Prima pagină » Economic Local » Elevii de la Școala Gimnazială „Alexandru Vlăhuță” se vor întoarce în băncile lor în toamna anului 2025. Lucrările de reabilitare și eficientizare a clădirii sunt la un pas de finalizare

Elevii de la Școala Gimnazială „Alexandru Vlăhuță” se vor întoarce în băncile lor în toamna anului 2025. Lucrările de reabilitare și eficientizare a clădirii sunt la un pas de finalizare

21 iun. 2025, 02:00,
Paula IANUȘ în Economic Local

La Școala Gimnazială „Alexandru Vlăhuță” din cartierul Dacia, lucrările se apropie de final, acestea fiind finalizate, până acum, într-un proces de 97%. Astfel, în toamnă, odată cu începerea anului școlar 2025-2026, elevii se vor întoarce în băncile lor.

Lucrările de la o școală gimnazială din Dacia se apropie de final

Modernizarea școlii gimnaziale din Dacia se apropie de final. Valoarea totală a proiectului este de 8.024.817,03 lei din fonduri nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin componenta 5 – Valul Renovării.

Lucrările de reabilitare sunt executate de SC Nova General Construct SRL și costau în lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, utilizarea surselor regenerabile de energie, dar și lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare.

Proiectul de la școala din Dacia face parte din planul municipalității de a reabilita termic 21 de clădiri din cadrul a 14 unități școlare. Întreaga investiție a tuturor proiectelor se ridică la suma de 26 de milioane de euro.

Avansează și construcția sălii de sport moderne pentru elevii școlii

Elevii Școlii „Alexandru Vlăhuță” vor beneficia de o nouă sală de sport modernă, la care se lucrează în prezent. Stadiul execuției lucrărilor este de 60% și sunt realizate de asocierea Prima Construct SRL – Refconsteel SRL. Contractul este în valoare de 2.837.614,5 lei și este finanțat din bugetul local. Scopul acestei investiții este de a îmbunătăți calitatea infrastructurii de educație, astfel încât să existe un spațiu care să corespundă numărului de elevi din școală, prin care să se dezvolte o multitudine de activități sportive.

Municipalitatea mai are în desfășurare și construirea altor săli de sport, cum ar fi cea pentru Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Iași, cu o investiție de 2.982.909,92 lei, dar și sala de sport pentru Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Iași, cu o investiție în valoare de 2.870.277,07 lei.

Cât s-au desfășurat lucrările la școală, elevii au fost repartizați la alte două unități de învățământ din oraș. Opt clase primare au fost relocate la Școala Gimnazială „George Călinescu”, iar 7 clase, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași.

Trei alte unități de învățământ vor beneficia de modernizare prin PNRR. Este vorba despre Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Miron Costin”.

Prin transformarea liceelor și a colegiilor importante din oraș în „școli verzi”, autoritățile locale își propun să reducă semnificativ consumul de energie, să creeze condiții moderne de studiu și să încurajeze un comportament responsabil față de mediu.

Astfel, lucrările de la Școala Gimnazială „Alexandru Vlăhuță” sunt finalizate într-un procent de 97%, iar stadiul execuției sălii de sport este de 60%.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026