Tratamentul fisurilor anale variază de la măsuri conservative la intervenții chirurgicale. Măsurile conservatoare includ modificări dietetice (alimente bogate în fibre, multe lichide) și creme, unguente sau supozitoare. Fisurile cronice sau cele care nu răspund la tratamentul conservator necesită adesea tratament chirurgical, cum ar fi sfincterectomia internă laterală, care relaxează mușchiul sfincterului anal pentru a permite vindecarea.
Fisurile anale sunt leziuni ale mucoasei anale, care pot provoca durere, sângerare și disconfort la defecare. Adesea, fisurile anale sunt cauzate de constipație sau diaree cronice, efort la eliminarea materiilor fecale, contacte sexuale anale și naștere.
Ce tratament este indicat pentru fisurile anale
Fisurile anale pot afecta pe oricine, indiferent de vârstă, acestea fiind observate şi la copii mici. Traumele ce apar în zona anală pot de asemenea cauza fisuri anale. 11% dintre femei dezvoltă fisuri anale în timpul sarcinii, datorită constipaţiei.
În faza incipientă, o fisură anală nu este gravă și, în cele mai multe cazuri, se vindecă de la sine. Netratată, aceasta poate produce sângerări masive, durere și se poate ajunge la infectarea acesteia cu producerea unui abces. Pentru ameliorarea simptomelor poate fi necesară o intervenție chirurgicală.
Fisurile anale sunt cauzate de traumele ce au loc în interiorul anusului. De obicei, trauma reprezintă mişcarea intestinală forţată cauzată de un scaun tare sau datorită episoadelor repetate de diaree. De asemenea, fisurile anale pot apărea și datorită curelor agresive cu citostatice (în cazul leucemiei), inserției de corpuri străine în zona anală, actelor sexuale anale.
Tratamentul fisurii anale este unul complex. Deși majoritatea medicilor consideră că simpla chirurgie poate rezolva afecțiune, tratamentul este unul mult mai vast și ține atât de obiceiurile alimentare, cât și de igiena locală. Pacienții cu fisură anală prezintă tulburări de tranzit, constipație, dar și diaree. Medicul trebuie să le explice că vindecarea va fi mai rapidă, cu cât scaunele vor fi fără efort.
Foarte important și orarul meselor, „săritul peste mese” și consumul excesiv de alimente seara favorizând exacerbarea efortului la defecare. În aceste cazuri nu se recomandă consumul de laxative, care accentuează simptomatologia și întârzie vindecarea. Se pot folosi laxative ușoare, de tipul uleiului de ricin, de măsline sau suplimente alimentare cu Psyllium.
Tratamentul chirurgical reprezintă ultima linie în terapia afecțiunii
Tratamentul chirurgical reprezintă ultima linie în terapia fisurii anale, fiind utilizată în cazurile complicate sau care nu răspund la celelalte terapii. Dilatația anală descrisă de Recamier în 1838, ca și ruperea controlată a fibrelor musculare ale sfincterului intern, având drept consecință relaxarea acestuia este rar folosită astăzi, ca urmare a riscului crescut de incontinență prin lezarea concomitentă a sfincterului anal extern.
Sfincterotomia internă este intervenția de elecție, putându-se practica sub anestezie locală sau generală. Presupune secționarea controlată a fibrelor sfincterului intern, fie la nivelul comisurii posterioare unde se găsește fisura, putând asocia și fisurectomia, adică excizia țesutului fibros local, grăbind vindecarea, fie la nivel lateral.
Ca și tehnică se poate practica în variantă închisă sau deschisă, în funcție de menținerea sau nu a integrității mucoasei anale. Bineînțeles că și acest tratament poate prezenta complicații de tipul incontinenței, recidivei fisurii din cauza unei sfincterotomii incomplete, sângerări, infecții, fistule, complicații legate de anestezie.
Ca în orice alt domeniu există noi terapii de tipul laserterapiei, crioterapiei, transplantului de țesut adipos autolog sau stimulării ramurilor nervoase sacrate, care nu sunt practicate pe scară largă. Prin urmare, tratamentul fisurilor anale variază de la măsuri conservative la intervenții chirurgicale.