Local

Douăsprezece locuri noi pentru pacienții COVID-19, care ajung în stare critică la spital! Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași va fi deschisă până la sfârșitul săptămânii viitoare

Publicat: 05 apr. 2021
Odată cu deschiderea Unității de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, capacitatea de internare a pacienților COVID-19 în stare gravă va crește cu un număr de 12 locuri
Unitatea mobilă de Terapie Intensivă montată în curtea Spitalului de Boli Infecțioase din Iași

Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă amplasată în curtea Spitalului de Boli Infecțioase va putea fi deschisă după 7 aprilie 2021. Un număr de douăsprezece locuri ATI noi vor suplimenta cele nouă paturi existente din unitatea medicală pentru bolnavii COVID-19. Două echipe medicale sunt deja organizate

Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă care a fost adusă în curtea Spitalului de Boli Infecțioase din Iași pe data de 27 martie 2021 va fi pregătită pentru pacienți după aproape două săptămâni. Lucrările se realizează în ritm alert după ce în ultima lună cazurile COVID-19 care ajung la spital sunt grave spre severe, iar presiunea pe secțiile de Terapie Intensivă este foarte mare. Echipele medicale sunt pregătite să se ocupe de pacienții din ATI, care ar putea fi internați după 7 aprilie 2021. Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă va avea o echipă de cadre medicale alcătuite din 5 medici, 15 asistente și 10 infirmiere. Astfel, în Spitalul de Boli Infecțioase din Iași vor fi organizate câte două echipe medicale, una care va deservi secția de Terapie Intensivă din cadrul spitalului și una pe cea din cadrul unității mobile.

„Avem foarte multe cazuri grave care ajung în Spitalul de Boli Infecțioase. Până la sfârșitul săptămânii viitoare se va deschide Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă. Echipele medicale sunt pregătite”, a declarat Dr. Carmen Manciuc, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Spitalul de Boli Infecțioase din Iași va putea interna 21 de pacienți în secțiile ATI

Odată cu deschiderea Unității de Terapie Intensivă Mobilă, Spitalul de Boli Infecțioase va avea capacitatea de a interna în total 21 de pacienți infectați cu o formă foarte gravă de coronavirus. Astfel, va deveni unitatea medicală cu cele mai multe locuri de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID-19 din județ.

„Dacă în alte localități operaționalizarea Unității de Terapie Intensivă Mobilă a durat chiar și două luni de zile, noi am făcut demersurile astfel încât, în prezent, la mai puțin de o săptămână de la montarea acesteia în curtea spitalului, să fie conectată la utilități: apă caldă, apă rece, canalizare, curent electric. Lucrările sunt într-o etapă destul de avansată cu montarea stocatoarelor care vor deservi cu oxigen unitatea mobilă. După ce vom finaliza lucrările, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași vor veni în control și vor aviza unitatea mobilă, ulterior vom putea interna pacienți în cadrul acesteia”, a spus dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

Reprezentanții DSP Iași au aproximat că, până pe 7 aprilie 2021, unitatea mobilă va fi pregătită pentru pacienți

Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă va funcționa pe baza unei stații de oxigen separată față de cea din Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. După ce a fost racordată la utilități, s-au demarat lucrările pentru alimentarea cu 3 stocatoare de oxigen care au o capacitate de 1.000 de litri. De astăzi, 5 aprilie 2021, se va începe montarea sistemului de țevi care vor asigura transportul de oxigen de la stocatoare către unitatea mobilă.

„Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a fost adusă la Spitalul de Boli Infecțioase, s-a turnat platforma pentru stocatoarele de oxigen, s-au montat stâlpii de susținere ai sistemului de țevi care vor aduce oxigenul în unitate și sperăm ca până miercuri (n.r.- 7 aprilie 2021) să o punem în funcțiune”, a declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.





Comentarii
Adauga un comentariu