Prima pagină » Titlurile zilei » Familia Afloarei își bate joc, în continuare, de șoferii din toată țara. „Nu e vorba de bani, ci de atitudinea față de consumator. Au vorbit foarte arogant” – UPDATE

Familia Afloarei își bate joc, în continuare, de șoferii din toată țara. „Nu e vorba de bani, ci de atitudinea față de consumator. Au vorbit foarte arogant” – UPDATE

25 mart. 2026, 02:00, 3 ,
Raluca COSTIN în Titlurile zilei

Un client din Târgu Jiu reclamă familia Afloarei din Iași, care a început să își bată joc de șoferii din toată țara, în urmă cu doi ani. După ce Răzvan Afloarei a închis afacerea din domeniul auto din cauza reclamațiilor și amenzilor primite, fratele său, Andrei Afloarei, este acum reclamat de un client care a cumpărat huse auto, le-a făcut returul, dar nu a primit banii înapoi. Produsele au fost comandate de pe site-ul realauto.ro, care funcționează sub firma Real Deni SRL, unde administrator este Oana Loredana Afloarei, soția lui Andrei Afloarei. Bărbatul, nemulțumit, vrea să depună reclamație la ANPC.

UPDATE 14 aprilie 2026: Reprezentanții Real Deni SRL au transmis un punct de vedere.

„Precizăm că situația reală este următoarea:
• produsul a fost returnat conform procedurii
• suma de 439 lei a fost restituită integral către client
• plata a fost efectuată în data de 31.03.2026, în contul titularului comenzii

Menționăm că procesul de rambursare a fost prelungit deoarece inițial nu au fost furnizate datele bancare corecte ale titularului comenzii. După comunicarea acestora, rambursarea a fost efectuată imediat. Atașăm dovada plății și corespondența relevantă.

Menționăm că societatea noastră nu a mai făcut obiectul unor reclamații la ANPC din anul 2024”, au transmis reprezentanții companiei.

Familia Afloarei își bate joc, în continuare, de șoferii din toată țara, firma din Iași fiind reclamată de un client

Bărbatul din Târgu Jiu care reclamă firma Real Deni SRL, unde funcționează site-ul realauto.ro, spune că vrea să primească banii plătiți pe husele pentru mașină, deoarece acestea nu se potrivesc, invocând un drept al consumatorului.

„Mama mea a făcut comanda la ei, pe site-ul realauto.ro. Au trimis niște produse care nu se potriveau, niște huse de Hyundai Tucson, pe care le-am returnat. Tatăl meu și-a luat Hyundai Tucson și a vrut mama să îi facă cadou niște huse. Având promovare pe Facebook, cu reclamă în toată țara, mama a văzut că sunt reduceri pe acest site. Este posibil să fie false: prețul de 400 de lei, de la 800 de lei, deși ele poate sunt achiziționate cu 200 de lei. Mama le-a cumpărat, dar când au venit, husele nu s-au potrivit. Am sunat la mai multe numere de telefon, nu a răspuns nimeni. Am sunat la cele de pe site, un domn Andrei a răspuns. Am văzut că familia Afloarei, care deține această afacere, a mai fost reclamată. De vreo săptămână, tot e un schimb de mail-uri între noi și ei. Eu vreau să fac o plângere la ANPC. Felul cum au vorbit cu mine e de Doamne ferește. Nu e vorba de bani, ci de cum au vorbit. Foarte arogant și apoi, când i-am spus domnului Andrei: v-am sunat pe numărul acesta pentru că numerele de contact de pe site sunt închise, mi-a spus că: «Așa, și?». Nu am vorbit mai mult de un minut cu el. Am plătit returul. Am văzut că vor să o tărăgăneze, nu am vrut să treacă cele 14 zile de retur. Au primit coletul trimis la retur, iar acum spun că vor alt cont, pe al mamei, apoi al meu. Am făcut returul, le-am spus că aștept banii și au spus că asta se face conform cu politica site-ului și mi-au trimis un mesaj copiat de pe site”, susține Florin Daniel Zaharia, clientul nemulțumit.

Recent, ANPC a amendat firmele de carburanți din Iași.

Reclamant: „Am văzut că familia aceasta, Afloarei, a mai avut probleme”

Răzvan Afloarei, care a deținut firma Romtuning Trading SRL, cu sediul în Pașcani, a fost reclamat de clienții din toată țara, iar în cele din urmă, afacerea a fost închisă. Site-ul realauto.ro funcționează sub firma Real Deni SRL, de pe strada Grădiniței nr. 16, unde administrator este Oana Loredana Afloarei, soția lui Andrei Afloarei – fratele lui Răzvan Afloarei. Bărbatul din Târgu Jiu care reclamă problemele cu produsele susține că nu i se pare normal ca un client să fie tratat necorespunzător, indiferent de situație.

„Cei de la firmă încercau să găsească motive să nu facă returul, că sunt husele nu știu cum, că dacă sunt așa, nu ne dau banii înapoi. Au apelat-o pe mama pe mail, au zis că vor să vorbească doar cu titularul. Le-am explicat că mama nu se pricepe și să vorbească cu mine. Ea le-a zis că eu sunt titularul, a vorbit și ea cu ei prin e-mail. Eu am văzut că familia aceasta, Afloarei, a mai avut probleme. Clienții au reclamat diverse situații, dar erau alte firme. Mi-a apărut asta, căutând pe internet. Eu aștept să mai treacă câteva zile, ca să depun reclamație la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Nu e vorba de bani, cum am mai spus – eu trebuie să recuperez 464 de lei (produs plus transport inițial) –, ci de atitudinea față de consumator. Nu știu dacă s-au rezolvat celelalte reclamații, dar sper că se va rezolva situația mamei, pentru că nu mi se pare normal ceea ce se întâmplă”, mai spune Florin Daniel Zaharia.

Reporterii BZI au încercat să ia legătura telefonic cu reprezentanții realauto.ro și au sunat la mai multe numere de telefon, însă niciunul nu este valabil.

Un șofer din Târgu Jiu vrea să depună reclamație la ANPC pentru că este nemulțumit de comanda făcută pe site-ul realauto.ro, afacere deținută de familia Afloarei, din Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Comentarii
  • voi nu aveti alte site-uri si magazine fizice de unde sa luati niste amarate de huse?!

    ???

    • Dar pe tine de ce te freaca grija de unde face omul cumparaturile? Sau esti din familia de escroci despre care este articolul? Nu ati dat voi, „afaceristii” din familia Afloarei, peste cumparatorul „potrivit”, caci dupa cum intelegeti voi sa faceti „afaceri” trebuia demult sa va deplasati in scaunul cu rotile !!!

    • Ha? De ce urli?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026