La 03:00, într-o noapte în care orașul ar fi trebuit să-și țină respirația doar pentru artificii, strada Vladimir Streinu din Găești a devenit, în câteva secunde, un loc pe care oamenii îl pomenesc acum în șoaptă. Un impact, un gard rupt, o mașină răsturnată — și apoi liniștea aceea stranie care vine după un zgomot prea puternic.
În autoturism erau Robert, 18 ani, la volan, și Mario, 19 ani, pe scaunul din dreapta. Se întâlniseră cu prieteni, ca într-o poveste obișnuită de final de an, fără semne că urmează să se scrie ceva ce nimeni nu vrea să citească până la capăt.
Noaptea care a schimbat o stradă din Găești
Martorii vorbesc despre o plecare grăbită și despre o întrecere începută la scurt timp după ce grupul s-a despărțit. Câteva clipe mai târziu, în capătul străzii, într-o curbă cu vizibilitate redusă, mașina a ieșit din traiectorie și s-a izbit violent de colțul unei case.
Lovitura a fost atât de puternică încât autoturismul s-a răsucit, a doborât un gard și, aproape instantaneu, a fost cuprins de flăcări. Prietenii care se aflau în cealaltă mașină — cei care trecuseră cu puțin timp înainte — au oprit și au încercat să se apropie. N-au putut. Vâlvătaia a crescut repede, ca o ușă închisă în fața oricărei tentative de salvare.
Apelul la 112 a venit imediat, însă minutele acelea, despre care toți vorbesc ca despre o eternitate, s-au scurs fără ca cineva să poată ajunge la interiorul mașinii.
Un tânăr, încă șocat de ce s-a întâmplat, a spus:
„Chiar nu pot să-mi dau seama. El nu le avea cu asta, chiar nu era de acord cu viteza şi cu asta, nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat”
Și în familie au existat aceleași întrebări, pentru că, dincolo de scenariile rostite în jur, rămâne imaginea a doi tineri pe care cei apropiați îi descriu altfel decât ar sugera finalul acestei nopți.
Mesajele care au umplut orașul de tăcere
În Găești, vestea s-a răspândit rapid, iar reacțiile au venit ca un val greu: scurte, directe, fără podoabe. Primarul Alexandru Iorga a transmis un mesaj care a prins exact starea orașului:
„Astăzi ar fi trebuit să ne bucurăm.
Să vorbim despre final de an, despre speranță, despre zile mai bune.
Dar nu pot face asta. Orașul nostru este în doliu. Robert și Mario, doi copii minunați, prieteni, nevinovați, au plecat mult prea devreme dintre noi.
I-am cunoscut. Au crescut aici, sub ochii noștri. Au crescut lângă mine.
Iar gândul că nu mai sunt imi rupe sufletul. În fața unei asemenea tragedii, cuvintele și întrebările se opresc.
Contează doar durerea uriașă lăsată în urmă și vieți frânte prea devreme.
Astăzi nu e despre mesaje. Este despre tăcere și despre durerea unor familii care trăiesc cel mai greu moment posibil.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!”
Pentru cei care i-au văzut crescând, numele lui Mario și Robert nu mai sună ca două prenume de pe o stradă din Găești, ci ca două locuri goale la masa unei familii, două telefoane care nu mai sună, două planuri care nu mai ajung la dimineață.
Când salvatorii au ajuns la fața locului, nu au mai putut schimba nimic: Mario și Robert au fost găsiți fără viață, după ce au rămas captivi în mașina cuprinsă de flăcări, iar trupurile lor urmează să fie depuse la Biserica Eroilor pentru un priveghi comun.