiect imobiliar!”, a susținut Bogdan Crucianu, consilier local PSD.

La începutul acestui an, societatea Citadin SA, subordonată Primăriei, a asfaltat o porțiune din drumul național 28, chiar în dreptul vulcanizării deținute de Bogdan Crucianu.

Contractul a fost parafat în 2019: Bogdan Crucianu nu a construit nimic

Afacerea a fost demarată după ședința de Consiliu Local din septembrie 2019. Terenul era căutat și de vecinii lui Crucianu, care voiau să construiască un imobil cu regim mic de înălțime. Doar că aleșii locali, colegi cu Crucianu, i-au făcut acestuia pe plac și au băgat pe repede înainte un amendament care l-a avantajat pe consilierul local. La ședința din septembrie 2019 a fost propus un amendament prin care terenul poate fi folosit doar pentru edificarea unei construcții cu funcțiuni comerciale sau servicii profesionale.

Astfel, vecinii au fost nevoiți să se retragă. În decembrie 2019 a fost scos terenul la licitație, iar firma lui Bogdan Crucianu a obținut cei 542 de metri pătrați.

Contractul trebuia anulat de Primăria Iași

Consilierul local ar trebui să plătească 4.000 de euro pe an pentru suprafața respectivă, conform contractului. Consilierul local a depus documentele abia în 2021, mult mai târziu decât prevede legea. Documentele prevăd ca, pe cei 542 mp, construcțiile să ocupe 50 la sută din teren, spațiul verde – 30 la sută, iar aleile să ocupe un procent de 20 la sută. Totuși, conform Legii nr. 50/1991, consilierul local trebuia să înceapă construcția în cel mult un an de la concesionare.

”Persoanele fizice și juridice care beneficiază de teren în condițiile prezentei legi sunt obligate să solicite emiterea autorizației de construire și să înceapă construcția în termen de cel mult un an de la data obținerii actului de concesionare a terenului”, se arată în legea respectivă.

Totuși, Bogdan Crucianu a precizat că, în contractul încheiat cu Primăria, nu exista un termen pentru începerea lucrărilor. Mai mult, consilierul a făcut trimitere la OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ, unde nu se stipulează despre anularea contractului pe motiv de neconstruire.

”Nu trebuia să construiesc în termen de 1 an, această situație nefiind stipulată în contract”, a susținut Bogdan Crucianu, liderul de grup al aleșilor PSD din CL Iași.

Primarul Mihai Chirica spune că va verifica documentele

Cel mai probabil, vecinii ar urma să conteste acest proiect al lui Bogdan Crucianu. De altfel, acesta a depozitat pe spațiul respectiv sute de anvelope auto, un adevărat pericol pentru mediu. De precizat este că, pentru această construcție, conform legislației, afaceristul ar avea nevoie de acordul vecinilor. Oamenii care locuiesc lângă terenul lui Crucianu au ajuns la capătul răbdării și cer explicații pentru ceea ce a făcut alesul local.

„Nouă nimeni nu ne-a solicitat acordul să facă în spatele casei o hală de producție. Știu că este necesar să obții un acord din partea vecinilor. În fața geamului de la una din camere ne-a luat lumina, vederea prin montarea unor barăci jerpelite. Mașinile care descarcă și încarcă zilnic cauciucuri mi-au atins mașina parcată. Muncitorii care manipulează cauciucurile strigă tare și deranjează. Nu mi s-a cerut acordul nici pentru că mi s-au pus în dreptul geamului, la una din camere, niste barăci care mi-au luat lumina”, a spus Carmen Andreescu, vecina lui Bogdan Crucianu.

Pe de altă parte, primarul Mihai Chirica a precizat că va verifica situația în care se află terenul concesionat de Bogdan Crucianu.

”Nu am nicio informație despre situația aceasta. Voi verifica speța respectivă”, a spus primarul Iașului.

Bogdan Crucianu a devenit recent lider de grup al PSD în Primăria Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`