Constantin Pușcașu, despre copilărie și o viață pe scena Teatrului Național Iași: „Am fost dezamăgit, dar cred că așa a vrut destinul”

Constantin Pușcașu este unul dintre cei mai iubiți actori ai Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, cu o carieră de peste 30 de ani pe scena ieșeană, dar unele dintre cele mai frumoase amintiri ale acestuia sunt legate de anii copilăriei. Îndrăgitul actor povestește care a fost momentul în care a decis să intre în lumea teatrului, vorbește despre eșecuri, dar și despre momentele frumoase și prieteniile care au rămas cu el chiar și după zeci de ani.

Actorul Constantin Pușcașu vorbește despre copilăria în Iașul comunist

Născut la Iași, pe 31 octombrie 1967, Constantin Pușcașu este astăzi unul dintre cei mai iubiți actori ai Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Din 1993, urcă pe scena teatrului ieșean cu aceeași emoție, aceeași dăruire și aceeași nevoie de a spune povești, care ajung la inimile oamenilor.

Dincolo de scenă, destinul actorului începe simplu, într-un bloc din Iașul comunist, printre copii mulți, jocuri și dragostea părinților și a celor din jur. Actorul își amintește copilăria simplă, oamenii care l-au înconjurat și libertatea pe care o simțea în primii ani de viață.

07:03, 24 Mar 2026

Lumea teatrului din România este în doliu! A murit actorul Marcel Horobeț!

20:40, 20 Mar 2026

FOTO Cine a fost Chuck Norris. Povestea legendei artelor marțiale și a filmelor de acțiune

„Sunt ieșean get-beget, am crescut aici, printre blocuri, cu copii mulți, cu jocurile copilăriei și lipsa grijilor de atunci. Am crescut în comunism, cu lipsurile de atunci, dar mai ales cu bucuriile mici, dar care atunci păreau așa mari. Nu am excelat în obrăznicie și nici în cumințenie, am fost un copil așa cum sunt copiii”, și-a amintit Constantin Pușcașu.

Un detaliu al copilăriei sub regimul comunist, care a rămas în sufletul actorului chiar și acum, este unitatea dintre oameni, grija pe care o aveau unul față de altul atunci când vremurile păreau tot mai lipsite de speranță.

„Trăiam într-o comunitate unită, așa era pe atunci, din cauza lipsurilor. Oamenii erau mai uniți și mai grijulii unii cu alții. Trăiam la bloc și îmi spunea mama că sugeam la sân și la vecina care avea copii mici, așa de legată era comunitatea. Vecinii se ajutau între ei”, a povestit actorul, cu nostalgie.

Constantin Pușcașu își amintește cu bucurie și de năzbâtiile nelipsite din viața oricărui copil, iar jocurile din stradă, cu ceilalți copii din cartier, sunt momentele care îi lipsesc.

„Îmi lipsesc bucuria jocului de afară. Erau mai mulți copii, ce-i drept. Eu m-am născut în perioada decrețeilor și de asta eram așa mulți copii cu simpatiile și antipatiile lor. Prin cartierele prin care ne perindam noi pe atunci mai era câte o casă care avea în curte vreun pom fructifer și normal că eram imediat acolo. Ne certau, ne alungau. Acum, că îmi amintesc, e destul de asemănător cu poveștile lui Creangă”, a continuat actorul.

Cele mai frumoase amintiri sunt cele din curtea bunicilor, la țară

Pentru actor, vacanțele de vară erau adevărata magie. La țară, în județele Vaslui și Botoșani, în curtea bunicilor și alături de copiii din sat, viața căpăta un alt ritm.

„Cele mai frumoase amintiri din copilăria mea cred că sunt cele de la țară, de la bunici. Plecam în primele zile de vacanță și mă întorceam în ultimele. Așa frumoasă era viața acolo! Mergeam cu oile la pășune și ne strângeam copii mai mulți și jucam fotbal. Era o joacă continuă. Mă integram foarte ușor acolo, printre ei, și ei, la rândul lor, mă integrau fără probleme. Nu mă tratau diferit și eram prieteni toți. Am rămas cu doi prieteni din copilărie și un verișor de la țară. Nu locuim în același oraș, dar cu fiecare ocazie povestim amintiri”, a povestit actorul pentru reporterii BZI.

Drumul spre teatru nu a fost unul planificat sau gândit în detaliu, ci a început brusc, într-o seară din 1988, după ce se întorsese din armată.

„Îmi amintesc exact momentul în care s-a produs declicul, să îi spun așa, și am decis să devin actor. Aveam 21 de ani neîmpliniți, mă întorsesem din armată și eram în casa părinților mei, pe o canapea. Programele la televizor erau scurte. Era în 1988 și se difuza un scheci cu Amza Pellea. Eu cochetasem cu umorul până atunci, dar în momentul acela m-am gândit: ce ar fi să mă fac actor? Imediat după am început să caut cursuri, trupe de teatru unde m-aș putea înscrie”, a povestit Constantin Pușcașu.

De asemenea, acesta își amintește că părinții săi nu au fost încântați la început de decizia pe care o luase, dar l-au susținut întotdeauna, iar atunci când fiul lor ajunsese pe scenă, și-au dat seama de talentul lui. Actorul spune că și-ar dori să îi poată da un singur sfat copilului care a fost, dar că nu regretă nicio decizie pe care a luat-o.

„De la tata am moștenit umorul. Și el, la rândul lui, îl moștenise de la mama lui. Părinții mei vedeau actoria ca pe o pierdere de timp la început. Își făceau griji ce o să fac, cum o să mă descurc mai departe, dar atunci când au văzut că asta vreau să fac cu adevărat, m-au susținut financiar. Au fost alături de mine și, după, când am reușit, erau chiar foarte mândri că băiatul lor s-a făcut actor și joacă pe scenă. Nu regret nimic din copilăria mea și nu știu dacă aș fi putut face ceva mai bine decât am făcut. Dacă aș putea să-i dau un sfat copilului care am fost, i-aș spune doar să asculte mai mult de părinți și de lecțiile lor de viață. Dar, până la urmă, trebuie să dai singur cu capul de pragul de sus ca să înțelegi unele lucruri și e bine că s-a întâmplat așa”, a adăugat actorul Naționalului ieșean.

Primul refuz a venit la admiterea la facultate în București

Despre începuturile în actorie, Constantin Pușcașu își amintește de dorința incredibilă de cunoaștere de care dădea dovadă. Acesta povestește că voia să învețe cât mai mult de la toți oamenii pe care îi cunoștea, iar mai târziu a început să înțeleagă ce înseamnă să fii actor.

„Nu mi-a fost neapărat frică de drumul ăsta, aveam în mine o dorință de cunoaștere nemaipomenită. Cu cât învățam mai multe, cunoșteam oameni noi, unii pregătiți, alții mai puțini pregătiți. La început, iei totul de bun, nu ai încă o capacitate să distingi, dar e bine să înveți cât mai mult. La fel cum încolțește firul ierbii primăvara, așa încolțea în mine dorința de cunoaștere. Cu timpul, am învățat ce înseamnă meseria asta. Pentru mine este o evadare din grijile vieții de zi cu zi, problemele care ne înconjoară la tot pasul. Iubesc prea mult scena și mă face atât de fericit! Nu aș avea cum să renunț vreodată. Teatrul este toată viața mea”, a spus acesta.

A urmat o perioadă de căutări, încercări și, inevitabil, dezamăgiri. Prima lovitură a venit la admiterea la actorie, la București. Însă, Constantin Pușcașu spune că este recunoscător pentru ceea ce i-a oferit destinul.

„Îmi amintesc de prima respingere. Am dat, la București, la actorie. Nu eram foarte pregătit la limba română. Mi-a zis cineva atunci că se poate copia și atât îi trebuie unui tânăr care e și puțin leneș! Așa eram și eu, nu vreau să mă absorb de nimic. Am fost dezamăgit atunci. Înainte de asta, avusesem o probă individuală, unde din 10 candidați doar eu trecusem. Îmi amintesc că erau în sală Dem Rădulescu, Olga Tudorache. Atât am putut eu să văd din cauză că lumina era destul de slabă. Am fost dezamăgit, dar cred că așa a vrut destinul. Dacă aș fi intrat atunci la București, nu aș mai fi dat la Iași, nu aș mai fi cunoscut-o pe soția mea și nu am mai fi avut băiatul. Deci a fost bine că s-a întâmplat așa. Prima reușită a venit atunci când am fost acceptat în trupa de figurație la Teatrul Național și, după, la Facultatea de Teatru la Iași. Îmi amintesc câte emoții aveam, dar am trecut peste ele. Niciodată nu m-am gândit să renunț la teatru”, a povestit acesta.

Spectacolele au început să apară, iar rolurile pe care le-a jucat, în cei peste 30 de ani de carieră, au rămas în sufletul actorului, care își amintește cu emoție fiecare personaj căruia i-a dat viață.

„Într-adevăr, se întâmplă uneori să iei din grijile personajului pe care îl joci. Profesoara noastră, Geta Angheluță, ne spunea mereu că în teatru, după ce cobori de pe scenă, trebuie să te dezbraci de personaj ca de o haină. Uneori, nu reușești, este greu. Mie mi-au rămas la suflet toate personajele mele. Sunt unele mai dificile, dar satisfacția e și mai mare la ele când reușești să le duci acolo unde își dorește regizorul. Câteva roluri care mi-au rămas în suflet sunt Vanea din «Unchiul Vanea» de Cehov, Bérenger din «Rinocerii» lui Eugène Ionesco sau Roberto Zucco din piesa cu același nume”, a precizat îndrăgitul actor.

„Uneori, îl mai simt pe scenă cu mine, când joc”

Întrebat despre care au fost cele mai frumoase momente pe care le-a trăit în teatru, Constantin Pușcașu a povestit cu emoție despre clipele petrecute alături de prietenul și partenerul său de scenă, marele actor Teodor Corban, dar și despre momentele grele pe care le-a trăit după moartea acestuia în 2023. Cei doi au împărțit scena ani de zile, dar dincolo de asta, au fost legați de o prietenie care va rămâne în inima actorului pentru tot restul vieții.

„Sunt o mulțime de momente frumoase în teatru, pe scenă, momente sensibile, dar cred că cele mai multe și plăcute amintiri le am alături de marele actor și bunul meu prieten, regretatul Teodor Corban. Eram atât de apropiați! Unii regizori ne luau ca un cuplu și aproape mereu aveam roluri antagonice. Ajunsesem la un asemenea limbaj, ne înțelegeam doar din priviri. Eram colegi de scenă de peste 20 de ani, ne știam atât de bine unul pe altul. Aveam umorul nostru, vorbeam la telefon și de câte trei ori pe zi. Soția mea era geloasă, îmi spunea că vorbesc mai mult cu Teo decât cu ea. Mi-a fost foarte greu după pierderea lui, am avut o perioadă de depresie și mi se părea așa greu să mai fiu pe scenă. Simțeam că s-a pierdut ceva din mine. Uneori, îl mai simt pe scenă cu mine, când joc. De exemplu, în «Unchiul Vanea», care este și printre ultimele piese pe care le-am jucat împreună. Îmi amintesc de el și cât ne distram, uneori ne accidentam, ne mai și certam, dar mereu ne împăcam imediat. Cred că secretul unei prietenii care să reziste atât de mult în timp este să lași de la tine. Trebuie, la fel ca într-un cuplu, să știi să asculți, să oferi celuilalt libertatea de a lua decizii. Trebuie să știi să atenuezi cât mai mult propriul ego. Așa rezistă o prietenie ani de zile”, a povestit Constantin Pușcașu, plin de emoție.

Constantin Pușcașu rămâne unul dintre actorii consacrați ai Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, iar dincolo de scenă, amintirile despre copilăria sa, începuturile carierei și oamenii care i-au fost alături spun povestea unui destin construit cu multă răbdare, pasiune și dragoste față de artă.