Prima pagină » Eveniment-Social » Connor Smaranda de la CS Politehnica Iași a câștigat duelul cu un medaliat european pentru titlul de campion național

Connor Smaranda de la CS Politehnica Iași a câștigat duelul cu un medaliat european pentru titlul de campion național

08 apr. 2025, 14:30,
Redacția BZI în Eveniment-Social

CS Politehnica Iași a cucerit câte o medalie de aur atât în probele de pușcă, cât și în cele de pistol la etapa finală a Campionatelor Naționale de tir sportiv aer comprimat pentru juniori I (limita maximă de vârstă 21 de ani), desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, la București, performerii clubului sportiv al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași urcând pe toate treptele podiumurilor de premiere.

Connor Smaranda de la CS Politehnica Iași a câștigat duelul cu un medaliat european pentru titlul de campion național

Vineri a fost ziua în care pușcașii Ștefan Rotaru (14 ani), Eduard Hanus (14 ani) și Mihnea Nichifor (16 ani), pregătiți de antrenorul emerit Mihai Axinte, au cucerit medalia de aur în proba rezervată echipelor. Ștefan Rotaru a urcat pe treapta a treia a podiumului la individual, cu record personal în calificări, pierzând la mare luptă medalia de argint, Eduard Hanus s-a clasat al cincilea, iar Mihnea Nichifor – al șaptelea. În concursul individual feminin, Evelina Spiescu (17 ani) a ocupat locul al șaselea.

Sâmbătă au intrat în arenă pistolarii pregătiți de antrenorul Ioan Săcăleanu. Connor Smaranda (16 ani, junior III), a impresionat din nou, devenind campion național în disputa cu Levente Bucsias (20 de ani, de la CSU Oradea), medaliat în acest an la Campionatele Europene. La feminin, Ștefana Crăciun (15 ani) s-a clasat a cincea, iar Ana Maria Șalariu (17 ani) a fost a șasea.

„Connor s-a impus cu destulă autoritate, dar așteptam măcar o medalie și din partea fetelor”, a precizat Ioan Săcăleanu.

Duminică au concurat echipele mixte. La pistol, Ana Maria Șalariu și Connor Smaranda au cucerit medalia de argint, iar, la pușcă, Evelina Spiescu și Eduard Hanus au intrat în posesia medaliei de bronz, întrecând în meciul decisiv o formație mai experimentată.

„A fost o finală epică, pigmentată cu urcușuri și coborâșuri, unde cei doi coechipieri s-au sprijinit unul pe celălalt și au obținut un rezultat foarte bun”, ne-a declarat Mihai Axinte.

La sfârșitul acestei săptămâni, sportivii de la CS Politehnica Iași se vor întoarce la București pentru etapa finală a Campionatelor Naționale de tir sportiv pentru juniori II, competiție la care și-au propus să se numere din nou printre protagoniști.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 august 2026
19 august 2026