Zeci de cerșetori, care la prima vedere ar părea pelerini, au împânzit curtea Catedralei Mitropolitane din Iași. Aceștia invocă tot felul de motive medicale și pretind bani de la credincioșii veniți să se roage la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
La prima vedere ar părea pelerini, dar ele cerșesc bani credincioșilor
Reporterii BZI au fost prezenți timp de câteva zeci de minute în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași și au fost abordați de două femei care la o primă vedere păreau venite în pelerinaj, dar erau, de fapt, cerșetoare. Acestea s-au apropiat de reporteri și le-au șoptit că ar dori să fie ajutate cu bani. Femeile procedează astfel, deoarece, dacă ar fi observate cerșind de către polițiștii locali, ar fi legitimate, scoase afară din curtea Mitropoliei și amendate.
„Sunt din Suceava, fata mea este bolnavă de cancer la sân și are nevoie de bani pentru operație. Ajutați-mă, vă rog”, a explicat una dintre femeile prezente în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a cerși.
Cele două femei aveau în mâini și câteva foi, vrând probabil să demonstreze că au documente medicale care să justifice nevoia de bani.
„Sunt venită de la Suceava, am ginerele bolnav, vă rog să mă ajutați cu cât puteți”, a precizat o altă femeie care cerea bani. Aceasta nu s-a îndepărtat de reporterii BZI decât după ce aceștia i-au precizat de mai multe ori că nu vor să o ajute cu bani. După aceasta, femeia a mers la alți pelerini în încercarea de a-i convinge.
Pelerinii se pot ruga și la moaștele Sfântului Andrei Criteanu
Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, cel mai mare din România, a început sâmbătă, 7 octombrie 2023. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi expuse către închinare până duminică, 15 octombrie 2023. Până atunci sunt așteptați peste 300.000 de credincioși din toate colțurile țării, dar și din străinătate. Până miercuri, 11 octombrie 2023, la ora 11.00, s-au rugat la moaște circa 92 de mii de persoane. Rândul pelerinilor se prelungea până la stâlpul 19. Cu toate acestea, credincioșii au așteptat puțin peste o oră, fiind în jur de 3.000 de persoane.
Timpul mare de așteptare nu îi deranjează însă pe oameni, care sunt înarmați cu răbdare, haine groase, hrană și cărți de rugăciuni, astfel că nici în ruptul capului nu vor să renunțe la a se închina la moaște. Important de menţionat este faptul că miercuri, 11 octombrie 2023, la ora 19.00, au ajuns, la Iași, moaștele Sfântului Andrei Criteanu.
Deși mulți pelerini au venit, din toate zonele țării, cu inima curată pentru a se ruga, există și multe persoane pentru care pelerinajul la Sfânta Parascheva este mai mult o afacere. Astfel, zeci de oameni care la prima vedere ar părea pelerini profită de numărul mare de credincioși din Iași pentru a cerși bani.
Este inadmisibil.In niciun an NU au fost atâția mizerabili la cerșit de Sf.Parascheva la Iași. Unii s-au postat exact pe culoarul de rând al pelerinilor cerșind agresiv.
Metoda Vlad Țepeș este sigur eficientă. Adunați fără milă și dat foc.Garantat 10 ani succes.
Baba aia cu esarfa portocalie era ieri in curtea Mitropoliei si a primit cate 10 lei de la 5 pers in nici 10 min.
popor de cersetori si tiganeala
bina ca are cine sa dea
aur da aur primeste
Nu e prost cine cere ci ăla care dă