Prima pagină » National » Marian Godină, despre tragedia de la Onești: „Am tras în poligon de patru ori, iar unii visează sniperi pe blocuri și rapel din elicopter”

Marian Godină, despre tragedia de la Onești: „Am tras în poligon de patru ori, iar unii visează sniperi pe blocuri și rapel din elicopter”

02 mart. 2021, 21:51,
Bianca Rebegea în National

Marian Godină, poliţist la acţiuni speciale, a făcut o dezvăluire șocantă. Pe una dintre rețelele sale de socializare, polițistul a mărturisit la câte exerciţii de tragere în poligon a participat în 2020.

Dezvăluirea sa apare în contextul tragediei de la Onești, unde un bărbat a sechestrat doi muncitori, într-un apartament, după care i-a ucis, în ciuda faptului că polițiștii au negociat cinci ore cu agresorul.

„Anul trecut, ca polițist la SAS, am tras în poligon de patru ori. De patru ori într-un an, ați citit bine. Și aș zice că au fost doar trei, dar pentru că nu-mi amintesc exact și nu vreau să mint, zic patru, deși înclin spre trei. Iar unii visează sniperi pe blocuri și rapel din elicopter”, a scris Marian Godină în postarea de pe Facebook.

Tragedia de la Onești. Un bărbat a sechestrat doi muncitori, după care i-a ucis

Luni, 1 martie, un bărbat în vârstă de 68 de ani a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Onești. Ulterior, acesta a sunat la 112 și a anunțat că îi va omorî.

Forțele de ordine au ajuns, de urgență, la fața locului. A venit și un negociator, care a discutat cu bărbatul, cu intenția de a-l face să renunțe la intențiile sale.

Specialiștii de la IGPR care s-au deplasat la Oneşti, pentru a verifica modul de intervenţie în acest caz, a informat că agresorul fusese adus „sub control” în urma negocierilor purtate de către poliţişti timp de mai multe ore, însă la ora 16,55 „s-a produs un declic”, atunci când „una dintre victime a încercat să îl atace pe bărbatul agresor”, acesta fiind momentul când făptuitorul a început să lovească cu cuţitul.

În acel moment, forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor. Din păcate, una dintre victime a fost declarată decedată la faţa locului, iar a doua a murit la spital. Și agresorul a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că a fost internat în spital.

Faptele au avut loc într-un apartament care a aparținut bărbatului, însă în prezent se afla în proprietatea Chimcomplex în urma unei executări silite.

„Cele două victime erau angajate ca electricieni la Chimcomplex şi verificau sistemul electric al apartamentului în vederea renovării acestuia. Apartamentul era în conservare în ultimii 12 ani, noi nu l-am folosit. Apartamentul era în proprietatea noastră din 2009”, a declarat purtătorul de cuvânt al Chimcomplex Oneşti.

Soția criminalului din Onești a fost arestată

Soţia bărbatului din Oneşti, care a luat ostatici doi muncitori şi i-a ucis, a fost arestată pentru 30 de zile, sub acuzația de complicitate la luare de ostatici. Această decizie a fost luată de Judecătoria Onești.

Anton Cristian Gheorghe, comisar șef și director adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR a explicat că femeia a fost plasată sub măsura arestării preventive, deoarece aceasta se afla în apartamentul de deasupra celui în care erau ţinuţi cei doi muncitori ostatici şi îşi încuraja soţul în demersul său.

„Soţia lui i-a transmis că face bine ceea ce face, motiv pentru care, din câte cunosc, este prezentată cu propunere de arestare preventivă. Ea stătea deasupra apartamentului în care avea loc incidentul. Era la nişte prieteni, în mod constant, mai ales soţia mergea acolo”, a spus directorul adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR.

Soția criminalului a fost reținută luni seara, 1 martie, fiindcă era suspectă de comiterea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 octombrie 2026
09 octombrie 2026