Care era înălțimea lui Ștefan cel Mare. Amănunte șocante descoperite la deshumarea voievodului

Înățimea lui Ștefan cel Mare rămâne o curiozitate pentru istorie. Primul lucru care ne vine în minte atunci când îi auzim numele sunt victoriile sale. Însă pe lângă acestea, aspectele vieții personale ale domnitorului constituie o curiozitate pentru mulți dintre noi. Nu se știu foarte multe despre acestea însă, din pricina timpurilor în care a trăit.

Ce înălțime avea fostul domnitor al Moldovei

Ștefan al III-lea Mușat, a fost domnitorul zonei Moldova pentru 47 de ani. Cunoscut mai curând ca „Ștefan cel Mare și Sfânt”, acesta a domnit între anii 1457 și 1504. Nelipsit din manualele de istorie, acesta a stârnit curiozități asupra înălțimii lui. Domnitorul  avea o înălțime de doar cca. 1,50 m.

Cronicarul Grigore Ureche îl descria pe Ștefan cel Mare în lucrarea „Letopisețul Țării Moldovei” ca fiind „nu mare la stat”.

„Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoria fără giudeţiu. Amintrilea era om intreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie era meşter, unde era nevoie însuşi se viriea, ca vazându-l al săi, să nu să îndărăptieze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia”

Unde se află sabia lui Ștefan cel Mare

Dacă v-ar face curioși să vedeți cum arată sabia cu care Ștefan cel Mare a curmat viețile otomanilor, aflați în continuare unde o puteți găsi.

În varianta originală a acesteia, sabia se află în muzeul Topkapî, din Istanbul. Veridicitatea acesteia este certă, însă modul prin care a ajuns sabia în Turcia, nu tocmai. Pe baza acestui lucru s-au creionat mai multe povești. Cea mai cunoscută dintre acestea este cea în care Petru Rareș a făcut posibilă pierderea armei. Într-o înfrângere din 1538, pe câmpul de luptă, acesta ar fi scăpat-o din mână iar turcii nu au stat mult pe gânduri până să o ia.

Cu o lungime totală de 125 cm, sabia domnitorului a fost realizată din cel mai bun material care exista în Evul Mediu. Oțelul Toledo era cel mai bun material pentru fabricarea armamentului. Mânerul, îmbrăcat în fir de argint, reprezintă stema Moldovei. Acesta cântărește 2,5 kilograme iar în vârful ei este reprezentat un disc pe care este gravată inscripția care dovedește că a aparținut domnitorului.

Ce au descoperit după ce au hotărât deshumarea voievodului

Despre înmormântarea lui Ștefan cel Mare nu s-au spus prea multe. La acea vreme, istoricii, cărturarii, ori cronicarii timpului nu au scris nimic despre eveniment.

Mormântul domnitorului a fost, pentru prima oară deschis în anul 1758, la cererea mitropolitului Iacov Putneanul. Prezenți la eveniment, preoții și călugării au observat că voievodul fusese înmormântat fără sicriu. Pe lângă acest aspect, au mai descoperit și un alt fapt uluitor: capul i-a fost despărțit de trup.

A urmat și a doua deshumare unde s-a constatat că osemintele domnitorului nu fuseseră atinse, dar din așezare acestora „se putea stabili însă, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fuseseră aşezate la început”. Toate acestea au fost publicate într-un proces verbal de către F.A. Wiekenhauser, în scurta sa Istorie a mănăstirilor Voroneţ şi Putna, în 1886.

În aceeași lucrare, acesta a mai arătat că în mormântul lui Ştefan cel Mare „cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărâmăturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fier… ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului. Din partea de sus a corpului nu se mai vede nimic şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli, ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinută, lipsit de orice acoperământ. Aceste rămăşiţe ale craniului sunt aşezate la o distanţă de cinci ţoli departe de celelalte resturi ale cadavrului…  îndepărtate de osul frontal, cât şi de amândouă oasele laterale ale craniului, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire. Această împrejurare, ca şi celelalte înainte citate…, lasă se se presupună cu siguranţă că capul acestui cadavru ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală încă cu mult timp în urmă”.