Prima pagină » Informații utile » Fondatoarea DCode, Denisa Gavrilă, a transformat o simplă pasiune pentru educație într-o afacere de succes. Explică informatica pe înțelesul tuturor

Fondatoarea DCode, Denisa Gavrilă, a transformat o simplă pasiune pentru educație într-o afacere de succes. Explică informatica pe înțelesul tuturor

04 nov. 2025, 16:45,
Ionela Melinte în Informații utile

La doar 23 de ani, Denisa Gavrilă a transformat o simplă pasiune pentru informatică într-o afacere de succes.  Aceasta a reușit să își construiască o carieră impresionantă în lumea IT, fiind atât programatoare într-o corporație internațională, cât și fondatoare DCode, un centru educațional axat pe formarea tinerilor în domeniul informaticii.

Denisa Gavrilă a început să predea informatică în perioada pandemiei, din dorința de a ajuta elevii să înțeleagă o materie considerată dificilă. Ceea ce a pornit ca o activitate ocazională de meditații online s-a transformat treptat într-o afacere cu sediu fizic în Iași și Bacău.

Denisa Gavrilă a transformat o simplă pasiune pentru informatică într-o afacere de succes

Într-o perioadă în care educația a migrat în mediul online, Denisa Gavrilă a început să se promoveze pe diferite rețele pentru a afla cât mai multă lume de meditațiile pe care le face. La 19 ani, fără o strategie de afaceri sau planuri mărețe, dorința ei era doar să explice informatica într-un mod accesibil.

După o perioadă în care a format elevii în particular, Denisa a decis că vrea să se extindă pe plan profesional și a urmat să deschidă primului sediu DCode, în Bacău, orașul natal, într-un spațiu închiriat chiar de tatăl ei, care și-a oferit sprijinul necondiționat.

„Am pornit de la numele meu, care începe cu D, Denisa. Am luat acel D și l-am lipit lângă ‘code’, care înseamnă a coda. Împreună DCode înseamnă a decoda. Am creat și un motto ‘Let’s grow together’”,  a susținut Denisa Gavrilă.

La început, meditațiile aveau loc exclusiv online. Totul s-a schimbat însă în momentul în care Denisa a decis să ofere elevilor o experiență educațională fizică, într-un spațiu în care să se simtă inspirați și provocați.

Un an mai târziu, după deschiderea sediului din Bacău, Denisa a deschis cel de-al doilea sediu, în Iași, într-un spațiu modern de coworking, V7 Start-up Studio, cu vedere către Palatul Culturii.

Pentru a afla mai multe informații despre Dcode și cum predă Denisa Gavrilă informatica, vizionează integral podcastul BZI AICI.

Denisa oferă lecții pe înțelesul celor care îi trec pragul

DCode nu este un simplu mediu de pregătire pentru examene, ci o comunitate de învățare în care accentul este pus pe logică, creativitate și autonomie. Elevii învață programare lucrând în echipă, descompunând probleme complexe în pași simpli și înțelegând cum se aplică informatica în viața reală.

La fiecare ședință, Denisa urmărește să-i ajute să își dezvolte gândirea structurată.

„În primul rând cred că vârsta îi atrage, pentru că eu sunt foarte apropiată de ei. Sunt prietena lor. Nu le pun note. Eu îi încurajez, le spun cum ar trebui să gândească, iar ei mai departe se ocupă să găsească rezolvările”, a mărturisit Denisa.

În cadrul DCode, grupele sunt mici, între 2 și 6 elevi, tocmai pentru a permite o atenție individuală asupra fiecăruia.

„Îmi dau seama foarte repede dacă ei au înțeles sau nu pentru că am fost și eu acolo. Nu am excelat în informatică în primii 2 ani de liceu, nu am luat în considerare ideea de a începe un drum în informatică, dar atunci când am fost deschisă spre a descoperi și am lăsat informatica să vină către mine mi-am dat seama că se poate”, a explicat fondatoarea DCode.

Planurile ei includ extinderea echipei și transformarea DCode într-un brand național. Visul final este ca fiecare elev din România să aibă acces la o educație aplicată și de calitate în informatică, indiferent de orașul în care se află.

Astfel, Denisa Gavrilă, a transformat o simplă pasiune pentru educație într-o afacere de succes, formând cu drag persoane care vor să înțeleagă informatica.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Accident grav în Mureș, la Grebenișu de Câmpie. Patru persoane au fost rănite, iar un elicopter SMURD a intervenit
Un accident rutier produs miercuri dimineață, 28 octombrie, în localitatea Grebenișu de Câmpie, județul Mureș, s-a soldat cu patru victime. Una dintre persoane a intrat în stop cardiorespirator, dar a răspuns manevrelor de resuscitare. Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru transportarea unei victime la spital. Accident rutier în Mureș. Cum s-a produs impactul Accidentul […]
Accident grav în Mureș, la Grebenișu de Câmpie. Patru persoane au fost rănite, iar un elicopter SMURD a intervenit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 octombrie 2026
29 octombrie 2026