Prima pagină » National » Leonard Doroftei a spus de ce a părăsit România. „Nu am avut inspiraţia să consult un avocat”

Leonard Doroftei a spus de ce a părăsit România. „Nu am avut inspiraţia să consult un avocat”

22 feb. 2021, 14:32,
în National

Fostul campion mondial, la categoria ușoară pentru versiunea WBA, Leonard Doroftei a spus de ce a părăsit România. Stabilit în Canada, fostul pugilist a făcut acuzații grave. Acesta s-a stabilit în Quebec la jumătatea anului 2019 după ce și-a pierdut barul pe care-l avea în Ploiești.

Faptul că acesta și-a pierdut afacerea, l-a determinat să părăsească țara și să se îndrepte către ce-a de-a doua lui casă și anume Canada.

Leonard Doroftei a spus de ce a părăsit România

În anul 2017, Primăria Ploiești l-a înștiințat pe Leonard Doroftei asupra faptului că trebuie să părăsească spațiul din centrul orașului, unde avea afacerea familiei, un pub. Autoritățile au invocat motivul legat de riscul seismic ridicat cu privire la clădire.

„Probabil greșeala vieţii mele a fost că m-am apucat de cârciumărie, domeniu pe care nu-l cunoşteam. Am vrut să fiu în box, dar nu am reuşit. Era un sistem unde unii controlau şi nu am avut loc. Plecarea în Canada a fost o decizie luată în familie, cu toate că poate mi-aş fi dorit altceva. Familia decis aşa. Am avut datoria să o urmez. Ani negri au fost în spatele deciziei şi nu m-au ajutat să-i contrazic. Dimineaţa până seara eram în prăvălie.  Am încercat să lupt pentru investiţia mea, pentru spaţiul acela oferit pe 25 de ani şi unii m-au făcut cerşetor. Când un ploieştean a scris un articol prin care spunea că sunt cerşetor, atunci am simţit că e gata!”, a spus Leonard Doroftei pentru Gold FM.„Luptam pentru ce era al meu. Atunci am spus „Gata, nu mă mai lupt. Plec!”. În condițiile în care atunci când am venit acasă obţinusem cetaţenia canadiană. Am lăsat Canada şi am venit acasă. Nu mă poate acuza cineva că aş fi trădător.  Eram obligat să investesc în acea locaţie. Am semnat un contract făcut să mă pună în genunchi. Nu am avut inspiraţia să consult un avocat, să mă gândesc de ce îmi dau oameni aceia un spaţiu mie”, a mai spus Leonard Doroftei.

Leonard Doroftei împlineşte 50 de ani

Fostul campion mondial, la categoria ușoara pentru versiunea WBA, Leonard Doroftei a spus de ce a părăsit România. Pugilistul urmează să împlinească vârstă de 50 de ani. În cadrul unui interviu acest a vorbit despre modul în care și-a construit cariera și de greutățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul anilor.„Sincer, nu simt cei 50 de ani! Mă simt ca la 30! Până acum o lună, când a început nebunia cu restricţiile şi aici, mergeam la sală, făceam antrenamente. Şi acum, când stau acasă, am o alimentaţie corectă. Aşa că, mă simt excelent şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta”, a spus Leonard Doroftei pentru Adevărul.

Ce a ajuns băiatul lui Leonard Doroftei

Adrian Doroftei, care este student la Drept, și-a ales deja o carieră politică, devenind recent președinte executiv al TSD Prahova, organizația de tineret a PSD.

„Îmi doresc o cât mai mare implicare a tinerilor în viață politică, pentru că numai în mod organizat și informat putem determina schimbarea de care societatea noastra are nevoie”, a fost cuvântarea lui Adrian Doroftei după ce a fost ales să conducă TSD Prahova.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iunie 2026
06 iunie 2026