Povestea incredibilă a acestei familii din Iași! Din tată în fiu s-a transmis meseria de infirmier. Toți și-au dorit să ajute bolnavii din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului "Sfântul Spiridon" - FOTO/VIDEO

Editia PDF

08 iun 2024

Acești doi frați din Iași au ales să calce pe urmele tatălui lor, pentru că și-au dorit să fie respectați așa cum a fost el. Încă din copilărie, Mariana Ostroveanu și Cătălin puteau să aleagă altă meserie, dar au ales să lucreze ca infirmieri, așa cum a fost tatăl lor timp de 30 de ani

Din tată în fiu s-a transmis meseria de infirmier în această familie din Iași! Mariana Ostroveanu, alături de fiica sa Raluca și fratele Cătălin, calcă pe urmele tatălui său, care timp de peste 30 de ani a lucrat ca infirmier în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean „Sfântul Spiridon” din Iași, până într-un moment nefericit, când totul s-a încheiat. Încă de când erau mici, copiii își vizitau tatăl în spital, iar seara, la masă, le povestea cât de satisfăcător este să ajuți un om și după aceea să primești respect pentru asta. Atât Mariana, cât și fratele său Cătălin au ales să ducă mai departe această meserie.

„Eu am început serviciul în Spitalul Universitar în anul 1989 și o spun cu lacrimi în ochi, pentru că am călcat pe urmele tatălui meu, deoarece mi-a plăcut ce făcea el când veneam în vizită la el și am vrut și eu să fiu alături de bolnavi, să-i ajut. Mi s-a părut un lucru frumos pe care pot să-l fac în viață. Sunt aici înainte de revoluție, iar în atâția ani am avut ce vedea, și bune, și rele, dar am uitat tot ce a fost rău și îmi aduc aminte numai că am făcut bine. Îmi aduc aminte că veneam cu drag la serviciu, exact ca într-o familie.

Tata a lucrat 32 de ani aici, dar nu a apucat să iasă la pensie pentru că s-a îmbolnăvit, dar am urmat noi ce a făcut el. Ne povestea mereu tot ce întâmpina el, pacienți bolnavi pe care îi ajuta cu targa, îi ducea la salon, tot ce se întâmpla de când pacientul pășea în spital și până era internat. Povestea mereu cu mândrie că a mai trecut o zi și a reușit să mai facă un bine, să mai ajute pe cineva și cumva ne-a indus și nouă sentimentul acestei satisfacții, iar eu atunci am zis că vreau și eu. Aveam doar 22 de ani când am început și acum am 54, o viață de om. Spre bucuria mea, am reușit să lucrez și cu tata foarte mulți ani, am fost colegi”, a declarat Mariana Ostroveanu, infirmiera UPU a Spitalului „Sfântul Spiridon”, Iași.

„Nu am dat înapoi niciodată, nu am de gând să o fac”

Cătălin are 43 de ani, iar de mai bine de 20 s-a alăturat surorii lui, ca infirmier în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean „Sfântul Spiridon” din Iași. Avea doar 19 ani când tatăl său a decedat și, urmând meseria tatălui său, în același spital unde acesta a lucrat, a fost o alinare sufletească și astfel a reușit să mențină vie amintirea lui. Cătălin și-a dorit cel mai mult să moștenească respectul pe care tatăl său îl avea de la pacienți și a reușit ascultându-i sfaturile.

„Eu am început să lucrez în cadrul spitalului în urmă cu peste 20 de ani, când am dat un examen să încerc poate am norocul de a urma lucrurile frumoase pe care le-a făcut tata și am reușit să ma angajez. De atunci și până în prezent, sub tutela doamnei profesor Diana Cimpoeșu, cu mândrie am ținut pasul, cu bune, cu rele, cu bucuriile, cu necazurile, cu tot ce a fost. Nu am dat înapoi niciodată, nu am de gând să o fac. Am înțeles în decursul anului că pacientul când intră pe poarta spitalului își dă viața în mâinile noastre, a întregului personal, și trebuie să fim foarte prompți și să răspundem permanent cerințelor.

Am apreciat mereu la tatăl meu când ne povestea de respectul pe care îl primea din partea pacienților și mereu am sperat să ajung ziua aceea când cineva o să-mi mulțumească și o să țină minte că l-am ajutat. Nu vreau nimic altceva în schimb, doar atât, și ziua aceea a fost. Mergeam cu soția pe stradă, în timpul liber, m-a oprit un cetățean și a venit la mine și i-a spus soției mele: «doamnă, lăsați-l să meargă cu mine la o bere, că omul acesta pe mine m-a salvat». Este un sentiment greu de descris în cuvinte, e satisfacția mea cea mai mare”, a precizat Cătălin, infirmier UPU.

Istoria se repetă și pentru fiica Marianei

Așa cum Mariana a urmat meseria tatălui ei, așa și Raluca, fiica sa, a vrut să-și urmeze mama. Raluca lucrează și ea ca infirmieră în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean „Sfântul Spiridon” din Iași, alături de mamă și de unchi. Chiar dacă Mariana a îndrumat-o spre o școală postliceală pentru a deveni asistentă medicală, aceasta a ținut morțiș să fie tot infirmieră.

„Exact cum eu mi-am dorit să fac ce a făcut tata, povestea a avut același curs și în familia mea. Eu îi povesteam fiicei mele ce fac la muncă, exact cum făcea tata cu mine. Ea venea în vizită la mine la serviciu și i-a plăcut ce făceam. Când a mai crescut, a vrut să fie lângă mine și să facă ceea ce fac eu. M-am bucurat enorm de mult când fiica mea a venit să lucreze aici cu aceeași dragoste și pasiune în suflet. Eu am îndrumat-o să facă o școală de asistente sau să facă ceva, iar ea a zis că nu, că vrea să facă ce fac eu și așa a rămas. Sunt foarte mândră de ea și este un sentiment aparte că ai pe cineva mereu la muncă pe umărul cui să plângi când simți că nu mai poți”, a adăugat Mariana Ostroveanu.

„Eram tot plin de sânge de om, până la coate”

Cătălin povestește câteva din întâmplările care l-au marcat în cei peste 20 de ani de activitate și ce înseamnă meseria de infirmier într-o unitate de primiri urgențe a unui spital atât de mare. Fiecare secundă face diferența în salvarea vieților celor care ajung în stare gravă la spital, în special, victimele accidentelor rutiere. Cătălin a reușit să reziste presiunii și momentelor grele din spital, făcând diferența între viața personală și cea profesională.

„E foarte greu, trebuie să fii permanent în alertă, chiar dacă pentru unii suntem simpli brancardieri, infirmieri, pentru că sunt momente în care doar o secundă face diferența dintre viață și moarte, în special la accidente. În urmă cu mai multă vreme a fost o situație în care ne-a anunțat într-o dimineață, după tura de noapte, că ne vin 15 victime dintr-un accident de la Bacău. Am stat o oră în plus. A fost situația de așa natură, încât eram tot plin de sânge de om, până la coate și pe halat. Ne luptam cu trei pacienți care sângerau. Am depășit cu bine și situația aceea. Am fost nevoit să învăț că problemele din spital le las la poarta spitalului când ies, iar problemele de acasă le las la poartă când intru în spital, altfel nu aș fi rezistat”, a spus Cătălin, infirmier UPU.

În edițiile anterioare, reporterii BZI au prezentat poveste a două infirmiere de la Spitalul de Neurochirurgie, care de mai bine de doi ani lucrează doar cu pacienții infectați Covid-19.