Prima pagină » Titlurile zilei » Încă un obsedat pe străzile din oraș! Un bărbat de 57 de ani filma cu telefonul sub rochiile și fustele femeilor

Încă un obsedat pe străzile din oraș! Un bărbat de 57 de ani filma cu telefonul sub rochiile și fustele femeilor

07 aug. 2025, 02:00, 4 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei
Încă un obsedat pe străzile din oraș! Un bărbat de 57 de ani filma cu telefonul sub rochiile și fustele femeilor

Un bărbat de 57 de ani filma femeile într-un mod indecent, pe stradă, până când cineva a atras atenția unui echipaj de la Poliția Locală. Individul a luat-o la fugă când a văzut polițiștii

Totul s-a întâmplat pe 5 august 2025, la ora 11:00, în fața Cinema Victoria, din zona Piața Unirii. O femeie a observat un bărbat care avea un comportament ciudat și se furișa în spatele tinerelor îmbrăcate cu rochie sau fustă. Acesta folosea telefonul pentru a filma pe sub hainele femeilor. Uluită de ce a văzut, ea a cerut ajutorul polițiștilor locali.

Bărbatul filma fetele tinere

Marin T. dintr-o comună din județul Iași a fost văzut în timp ce filma femeile pe stradă. Polițiștii, fiind alertați de o altă persoană, au venit la fața locului. Când a observat forțele de ordine, individul a luat-o la fugă spre Parcul Gulliver. Tot mai multe incidente de acest fel au fost raportate, în ultima vreme, în Iași.

„Eram în zona Piața Unirii, interveneam pe linie rutieră, împreună cu colegul meu, chiar în față la Palatul Braunstein. Deodată, a venit o femeie la noi, era agitată, să ne spună că, în fața Cinema Victoria, este un bărbat care se comportă ciudat. Acesta se furișează în spatele femeilor, după care, cu telefonul pornit pe filmare, încearcă să filmeze sub fustele și rochiile altor femei. Ea ne-a precizat cum arată și am mers imediat să îl depistăm. Colegul meu a plecat pe jos prin parcare, iar eu am mers cu autospeciala, așa este procedura. Bărbatul respectiv l-a observat pe colegul meu și a luat-o la fugă prin spatele blocurilor spre Parcul Gulliver”, a declarat Alexandru Penciuc, polițist local din Iași.

Urmărire ca în filme

După ce bărbatul a luat-o la fugă, polițiștii au făcut o urmărire ca în filme. Un agent a luat-o pedestru după el, iar Alexandru Penciuc, cu autospeciala. În acel moment, pe strada Arcu, în fața Palatului Braunstein, trecea un motociclist cu camera pornită. Acesta a surprins momentul când polițistul cu autospeciala a plecat în urmărire. Totuși, motociclistul nu a înțeles ce se întâmplă și credea că polițistul a încălcat legea. De fapt, acesta era în misiune pentru a prinde un suspect.

„În mediul online a apărut o filmare, făcută de un motociclist, unde se vede că am întors mașina pe linie continuă, dar în cazul în care suntem în urmărirea unui suspect, nu este necesar să folosim semnalele acustice și cele luminoase. De asta s-a creat o impresie greșită. Colegii de la Poliția Rutieră au înțeles acest aspect. Când am ajuns în Parcul Gulliver, colegul meu a reușit să îl imobilizeze pe suspect. Când i-am precizat ce acuzații i se aduc, acesta a recunoscut totul, foarte senin, că a făcut-o ca o formă de divertisment. Nu credea că deranjează pe nimeni. Ulterior, l-am dus la Secția 3 Poliție Iași, unde a fost preluat de un coleg. Mulțumesc colegilor de la Poliția Română, pentru colaborare”, a încheiat polițistul local Alexandru Penciuc.

Bărbatul care filma femeile a ajuns ulterior la Secția de Poliție 3, pentru a da explicații pentru ce a făcut.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 martie 2026
13 martie 2026