Prima pagină » Actualitate » Proprietarii și chiriașii de la bloc, puși la plată deși nu consumă! De ce locatarii trebuie să suporte costurile
Proprietarii și chiriașii de la bloc, puși la plată deși nu consumă! De ce locatarii trebuie să suporte costurile

Proprietarii și chiriașii de la bloc, puși la plată deși nu consumă! De ce locatarii trebuie să suporte costurile

11 aug. 2025, 10:40,
Mirela Gabriela Todosi în Bzi.ro

Proprietarii și chiriașii de la bloc, puși la plată deși nu consumă! În multe blocuri din România, proprietarii se confruntă lunar cu sume suplimentare pe lista de întreținere, din cauza așa-numitelor „pierderi de apă”. Aceste costuri suplimentare provoacă nemulțumiri și dispute între locatari și conducerea asociațiilor. Iată de ce locatarii trebuie să suporte costurile.

Proprietarii și chiriașii de la bloc, puși la plată deși nu consumă!

O problemă cu care se confruntă locatarii o reprezintă pierderile de apă de la bloc. În cazul unei astfel de situații, proprietarii și chiriașii sunt puși la plată, deși nu au vreo vină. Astfel, apar conflicte între locatari și Asociația de Proprietari. Diferența între volumul total facturat de furnizor și suma consumurilor declarate de locatari este încadrată la „pierderi de apă.”  Sumele diferă de la un oraș la altul și în funcție de cantitatea de apă, notează newsweek.ro.

Asociațiile de Proprietari sunt obligate să găsească o metodă legală și echitabilă de împărțire a costurilor suplimentare, iar proprietarii și chiriașii ajung să fie buni de plată. Legea permite mai multe metode de împărțire a pierderilor și anume proporțional cu numărul de persoane din apartament, în funcție de consumul individual, egal pentru fiecare locuință, proporțional cu cota indiviză sau prin ajustarea prețului pe metru cub, precizează capital.ro.

Locatarii care consideră că au fost obligați pe nedrept să plătească pierderile de apă au dreptul să conteste aceste sume în instanță, însă trebuie să vină cu argumente și dovezi clare că a fost încălcată legea.

Sancțiuni dure pentru locatarii care au datorii

Românii care stau la bloc și au datorii foarte mari la întreținere trebuie să știe că riscă în unele cazuri să își piardă locuința. Sunt cazuri în care locatarii cu datorii de mii de lei trag afectează întreaga Asociație de Proprietari, iar administratorii ajung să îi dea în judecată. Tot mai des, blocuri întregi rămân fără apă caldă sau căldură, pentru că unii vecini nu își plătesc dările. Datornicii sunt mai întâi înștiințați de sumele restante, apoi sunt notificați cu privire la pașii legali care se vor lua, notează evz.ro.

Dacă instanța admite cererea și emite o hotărâre, asociația poate solicita executarea silită. Se instituie poprire pe conturi, se pune sechestru pe bunuri, inclusiv pe apartament. Conform Codului de procedură civilă, după obținerea titlului executoriu, executorul poate iniția vânzarea silită a apartamentului. Proprietarul e notificat, are un termen pentru a plăti datoria, dar dacă nu o face, imobilul intră la licitație, precizează evz.ro. Proprietarii de apartamente riscă să rămână fără locuință dacă au restanțe la întreținere de mult timp. Datoriile unui singur locatar pot afecta și vecinii de bloc. Locatarii trebuie să mai știe că dacă se sparge o țeavă de apă rece sau caldă care deservește întregul bloc și repararea acesteia necesită acces în apartamentul tău, ești obligat să permiți intrarea specialiștilor pentru evaluarea și repararea daunei. În acest caz, costurile vor fi împărțite între toți proprietarii, în funcție de cota-parte deținută în proprietatea comună. Totodată, în cazul în care lucrările de renovare efectuate în apartamentul tău cauzează daune locuințelor vecine, vei fi responsabil pentru acoperirea costurilor necesare pentru repararea acestora. Dacă un calorifer plin cu apă se sparge în apartamentul tău, vei fi responsabil pentru repararea daunelor și pentru orice cheltuieli suplimentare legate de pierderile de apă.

Una dintre obligațiile de plată care declanșează conflicte între locatari și asociație o reprezintă „pierderile de apă.” Toți proprietarii sau chiriașii sunt buni de plată pentru pierderile de apă din bloc din cauza unei avarii sau din cauza unei diferențe între volumul total facturat de furnizor și suma consumurilor declarate de locatari.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Daca locatarii sunt obligati sa schimbe periodic apometrele, obligația de a schimba apometrul general (decalibrat si el, generator de „pierderi”) cui revine???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 decembrie 2025
17 decembrie 2025