Prima pagină » Local » Decizie-șoc la UAIC Iași! Profesorul Diego Varela, acuzat de mesaje obscene către studente, exclus de la catedră. Ar putea primi un post de cercetare

Decizie-șoc la UAIC Iași! Profesorul Diego Varela, acuzat de mesaje obscene către studente, exclus de la catedră. Ar putea primi un post de cercetare

17 sept. 2025, 02:00,
Iulia MARIA în Local

Scandalul uriaș de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași ia o nouă turnură! Surse din cadrul Senatului UAIC au declarat că s-a propus schimbarea normei profesorului Diego Varela, acuzat de mesaje cu tentă sexuală, trimise studentelor. Potrivit discuțiilor, acesta ar urma să rămână angajat al instituției, însă fără drept de predare, fiind trecut, exclusiv, pe activități de cercetare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este din nou în centrul atenției, după scandalul care a zguduit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice. Profesorul Diego Varela, acuzat că ar fi trimis mesaje cu tentă sexuală studentelor, riscă să fie scos din amfiteatre. În ședința Senatului, de ieri, 16 septembrie, s-a discutat propunerea ca acesta să rămână angajat doar ca cercetător, fără activitate didactică. Decizia finală urmează să fie votată joi, 18 septembrie.

Profesorul Diego Varela ar putea rămâne fără ore la catedră

În ședința Senatului UAIC, desfășurată pe 16 septembrie 2025, s-a discutat intens situația profesorului Diego Varela, cunoscut deja pentru comportamentele sale controversate, fiind acuzat de studenții săi de hărțuire sexuală, comportament abuziv și mesaje incendiare. Profesorul Diego Varela activa, până acum, la Facultatea de Științe Politice din cadrul UAIC, unde preda cursuri de Relații Internaționale și Științe Politice, însă o făcea din Spania, prin intermediul platformelor online.

Potrivit surselor BZI, propunerea formulată de conducere vizează modificarea normei sale de muncă, astfel încât acesta să nu mai intre în contact direct cu studenții. Mai exact, postul ar urma să fie transformat într-unul exclusiv de cercetare, fără activități didactice, cursuri sau seminarii. Mai exact, profesorul va primi doar niște task-uri, pe care ar trebui să le respecte, iar toate acestea pentru că nu a existat o comunicare din partea sa, privind situația în care a fost pus.

Dacă măsura va fi adoptată în ședința de joi, profesorul va continua să fie angajat al universității, însă nu va mai preda la nicio facultate.

Studenții, informați că nu îl vor mai avea ca profesor

Deși decizia oficială nu a fost încă luată, studenții au început deja să primească mesaje informale din partea unor cadre didactice, prin care li se transmite că profesorul Diego Varela nu va mai figura în lista profesorilor acestora.

Măsura ar fi menită să calmeze spiritele, într-un context în care scandalul a provocat un val de nemulțumiri și a afectat imaginea instituției. O parte dintre studenți consideră că soluția este una corectă, întrucât le asigură un mediu academic mai sigur, însă există și voci care susțin că măsura ar fi prea blândă și că profesorul ar trebui exclus definitiv din universitate.

În prezent, Senatul UAIC este format din 71 de membri, profesori și reprezentanți din toate facultățile și institutele de cercetare. Printre aceștia se numără cadre de la Biologie, Informatică, Chimie, Istorie, Drept, Litere, Economie și Administrarea Afacerilor, Matematică, Educație Fizică și Sport, Psihologie și Științe ale Educației, Filosofie și Științe Social-Politice, Teologie Ortodoxă, Fizică, Teologie Romano-Catolică, Geografie și Geologie, precum și de la institutele de cercetări interdisciplinare.

Conducerea Senatului este asigurată de prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel Iancu (președinte), conf. univ. dr. habil. Mihaela Boza și prof. univ. dr. Mircea Georgescu (vicepreședinți).

Joi, Senatul UAIC ar putea decide dacă profesorul Diego Varela va fi scos definitiv din amfiteatre și lăsat doar pe activități de cercetare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 decembrie 2025
05 decembrie 2025