Prima pagină » Local » În județul Iași au fost vaccinați până acum 74.355 de oameni! Populația generală s-ar putea înscrie pentru imunizare de la jumătatea lunii martie 2021
În județul Iași au fost vaccinați până acum 74.355 de oameni! Populația generală s-ar putea înscrie pentru imunizare de la jumătatea lunii martie 2021

În județul Iași au fost vaccinați până acum 74.355 de oameni! Populația generală s-ar putea înscrie pentru imunizare de la jumătatea lunii martie 2021

23 feb. 2021, 02:00,
Alexandra Abonicesei în Local

De pe data de 15 februarie 2021, ieșenii sunt vaccinați anti-COVID-19 cu trei seruri aprobate în Uniunea Europeană: Pfizer, Moderna și AstraZeneca. O săptămână mai târziu au fost raportate 13.191 de vaccinări și 20 de reacții adverse în județul Iași. După administrarea vaccinului AstraZeneca a fost raportat doar un caz de reacție adversă ușoară

Vaccinarea cu cel de-al treilea ser produs pentru a imuniza populația împotriva coronavirus a început în urmă cu o săptămână. Primele doze, cele produse de Pfizer și BioNTech, au fost administrate de la începutul campaniei, pe 27 decembrie 2020. După mai bine de o lună, pe 4 februarie 2021, a început imunizarea și cu dozele produse de Moderna, iar de pe data de 15 februarie a început și vaccinarea cu AstraZeneca. Până la jumătatea lunii februarie 2021, în județul Iași au fost efectuate 61.164 de vaccinări cu serul Pfizer și Moderna. Odată cu administrarea serului AstraZeneca, într-o săptămână s-au efectuat 13.191 de vaccinări, fiind raportate în total 74.355. Numărul este constant, având în vedere că în perioada 8 – 15 februarie 2021 s-au realizat 13.857 de vaccinări cu cele două seruri aprobate.

Restul populației s-ar putea vaccina anti-COVID-19 începând cu luna aprilie 2021

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, susține că din luna aprilie 2021 ar putea începe vaccinare persoanelor incluse în etapa a treia. Până atunci, de la jumătatea lunii martie se vor realiza liste de așteptare pe platforma online, iar în funcție de numărul de doze de vaccin disponibile aceștia vor fi programați. Primii vaccinați au fost angajații din sistemul medico-sanitar și social, atât de stat, cât și privat. A doua etapă, care a început pe data de 18 ianuarie 2021, a vizat populația de risc, respectiv pacienții peste 65 de ani și/sau cu boli cronice, dar și angajații din domenii-cheie.

În ceea ce privește Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în centrele din județul Iași, până pe 22 februarie 2021 au fost efectuate 74.355 de vaccinări, dintre care 42.551 de persoane au fost vaccinate cu prima doză și 31.804 cu cea de-a doua doză. Pe data de 21 februarie 2021 au fost vaccinate 1.544 de persoane, 641 au primit prima doză și 903 persoane au primit cea de-a doua doză. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 187 de reacții adverse ușoare.

10 decese din cauza infecției cu coronavirus într-o săptămână în județul Iași

În județul Iași, numărul persoanelor infectate cu coronavirus este în scădere odată cu începutul anului 2021. Cazurile zilnice raportate de autorități scad sub 100. Ieri, 22 februarie 2021, au fost 43 de ieșeni confirmați pozitiv cu coronavirus, fiind în total 33.034 cazuri. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.558 au fost externate. În perioada 15 – 22 februarie 2021 au fost raportate 10 decese în județul Iași, numărul total de decese fiind de 571. Trendul descendent al cazurilor COVID-19 este mai bine surprins în situația redată de numărul de paturi libere din spitalele suport COVID-19.

Ieri mai erau libere 314 paturi: 81 la Spitalul de Boli Infecțioase, 13 paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie, 8 paturi la Spitalul Hârlău, 20 de paturi ATI la Spitalul de Recuperare, 85 de paturi la Spitalul C.F. Iași, 7 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 22 de paturi la Spitalul Militar și 78 de paturi la Spitalul C.F. Pașcani. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistență medicală de specialitate, erau ocupate două paturi ATI.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2025
12 decembrie 2025
Articole similare
Angajări în Iași, înainte de sărbători. Cele mai multe posturi disponibile sunt în domeniile servicii, construcții și industrie
02:00
Angajări în Iași, înainte de sărbători. Cele mai multe posturi disponibile sunt în domeniile servicii, construcții și industrie
„Restaurantul American” din Valea Lupului a câștigat, la minut, contractele cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Scandalul cu firma de catering a luat amploare în urma revoltei părinților
02:00
FOTO „Restaurantul American” din Valea Lupului a câștigat, la minut, contractele cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Scandalul cu firma de catering a luat amploare în urma revoltei părinților
„Datini și obiceiuri de iarnă” este noua expoziție de la Palatul Culturii. Muzeul Etnografic al Moldovei readuce magia sărbătorilor de altădată
02:00
FOTO „Datini și obiceiuri de iarnă” este noua expoziție de la Palatul Culturii. Muzeul Etnografic al Moldovei readuce magia sărbătorilor de altădată
Astăzi, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. De ce sunt schimbate veșmintele moaștelor sale în fiecare an
02:00
Astăzi, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. De ce sunt schimbate veșmintele moaștelor sale în fiecare an
Cum a reacționat un controlor de la CTP când a găsit o femeie fără bilet în tramvai! Toată lumea a rămas surprinsă: „Mi s-a rupt sufletul când am văzut”
02:00
Cum a reacționat un controlor de la CTP când a găsit o femeie fără bilet în tramvai! Toată lumea a rămas surprinsă: „Mi s-a rupt sufletul când am văzut”
O singură ofertă a fost depusă la licitația de la Aeroportul Internațional din Iași! Conducerea va cheltui peste 2 milioane de lei pentru porțile de control automat al pasagerilor
02:00
O singură ofertă a fost depusă la licitația de la Aeroportul Internațional din Iași! Conducerea va cheltui peste 2 milioane de lei pentru porțile de control automat al pasagerilor
Așa mulți să-l sape pe Mișu, premarul?
02:00
Așa mulți să-l sape pe Mișu, premarul?
„Bruneta de aur” din lumea infractorilor, Flavia, a „produs” 100.000 de lei în doar câteva zile, la Iași. Iată cum a reușit tânăra de 19 ani să facă sacoșe de bani
02:00
FOTOEXCLUSIV „Bruneta de aur” din lumea infractorilor, Flavia, a „produs” 100.000 de lei în doar câteva zile, la Iași. Iată cum a reușit tânăra de 19 ani să facă sacoșe de bani
Direcția Silvică Iași derulează campania de împăduriri de toamnă. Vor planta 547.750 de puieți pe o suprafață de 109,55 hectare
02:00
Direcția Silvică Iași derulează campania de împăduriri de toamnă. Vor planta 547.750 de puieți pe o suprafață de 109,55 hectare
Meci de totul sau nimic! Politehnica Iași trebuie să câștige în deplasarea de la Șelimbăr pentru a menține speranțele promovării
02:00
SPORT Meci de totul sau nimic! Politehnica Iași trebuie să câștige în deplasarea de la Șelimbăr pentru a menține speranțele promovării