Prima pagină » Local » Parcul Copou din municipiul Iași va fi reabilitat complet! Investiția depășește 24 de milioane de lei, iar lucrările vor fi gata în doi ani de zile

Parcul Copou din municipiul Iași va fi reabilitat complet! Investiția depășește 24 de milioane de lei, iar lucrările vor fi gata în doi ani de zile

19 dec. 2022, 02:00, 3 ,
Adnana Gafton în Local

A fost întocmit studiul de fezabilitate ce privește reabilitarea Parcului Copou din municipiul Iași. Valoarea totală a investiției este de 24.451.338 de lei, cu TVA. Durata estimată a obiectivului de investiții este prognozată la 36 de luni, dintre care durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni. Vor fi reabilitate căile de acces și de circulație, va fi înlocuit mobilierul urban și se vor efectua lucrări de reabilitare a fântânilor, a iazului și a foișorului din amplasament

Reabilitarea și modernizarea Parcului Copou va conduce la valorificarea potențialului de agrement al acestuia. Se vor amenaja noi spații verzi și vor fi date spre exploatare terenurile care în prezent sunt amenajate deficitar sau sunt neutilizate. Principalul obiectiv al proiectului este creșterea calității vieții locuitorilor din municipiul Iași și dezvoltarea turismului. Poziția obiectelor de artă se va păstra și după reabilitare. Podul peste iaz va fi demontat și se va realiza o construcție nouă ce va avea o rampă pentru persoanele cu dizabilități.

persoane la mese in sedinta

Conslierii Locali din Iași urmează să voteze un proiect privind aprobarea studiului de fezabilitate privind reabilitarea Parcului Copou

Parcul Copou din municipiul Iași va fi modernizat în totalitate

alee parc cu banci si statui

Va fi înlocuit mobilierul stradal din Parcul Copou

Consilierii locali din Iași urmează să voteze un proiect de hotărâre cu privire la elaborarea studiului de fezabilitate și actualizarea documentației pentru obiectivul de investiții privind reabilitarea Parcului Copou. Valoarea totală a investiției este de 24.451.338 de lei, cu TVA. Valoarea fără TVA a devizului general estimativ este de 20.577.575 de lei. Durata estimată a obiectivului de investiții este prognozată la 36 de luni, dintre care durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.

„Considerând faptul că Parcul Copou este adânc întipărit în memoria locuitorilor Iașului, scenariul ales propune păstrarea identității de tip Grădină Scenă, inspirată după modelul baroc, care împreună cu modelul peisagist englez creează o imagine idilică a unui cadru natural integrat în țesutul urban”, se arată în proiectul de hotărâre.

Implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Copou va genera îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor prin crearea unui spațiu optim pentru petrecerea timpului liber, va reduce nivelul de poluare din municipiul Iași, va îmbunătăți aspectul orașului și va permite valorificarea resurselor locale.

Pe termen lung, proiectul își propune să genereze un flux mai mare de vizitatori pentru municipiul Iași, să valorifice potențialul de agrement al Parcului Copou și să îmbunătățească aspectul urbanistic și arhitectural al orașului.

 bust statuie in parc

Perioada de execuție a lucrărilor este de 24 de luni

A fost elaborată documentația privind studiul de fezabilitate

lac plin de frunz intr-un parc

Se vor înlocui instalațiile care asigură funcționarea parcului

Proiectul tehnic reprezintă revitalizarea Parcului Copou, redefinirea spațiului existent, reabilitarea și dezvoltarea zonelor. Toate lucrările se vor desfășura prin conservarea spațiului existent. Proiectul prevede realizarea lucrărilor de construire și reabilitare a monumentelor și a spațiilor din cadrul Grădinii Copou. Arborii ce prezintă un grad mare de risc vor fi tăiați și înlocuiți. Componenta vegetală a proiectului prevede intervenții asupra fondului plantat, ce se vor realiza doar în baza unor studii peisagistice întocmite de specialiști atestați.

„Componenta de infrastructură tratează și detaliază intervențiile asupra delimitării amplasamentului prin reabilitări sau înlocuiri ale împrejmuirii, reabilitarea căilor de circulație prin înlocuirea suprafețelor finite, redesenarea circulațiilor în măsura în care se poate justifica propunerea, în raport cu memoria locului și psihologia umană, având în vedere vârsta și stilul amenajării.

Mobilierul urban se va înlocui cu piese specifice perioadei exprimate în tema parcului, bănci, stâlpi de iluminat, cișmele, coșuri de gunoi. Se vor realiza intervenții la foișorul din vecinătatea Obeliscului cu Lei, dar și la fântânile și iazul de pe amplasament. Se vor înlocui instalațiile care asigură funcționarea parcului și se vor monta echipamente suplimentare”, se precizează în proiectul de hotărâre.

Configurarea actuală a circulațiilor se va păstra în Parcul Copou din municipiul Iași, fiind înlocuite doar suprafețele de calcar cu un dalaj din granit de culoare albă.

Bugetul.ro
Orașul în care nu a mai plouat de 600 de ani. Una dintre cele mai exotice capitale de pe planetă se bucură și de un fenomen meteorologic neobișnuit
redactia.ro
«TURUL DOI INAPOI» Cristela Georgescu primul mesaj dupa decizia judecatorilor
Bugetul.ro
Trei luni de foc în România. Explozia profețită de specialiștii în economie se referă la prețurile produselor din țara noastră în perioada următoare
a1.ro
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu au fost prezenți la înmormântarea Papei Francisc. Cum a apărut președinte interimar al României
Playtech.ro
Fără pensii majorate pentru aceşti bătrâni. Lovitura de după Paşte pentru pensionari
observatornews.ro
"Bubuitură mare de tot. Am crezut că a căzut tavanul". Băut bine, un şofer din Mehedinţi a ajuns cu maşina în poarta unei case
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Utilizatorii de Android sunt în pericol! Mega-escrocherie prin WhatsApp
SportpeSurse
Mutare nucleară în România, devoalată chiar înainte de alegerile prezidențiale
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Era retragerilor de la bancomat devine istorie. Cum faci rost de numerar dacă îți ții economiile pe card
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO
Comentarii
  • Domnule Primar, dragi ieseni, acest oras nu are o biblioteca judeteana moderna! Nu ati vrea ca copiii vostri sa se bucure de un spatiu modern pentru lectura???
    De ce presa ocoleste acest subiect??

  • Domnule Primar,oameni buni din primărie care va gândiți la ieseni.Acel parc nu are nevoie de nicio reparație,e frumos asa cum este,in schimb spatiile verzi dintre blocuri sunt de toată jalea,fiecare a pus stăpânire cum a putut cu garduri de tot felul,boscheți neîngrijiti,vegetație sălbatică etc…Toate spatiile verzi dintre blocuri din orașul asta trebuie redesenate de la zero,aleile largite,parcări suficiente …mașinile de pompieri nu mai incap intre blocuri,cu greu se descurca ambulantele,credeți-ma ca știu ce vorbesc,mai devreme sau mai târziu o sa intmple o nenorocire si o sa pice toți…sper sa citească cineva din cei care administreza orașul asta. Sărbători cu bine!

  • Betoneaza Chirica si parcul Copou, o sa respire iesenii betoane de-acum. Important e sa iasa parandaratul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 aprilie 2025
25 aprilie 2025