Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, din județul Iași, a discutat în emisiunea BZI LIVE despre consecințele invidiei. Care sunt acestea și cum ne putem feri de ele?
Invidia reprezintă o emoție universală, constitută dintr-o combinație de iritare și ură față de acea persoană care se bucură de o soartă mai bună. Invidia apare pe neașteptate, fiind o reacție bruscă, involuntară, acompaniată de manifestări fizice.
Invidia are la bază, întotdeauna, o comparație. Consecința dăunătoare a comparației este că cel invidios se va simți inferior în prezența celui pe care îl invidiază și va crede că această inferioritate nu poate fi depășită imediat, fapt ce generează scăderea stimei de sine, dar și emoții toxice, cum sunt tristețea și furia.
Care sunt consecințele invidiei? Părintele Calistrat Chifan: „Oare mai e nevoie să ne uităm așa în harta geopolitică a lumii?”
Părintele Calistrat Chifan a explicat că rodul invidiei se află în harta geopolitică a lumii, în harta geopolitică sufletească a oamenilor, în tribunalele pline, în instituțiile polițienești, în cabinetele procurorilor, în închisori. Acesta a subliniat că atunci când oamenii nu se iubesc, își fac rău unii altora, se ucid sufletește într-un mod groaznic.
„Oare mai e nevoie să ne uităm așa în harta geopolitică a lumii? Mai e nevoie să ne uităm în harta geopolitică sufletească a oamenilor? Să ne întrebăm de ce sunt pline tribunalele, nu? Să ne întrebăm de ce sunt pline instituțiile polițienești de reclamații, de plângeri, de anonime, de tot felul de greutăți. De ce sunt pline cabinetele procurorilor de dosare de tot felul? Să ne întrebăm de ce sunt pline pușcăriile. Toate sunt rodul invidiei. Oamenii, când nu se iubesc, își fac rău unii altora. Acestea sunt consecințele invidiei. Deci noi putem ucide sufletește într-un mod groaznic. Putem distruge sufletește și gândiți-vă că nu intră în acțiune numai omul cu gura. Intră ficatul care te îmbolnăvește, intră intestinele care te îmbolnăvesc, intră plămânul care se îmbolnăvește, inima care se îmbolnăvește, mintea care se îmbolnăvește.”, a declarat părintele Calistrat Chifan, în emisiunea BZI LIVE.
Părintele Calistrat Chifan: „Problema este mai majoră decât capacitatea de înțelegere a unui preot”
Pentru a ilustra consecințele nefaste ale invidiei, părintele Calistrat Chifan a relatat povestea unei femei, care credea că cineva îi face rău. Pentru a o liniști, duhovnicul i-a recomandat să țină post, să se spovedească, să se împărtășească și să se roage neîncetat. La scurt timp, femeia a revenit și mare i-a fost mirarea părintelui când a aflat că lucrurile se înrăutățiseră. Cum a gestionat îndrăgitul duhovnic situația?
„Eu am întâlnit recent o doamnă. Nu aveam nimic cu ea, e simpatică așa. Și a zis: „Părinte, cineva mi-a făcut un rău. Că mi-a făcut cutare așa, că mi-a făcut așa.” -„Dar v-ați rugat?” -„Nu, dar am constatat eu.” -„Dar v-ați închinat, v-ați spovedit?” – „Nu, dar am constatat eu” – „Ei, și eu am constatat un lucru. Că în clipa în care vă veți spovedi la duhovnic, ați postit puțin și vă veți împărtăși și vă veți ruga, o să vedeți că lucrurile se îndreaptă”. Vine după un timp și îmi spune: „Să știți că am făcut așa cum mi-ați spus și lucrurile stau și mau rău. Mi-a intrat noaptea pe geam și mi-a tăiat hainele în dulap, mi-a băgat bețe de chibrit în yală, mi-a dat drumul la aragaz să mă omoare, mi-a pus otravă pe bec să mă otrăvească”. Și am spus: „Doamnă, în aceste situații trebuie să vă adresați medicului sau farmacistului. Nu vă fac nebună, dar problema este mai majoră decât capacitatea de înțelegere a unui preot. Trebuie să căutați specialistul pe problemă, nu pe spovedanie.”, a mai spus părintele Calistrat Chifan.