Eveniment-Social

Fostul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu, mesaj sfâșietor după decesul profesorului Ioan Caproșu: L-am crezut nemuritor.

Publicat: 11 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Fostul premier al României Mihai Răzvan Ungureanu mesaj sfâșietor după decesul profesorului Ioan Caproșu L-am crezut nemuritor.
Mihai Răzvan Ungureanu, fost premier al României și fost student al profesorului Ioan Caproșu

Fostul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu, a postat pe reţelele de socializare un mesaj sfâșietor după ce reputatul profesor Ioan Caproșu a decedat. Fost student al domniei lui, Mihai Răzvan Ungureanu îi aduce un ultim omagiu celui care a fost un părinte de oameni adevărați.

Mihai Răzvan Ungureanu consideră că generația din care a făcut parte Ioan Caproșu se stinge încet.

L-am crezut nemuritor.

Aşa cum încă mai cred că sunt toţi cei care au fost aidoma Profesorului Ioan Caproşu – din generaţia sa intelectuală, hrăniţi cu aceeaşi profundă dragoste pentru istoria noastră. Acea familie de spirit, căreia îi aparţin atâtea minţi luminate, se stinge încet-încet.

„Magistru” nu e un cuvânt suficient; e prea îngust şi nedrept. A fost părinte de oameni adevăraţi, suflet cald şi generos pentru oricine încerca să îşi depăşească propria condiţie. Ştia să aleagă calităţi; nu a rămas nimeni deoparte. Studenţii erau proiectul său de viaţă. I-a îndrăgit pe toţi şi i-a ajutat să dea tot ce pot, după propriile puteri. Şi le-a găsit loc în lume, după merit. Aşa s-a întâmplat şi cu mine, şi cu prietenii mei dragi.

Ştim că a fost ultimul mare editor de izvoare medievale, urmând proiectele de cercetare din interbelic şi demonstrând că se poate face istorie fără ideologie în ani de restrişte. În efortul său se îngemănau tradiţii academice şi o enormă cunoaştere lingvistică şi istorică. E suficientă o privire asupra biografiei sale. Profesorul Ioan Caproşu a fost un adevărat descendent al lui Iorga. Câţiva, puţini, îi calca pe urme… câtă bucurie să ştii că există fruct din trunchiul atatei cunoaşteri!

Sunt, într-o mare măsură, ceea ce dânsul a dorit să fiu. Mi-a însoţit paşii timp de aproape patru decenii, glăsuind cald şi patern când credea că fac bine, certându-mă aspru când greşeam. Am stat frunte lângă frunte descifrând manuscrise şi scriind cărţi, am trecut prin aceleaşi furtuni când vremurile erau vitrege, am împărtăşit acelaşi aşteptări şi am băut paharul amar al aceloraşi neîmpliniri.

Vă însoţeşte ruga mea, Domnule Profesor. Să fiţi acolo, la dreapta Lui, bun judecător.

Ne vom reîntâlni… şi tot la ora şase de seară. se arată în textul publicat de Mihai Răzvan Ungureanu, fost student al lui Ioan Caproșu și fost premier al României.

De altfel, ca o noutate menţionăm faptul că domnul profesor Ioan Caproșu este depus la capelă Cimitirului ” Eternitatea” din Iași, capelă care este deschisă până la ora 19. Acesta va fi înmormântat pe data de 12 aprilie 2021 începând cu ora 11.00.

Adauga un comentariu