Eveniment-Social

EXCLUSIV! A demarat licitația de un milion de euro pentru reabilitarea unei construcții-simbol din Iași

Publicat: 25 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
EXCLUSIV A demarat licitația de un milion de euro pentru reabilitarea unei construcții-simbol din Iași

Iașul ar putea avea, chiar de anul viitor, unul dintre cele mai frumoase și moderne puncte de observație astronomică din România. Vestea vine chiar de la rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” – UAIC din Iași, prof. univ. dr. Tudorel Toader. Totul este legat de reabilitarea și modernizarea Observatorului Astronomic din Copou, aflat în proprietatea celei mai vechi instituții de învățământ superior a României. „Investiția se face prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, aceasta fiind cea mai bună formulă pentru noi. Deja, a fost dat drumul la licitație și avem firme înscrise pentru a câștiga proiectul de reabilitare la Observator. Etapa se va încheia pe 4 martie 2020 și după aceea mergem cu pași mari spre a trece efectiv la lucrări”, a declarat profesorul Toader.

Chiar de anul viitor, Iașul ar putea beneficia de unul dintre cele mai frumoase și moderne puncte de observație astronomică din România. Vestea vine chiar de la rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, prof. univ. dr. Tudorel Toader. Totul este legat de reabilitarea și modernizarea Observatorului Astronomic din Copou, aflat în proprietatea celei mai vechi instituții de învățământ superior a României.

„Invesția se face prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, aceasta fiind cea mai bună formulă pentru noi. Deja, a fost dat drumul la licitație și avem firme înscrise pentru a câștiga proiectul de reabilitare la Observator. Etapa se va încheia pe 4 martie 2020 și după aceea mergem cu pași mari spre a trece efectiv la lucrări”, a declarat profesorul Toader.

Investiție de peste un milion de euro

Valoarea exactă a investiției este de 4.996.676 lei, respectiv 1.093.125 de euro. Observatorul, ridicat între anii 1912-1913, l-a avut ca fondator pe Constantin Popovici, șef al catedrei de Astronomie, Geodezie și Mecanică a marii Universități din Iași. De asemenea, cadrul didactic a fost și primul director al Observatorului, în perioada 1913 și 1937. Din păcate, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în mare parte, aparatura de aici a dispărut. De precizat că din 1966, la Observator au existat un atelier de mecanică fină și un laborator electronic. După 1989, Observatorul a fost inclus pe lista obiectivelor aflate în Patrimoniul Național al Monumentelor. Mai mult, telescopul existent aici datează din 1960 și a fost realizat tocmai în Germania.

Adauga un comentariu