Prima pagină » International » Matilda Ferrari, o patinatoarea de doar 15 ani, a murit lovită de un camion în drum spre școală. Întreaga Italie e în stare de șoc

Matilda Ferrari, o patinatoarea de doar 15 ani, a murit lovită de un camion în drum spre școală. Întreaga Italie e în stare de șoc

19 sept. 2025, 13:10,
Cezar Bulgaru în International

Matilda Ferrari, o patinatoarea de doar 15 ani, a murit lovită de un camion în drum spre școală. Comunitatea din Giustino este în stare de șoc.

O veste cutremurătoare vine din Italia, unde Matilda Ferrari, o tânără patinatoare de doar 15 ani, și-a pierdut viața luni dimineață, 15 septembrie, într-un accident rutier.

Incidentul a avut loc pe șoseaua 239 din Val Rendena, provincia Trentino, chiar în timp ce adolescenta se îndrepta spre școală.

Matilda Ferrari a murit

Potrivit presei italiene, Matilda încerca să traverseze strada pentru a ajunge la stația de autobuz care o ducea la liceu. În acel moment, un camion de mare tonaj, care circula regulamentar la semafor pe verde, a lovit-o în plin. Impactul a fost extrem de violent, iar fata a suferit răni incompatibile cu viața.

La fața locului au intervenit de urgență echipajele de salvare, inclusiv o echipă medicală sosită cu elicopterul, dar medicii nu au mai putut face nimic. Matilda Ferrari a murit pe loc, sub privirile îngrozite ale celor prezenți. Părinții ei au ajuns rapid la locul tragediei, însă vestea a fost devastatoare.

Șoferul camionului se află în stare de șoc și primește în prezent îngrijiri medicale. Întreaga comunitate din satul Giustino, unde locuia Matilda, este marcată de pierderea ei.

„Suntem șocați… Giustino a pierdut o stea”, a transmis primarul Manuel Cosi, mesajul său fiind distribuit masiv pe rețelele sociale.

La liceul din Tione, unde învăța Matilda, colegii primesc consiliere psihologică pentru a depăși acest moment dificil.

Matilda Ferrari visa la Jocurile Olimpice

Matilda Ferrari era una dintre cele mai promițătoare tinere patinatoare din Italia, legitimată la clubul Sporting Ghiaccio Pinzolo Artistico e Ritmico, unde se antrena zilnic. Rezultatele ei o aduseseră deja pe podium la mai multe competiții naționale.

„Matilda era o adolescentă de 15 ani care nutrea visul de a participa într-o zi la Jocurile Olimpice, un vis care se traducea în devotamentul neclintit pe care îl arăta pe gheață, demonstrând atâta curaj, determinare și dorință de a reuși, chiar și atunci când, recent, era ținută pe margine din cauza durerilor de genunchi. În ciuda acestui obstacol, a reușit să urce pe podium, în categoria ei. O patinatoare talentată, mereu susținută de familia sa”, a declarat Massimo Caola, președintele asociației sportive, pentru La Stampa.

Moartea Matildei Ferrari a provocat un val de emoție nu doar în Giustino, ci în întreaga lume a patinajului artistic. Cluburile sportive, antrenorii și colegii de echipă i-au adus omagii pe rețelele sociale, iar mesajele de condoleanțe continuă să curgă.

Tragedia vine la doar câteva zile după un alt accident similar, în care patinatoarea austriacă Julia Marie Gaiser a murit lovită de un camion în timp ce pedala pe o pistă de biciclete.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat
Un marinar filipinez în vârstă de 46 de ani a decedat după incendiul produs la bordul navei Gas Lisbon în Marea Neagră. Autoritățile române continuă ancheta și monitorizarea navei avariate. Bilanțul incidentului produs în largul Mării Negre s-a agravat. Unul dintre marinarii răniți în incendiul izbucnit la bordul navei comerciale Gas Lisbon a murit la […]
Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026