Prințesa Qajar, femeia cu mustață care a redefinit frumusețea. Legenda bărbaților care s-ar fi sinucis din dragoste pentru dânsa

Prințesa Qajar este femeia care a redefinit frumusețea. În ciuda faptului că avea mustață, câteva kilograme în plus și alură bărbătească, mii de bărbați au vrut să se căsătorească cu dânsa. Potrivit celei mai cunoscute legende, unii dintre ei, pentru că au fost refuzați, s-au sinucis.

Prinţesa Qajar a fost fiica lui Naser al-Din Shah Qajar (1831-1896), conducătorul Iranului în perioada 1848-1896. Prinţesa se numea Fatemeh Khanum “Esmat al-Dowleh” Qajar și a trăit intre anii 1855-1905.

Prințesa Qajar, femeia cu mustață care a redefinit frumusețea

Atunci când vine vorba de frumusețe, părerile sunt împărțite. Dacă în ziua de astăzi etalonul frumuseții se axează pe proporția 90-60-90, se pare că au existat vremuri în care o femeie frumoasă era una rubensiană sau una cu forme voluptuoase.

Cel mai bun exemplu în acest caz este prințesa Qajar a Persiei, cunoscută și sub acest nume pentru că ea s-a născut și trăit în Iran. Un lucru la care trebuie să ne raportam încă de la început este faptul că ea nu are nicio legătură cu Imperiul Persan, unul dintre cele mai mari și înfloritoare din întreagă istorie. Imperiul Persan s-a intans pe teritoriul de astăzi al tarilor Iran, Afghanistan, Tadjikistan, Pakistan și o parte a Indiei de nord.

Prințesa, Fatemeh Khanum “Esmat al-Dowleh” Qajar pe numele ei real, a redefinit standardele frumuseții de la acea vreme. Când se vorbește despre familii regale și, în special, despre prințese, toată lumea se așteaptă la rafinament, grație și o frumusețe deplină. Talia minusculă, tenul de porțelan, pielea fină, ochii mari și buzele pline, toate aceste detalii le transformau într-un adevărat exemplu pentru alte femei. Însă, chiar dacă pare ciudat, la acea vreme se pare că frumusețea femeii era măsurată în funcție de mustața sa.

Cum am spus mai sus, prințesa era exact opusul acestor calități și a redefinit ce înseamnă frumusețea, după propriile standarde. Ea nu avea o silueta trasă prin inel și nici nu purta un corset care să îi subțieze talia, un accesoriu des întâlnit în secolul XIX mai ales în înalta societate. Potrivit portretelor care o înfățișează, prințesă era destul de grăsuță și avea sprâncenele groase fără o formă conturată, însă lucrul care ieșea cel mai bine în evidență era faptul că avea o mustață destul de proeminentă.

Prinţesa Qajar a fost fiica lui Naser al-Din Shah Qajar (1831-1896), care a fost conducătorul Iranului în perioada 1848-1896. Tatăl ei era un bărbat impunător cu o mustață lungă. A avut unul dintre cele mai mari haremuri din lume, iar prinţesa Qajar a fost unul dintre cei 21 de copii ai săi, 11 băieţi şi 10 fete. Esmat al-Dowleh a fost cel de-al treilea copil. A avut înclinaţii intelectuale şi a fost pasionată de istorie. Mai târziu, a studiat pianul, arta fotografică şi a luat lecţii de franceză. De asemenea, prinţesa Qajar a fost scriitoare şi pictoriţă, fiind apreciată pentru calităţile sale intelectuale. Un lucru destul de important al acelor vremuri este faptul că ea a luptat pentru drepturile femeilor și al domnișoarelor. Astfel, datele istorice ne arată faptul că și-a dorit cu ardoare eliminarea hijabului, vălul islamic pe care femeile sunt obligate să îl poarte.

Legenda bărbaților care s-ar fi sinucis din dragoste pentru dânsa

Un corp masiv, brațe puternice și umeri lați, sprâncene stufoase și o mustață groasă și neagră precum pana corbului, acestea erau atributele cele mai frumoase femei din Iran. Cu toate aceste ”anomalii”, ea a fost impusă de tatăl ei ca și etalon al frumuseții, fapt ce a făcut ca ea să fie curtată de către mulți bărbați. Legenda spune că 13 bărbaţi s-ar fi sinucis din dragoste pentru ea. Ar fi fost fermecaţi de frumuseţea prinţesei de care s-au îndrăgostit. Pentru că au fost refuzaţi de aceasta, ei s-ar fi sinucis. Toată povestea rămâne la nivel de legendă, pentru că prinţesa s-a căsătorit încă de la vârsta de 10 ani cu Dust Muhammad Khan, un băiat de viţă nobilă cu aceeaşi vârstă, din căsnicia lor rezultând trei copii.

Un alt aspect la care tatăl ei a insistat este că a desemnat-o ca și cea mai importantă persoană de la palat. Astfel, datorită calităților intelectuale deosebite, ea primea soţiile tuturor regilor, prinţilor sau conducătorilor care ajungeau în Palatul Regal Persan.

Prinţesa Qajar s-a îmbolnăvit de malarie în primăvara lui 1905 și pentru că în acea perioadă nu exista tratament pentru această boală ea a murit la vârsta de 49 de ani. A fost înmormântată în apropierea tatălui sau.

În altă ordine de idei, frumusețea este relativă iar cel mai important lucru este ca fiecare să se simtă bine în pielea lui. Probabil așa a făcut și prințesa Qajar, care în societatea actuală, ar fi fost considerată de partea opusă a etalonului frumuseții feminine.