Prima pagină » Local » Cerere mare pentru porcii care vor fi sacrificați de Crăciun. Prețul variază între 15 și 25 de lei kilogramul, în viu: „Se caută peste așteptări!”

Cerere mare pentru porcii care vor fi sacrificați de Crăciun. Prețul variază între 15 și 25 de lei kilogramul, în viu: „Se caută peste așteptări!”

11 dec. 2024, 02:00, 2 ,
Georgiana TURCU în Local

Cerere tot mai mare pentru porcii ce vor fi sacrificați pentru sărbătorile de Crăciun. Fermierii din Iași se confruntă cu cerințe, din partea oamenilor, ce depășesc numărul de animale puse la vânzare

Cererea pentru porcii care vor fi sacrificați pentru Crăciun este peste așteptări

În această perioadă, când ieșenii se pregătesc de prepararea bucatelor ce vor fi prezente pe masa de Crăciun, atenția acestora este îndreptată spre fermierii din tot județul care se ocupă cu vânzarea porcilor.

Mulți dintre acești fermieri se confruntă cu o cerere mare din partea oamenilor. Potrivit lui Mihai Păltinel, un fermier din Iași, oamenii sunt foarte atenți la ce mănâncă, tocmai de aceea caută porci crescuți doar cu hrană naturală.

„Anul acesta am avut în jur de 30 de porci, dintre care, la momentul actual, mai am 5 sau 6, fiecare între 90 de kilograme sau 130 de kilograme. Prețul pe kilogram este de 20 de lei în viu. Bineînțeles, cer un avans înainte să îi vând între 300-500 de lei, depinde de cât e dispus omul să dea. Oamenii au pretenții și cerințe specifice când vine vorba de un animal pe care îl cumpără, bineînțeles, dar eu lucrez doar cu cereale din propria cultură, porumb, grâu, totul e din cultură proprie”, a declarat Mihai Păltinel, fermier din Iași.

Potrivit unui alt fermier, acesta menționează că, dacă nu avea cultură proprie, creșterea unor astfel de animale ar fi fost foarte dificilă tocmai din cauza scumpirii grânelor.

„Anul acesta, eu am 10 bucăți de vânzare, fiecare în jur de 100-120 de kilograme. Sunt ținuți în gospodărie, pentru că noi creștem porci de foarte mult timp, și bunicii mei o făceau, și părinții, și acum o fac eu. Cererea este mare, da, dar bineînțeles că oamenii au anumite cerințe. Ei vor ca porcii să fie crescuți în gospodărie, lucru pe care îl fac. Porcii se cresc greu, chiar foarte greu, pentru unii. Trebuie să le dai foarte multă mâncare și totul s-a scumpit acum. Dacă nu aveam grâne din cultură proprie, era greu. Eu vând porcii, anul acesta, cu 15 lei kilogramul”, a susținut Ion Vasilescu.

Porcii de Mangalița, tot mai căutați

Pe lângă porcul tradițional, mare, alb, căutat, de altfel, de majoritatea oamenilor, porcul de Mangalița este printre cei mai preferați, tocmai datorită beneficiilor care se regăsesc în grăsimea acestuia.

Potrivit unui alt fermier din Iași care se ocupă de creșterea acestora, porcul de Mangalița se vinde la fel de bine ca cel tradițional.

„Cererea este chiar foarte mare, se caută porcii de Mangalița mult, pentru că au carnea foarte bună, foarte calitativă, comparativ cu porcul normal. Eu mai am acum vreo opt, fiecare în jur de 110 kilograme, pentru că au doar un an. Aceștia cresc mai greu decât porcii normali, dar carnea lor este foarte bună, pentru că nu are colesterol. Anul trecut, comparativ cu anul acesta, prețul era la fel, adică 21 de lei, în viu, dar prețul este negociabil pentru că, deși sunt foarte căutați, se vând greu. Oamenii au cereri speciale, vor să fie crescuți cât mai natural, iar eu îi hrănesc doar boabe, floarea-soarelui și alte grâne naturale”, a povestit Vasile Palaghia, un alt fermier din Iași.

Fermierii spun că, deși perioada dinaintea Crăciunului este cea mai aglomerată, oamenii cumpără purceluși și după sărbători, deoarece doresc să îi crească. Purcelușii care se vând în primăvară sunt mai scumpi decât cei care se cumpără pentru masa de Crăciun.

„Se caută peste așteptări! Am avut 60 de porci și acum mai am 3, fiecare în jur de 200 de kilograme, și deși vând cu 18 lei kilogramul, în viu, pentru ce este peste 150, prețul scade. Purceii de primăvară se vând după Crăciun, prin ianuarie sau în primăvară, pentru că lumea vrea să îi crească, dar sunt puțin mai scumpi. Acum, toată lumea caută purcei cu slănină mai puțină, vor mai multă carne”, a spus Ștefan Rotaru, un alt fermier.

Așadar, cererea pentru porcii ce vor fi sacrificați de Crăciun este tot mai mare, ieșenii optând atât pentru porcii tradiționali, cât și pentru porcii de Mangalița.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`