În continuarea rubricuței, babetele cele hâtre vă prezintă una despre un fost bremare, dintr-o comună din giudeț pre numele ei Țigana. Gurile rele spun că ex-edilu’ Bănuț Spițeru a plecat de la bremărie, după nește brobleme prin giustiție, numai că a rămas dereftor de școală pren comună. Oamenii răi mai spun că, la școală, acolo, Bănuț tot le acoperă pe diferite domnișoare învățătoare, cam neputincioase de felul lor, așa. Acu’, babetele bârfitoare nu știu de ce ar trebui să le acopere dom’ dereftor pe domnișoare sau ce îi iese lui la tătă „afacerea” aiasta. În schimb, lumea vorbește pe la colțuri că degeaba nu le face dom’ Bănuț tot felul de favoruri domnișoarelor respective, care au agiuns să îi învețe pe copchii câte-n lună și-n stele, că ele, săracele, nu ar lua o notă de trecere dacă ar fi să dea un examen „pe bune”!