Prima pagină » Local » Polițiștii din Iași au fost din nou prezenți în trafic. Iată ce nereguli au descoperit
Polițiștii din Iași au fost din nou prezenți în trafic. Iată ce nereguli au descoperit

Polițiștii din Iași au fost din nou prezenți în trafic. Iată ce nereguli au descoperit

04 dec. 2025, 02:00,
Dragoș SAVIN în Local

Oamenii legii au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor angajați regulamentar în traversarea drumului public. Neregulile nu au întârziat să apară

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor angajați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 29 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 11 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 22 pentru alte abateri, în valoare de 26.110 lei. Au fost oprite din a circula 14 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 4 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. De exemplu, un bărbat de 56 de ani, din comuna Mogoșești, a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002.

Polițiștii din Iași au fost din nou prezenți în trafic

Și la Hârlău au fost șoferi prinși în neregulă. Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit, în trafic, un autoturism, care se deplasa în orașul Hârlău. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 66 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Controale în mai multe zone din județ

Zilele trecute, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Ulterior, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe DC150, în localitatea Pârcovaci. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că la volan se afla o femeie de 46 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt.

Zeci de șoferi au fost opriți de polițiști în trafic, la Iași, iar controalele vor continua și în perioada următoare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 februarie 2026
26 februarie 2026