Prima pagină » Titlurile zilei » O bătrână de 77 de ani a dormit în gară, la Iași, o noapte ca să poată ajunge la medic, la Spitalul „Sf. Spiridon”: „Am stat pe o bancă, pe peron. Am pensie mică, am lucrat la CAP” – FOTO

O bătrână de 77 de ani a dormit în gară, la Iași, o noapte ca să poată ajunge la medic, la Spitalul „Sf. Spiridon”: „Am stat pe o bancă, pe peron. Am pensie mică, am lucrat la CAP” – FOTO

06 iun. 2024, 02:00, 9 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

O bătrână din Vaslui a fost nevoită să doarmă în gară, la Iași, deoarece nu avea unde să stea peste noapte. Femeia trebuia să ajungă la medic de dimineață și nu a vrut să întârzie

O bătrânică de 77 de ani a cerut ajutor într-un tramvai din Iași, deoarece nu a reușit să-și cumpere un bilet. Călătorii s-au mobilizat imediat, însă nimeni nu știa care este povestea din spatele bătrânei. Aceasta a fost nevoită să doarmă în gară pentru a reuși să ajungă la medic.

Bătrâna a fost nevoită să doarmă în gară

În dimineața zilei de marți, în jurul orei 8:40, din stația Podu Roș (1) a urcat o bătrânică într-un tramvai cu numărul 7. Aceasta a întâmpinat dificultăți, iar călătorii au ajutat-o să se așeze pe un scaun. Femeia a întins 5 lei, spunând că nu are bilet și că nu a avut de unde să cumpere. O altă călătoare a mers la un aparat albastru și a plătit un bilet cu cardul, pe care i l-a înmânat bătrânei. Impresionată de gest, aceasta a întins bancnota de 5 lei pentru a o răsplăti, însă femeia a refuzat.

Pe bătrânica de 77 de ani o cheamă Paraschiva Secrieru și a venit din Rebricea, județul Vaslui, pentru a face controale medicale. Ea a stat în noaptea zilei de luni spre marți în Gara Iași pentru că nu a mai reușit să meargă acasă. A avut de făcut un control la stomac luni, iar marți dimineață trebuia să meargă la un control pentru diabet. Pentru că programările au fost în zile diferite, femeia a fost nevoită să stea o noapte în gară.

„Am venit luni în Iași, pentru că aveam de făcut un control la stomac, iar astăzi (n.r. – marți) trebuie să merg la control la diabet. Eu sunt din comuna Rebricea, din Vaslui, însă mi-am făcut programare la spital la Iași, dar nu am reușit să fie amândouă în aceeași zi. Luni, după control, am mai fost la cineva, însă nu am putut să rămân peste noapte acolo. Am mers în gară și am stat în sala de așteptare până s-a închis, după care am stat pe o bancă, în peronul gării. Nu avea rost să mă mai duc acasă, deoarece era târziu și eu trebuia să fiu dimineață la control, plus că trebuia să mai plătesc și pentru bilete. Nu îmi este frică, că am mai fost prin Iași, pot să am grijă de mine. Să termin și cu controlul acesta și după mă duc acasă, că îmi ajunge cât am stat pe drumuri”, povestește Paraschiva Secrieru, bătrâna de 77 de ani.

Femeia se descurcă cum poate

Deși are o pensie, banii nu sunt suficienți ca să se descurce. Bătrâna a profitat de faptul că a ajuns în oraș și și-a cumpărat câteva alimente de la un magazin. În două sacoșe, avea două pâini, 2 kg de mere, câțiva cartofi și niște conserve.

„Am fost la un magazin, mi-am luat niște mere, pâine și câte ceva de mâncare, că sunt mai ieftine decât în sat. Mă descurc cum pot, bine că pot să mă deplasez. Din păcate, nu am pe nimeni, sunt singură. De câte ori am venit la Iași pentru controale, am învățat orașul, reușesc să mă descurc. Am luat tramvaiul, că trebuia să ajung la Piața Unirii, însă nu am găsit de unde să îmi cumpăr bilet, m-a ajutat o doamnă în tramvai cu un bilet. Am pensie mică, că am lucrat la CAP, mă descurc cum pot, mai am animale la țară, grădină”, a mai spus femeia.

Toată lumea din comună o cunoaște pe bătrâna Paraschiva, iar vecinii o mai ajută cu mâncare și diferite treburi.

„O cunoaște toată comunitatea, chiar este din sat de la mine. Într-adevăr, ea este mereu pe drumuri, are câte o sacoșă în mână. Din păcate, este singură, nu are pe nimeni, însă este în evidența primăriei și am ajutat-o de-a lungul anilor cu ce mai avea nevoie. Este o femeie mai dificilă, preferă să facă lucrurile singură, acceptă cu greu ajutorul, însă nu o putem lăsa așa. Iarna am ajutat-o cu lemne, i-am tras și apă curentă, unii oameni îi duc și de mâncare”, a precizat Neculai Mihăilă, primarul comunei Rebricea.

Bătrâna din Vaslui, care a dormit în gară, este cunoscută în sat pentru faptul că se descurcă pe cont propriu, însă pentru un control medical a fost necesar să doarmă pe peronul gării.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Răsturnare de situație în cazul accidentului din Brașov. Titi Aur indică o posibilă eroare la pedale
Răsturnare de situație în cazul accidentului din Brașov. Incidentul este anchetat după ce doi pietoni au murit, iar alți doi au fost răniți. Titi Aur avansează ipoteza unei erori la pedale. Noile imagini surprinse de camerele de supraveghere oferă detalii despre accidentul mortal produs marți seară în centrul Brașovului. În înregistrări se vede cum autoturismul […]
Răsturnare de situație în cazul accidentului din Brașov. Titi Aur indică o posibilă eroare la pedale
Comentarii
  • Intre timp, Venerel Blajut a construit 30 de imobile. Ilegal. Conform unora, cica Dumnezeu chiar exista…

  • Ăștia sunt oameni adevărați crescuți și educați în credință și frica de cel de sus

  • Frumos din partea ei ,ca se descurca singură,nu sta să cerșească.Este vorba despre demnitate si despre un stat in care inechitatea sociala face legea.
    Bine ca multinaționalele si IT istii nu plătesc impozite statului român.

  • Ceea ce este strigator la cer este modul in care sunt pasati oamenii cu aceste programari la medic . In satul ala sigur este un medic de familie ,acestea ar trebuie sa aiba posibilitatea sa-si trimita pacientii la specialist in asa fel incat sa evite situatii ca cea prezentata.
    Mai grav este ca programarile la specialist unde nu trebie sa platesti te face sa astepti cateva saptamani sau daca este un doctor mai bun astepti chiar o luna doua …..in timpul asta daca te simti rau mergi la privat nu? ca sa nu mori si asa medicii de la stat lucreaza si in clinici private de un mai primesc un salariu …..

  • Dovada că statul se șterge la fund cu tine când nu mai ești apt de muncă, și nu mai produci nimic, ca să-i îmbuibi pe împuțiții de la conducere.

  • Nu cred ca in spital nu e un loc liber pentru astfel de cazuri

  • Așa este: nimeni nu poate explica discrepanța dintre mizeria lumii și existența unui Dumnezeu.

  • Dumnezeu exista si l-a creat pe om liber sa decidă ce face. Ceea ce se întâmplă în lume, mizeria, e rezultatul acțiunilor unor oameni însetați de bani, putere, faima etc. Dintotdeauna. Dar vine si scadentul pentru fiecare.

  • Acela care a facut asa o fapta e un monstru cu fata de om.
    Ar trebui sa veniti si dvs la biserica sa auziti cu urechile dvs ce ne învata…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 august 2026
13 august 2026