Resetarea celor care se porcăiesc

Ilie Bolojan, încă premierul României, tocmai a descoperit apa rece. Și anume că nu poate funcționa un guvern în care membrii acestuia se porcăiesc de dimineața până seara. Ceea ce spunem noi de mult. Această coaliție nu are cum să funcționeze în condițiile date. Și, vorba lui Bolojan, dacă nu este resetată, mai devreme sau mai târziu se va destrăma.

Este o certitudine. Componenții acestei alianțe, alcătuită din patru partide și jumătate, cea mai pestriță din istoria României, au interese, cel mai adesea, divergente. Și aproape deloc convergente. Politicienii respectivelor partide nu s-au strâns laolaltă și nu s-au aliat unii cu alții având în vedere vreun obiectiv nobil de interes național. Au făcut-o doar din interes. Pentru a sta cât mai aproape de măcelărie. Și pentru a se desfăta, ei și grupurile lor de interese, adesea ilegitime, cu bunurile publice, până când, într-o bună zi, care nu va veni prea târziu, izvoarele de bunăstare vor secătui.

E clar că guvernul se află într-un moment extrem de critic, în care este necesară o schimbare radicală. Dar cum ar putea fi operată resetarea de care vorbește Ilie Bolojan și care ar putea conduce la salvarea acestui executiv?

În niciun caz în actuala formulă. O formulă în care, practic, de câte ori s-au aflat în alianță, câte un partid dintre cele patru a fost împins pe scări. A fost împins pe scări PNL, după o nefericită coabitare cu PSD, pe vremea coaliției numite Uniunea Social-Liberală, criza politică generând, în cele din urmă, o soluție care s-a dovedit total nefericită, catastrofală chiar, și anume aducerea la Palatul Cotroceni a lui Klaus Iohannis. Cuțitele au fost scoase de sub masă și în cea de-a doua parte a existenței acelei alianțe, dar și după, astfel încât a fost necesară instalarea consecutivă a mai multor guverne, care toate, rând pe rând, au eșuat.

Mai târziu, a venit și rândul UDMR să fie împins pe scări de către PNL, dar și cu sprijinul USR. USR, la rândul său, s-a trezit și el împins pe scări, astfel încât a fost silit să stea câțiva ani în opoziție, să se dea de mai multe ori peste cap și să creeze diverși monștri, cei mai semnificativi fiind Clotilde Armand, care a făcut prăpăd în Sectorul 1 al Capitalei, Elena Lasconi, care a funcționat ca o pendulă dezordonată până când s-a dezarticulat și, mai nou, germanul Dominic Fritz, care abia astăzi, fără ca încă să cunoască cuvintele imnului național, își depune jurământul și, dându-se peste cap, se transformă, vezi Doamne, în român.

Singurul partid care nu a fost împins pe scări, pentru că până mai ieri, alaltăieri, era prea mare, având perioade când a fost chiar supraponderal, a fost PSD. Dar intuiesc că se apropie și momentul eliminării PSD dintr-o combinație politică la fel de nefericită cum au fost și celelalte.

Este pentru mine cel puțin un mister absolut cum își propune, dacă cumva chiar își propune, Ilie Bolojan să orchestreze o resetare a acestei coaliții, lovită și ea de blestem. Probabil că nu va avea nicio posibilitate în acest sens și, așa cum singur a proorocit, alianța din spatele acestei guvernări se va prăbuși.

Pe de altă parte, devine din ce în ce mai greu de înțeles ce urmează. Conform aritmeticii parlamentare, dacă alianța celor patru partide și jumătate dispare, nu ar mai putea fi pusă în loc decât o altă alianță, fără USR, care s-a dovedit mult prea zgubilitic și incapabil să aducă în echipa de conducere jucători serioși și valizi, sau, așa cum au fost lansate fel de fel de ipoteze, o alianță PSD–AUR. Dar din creuzet ar ieși aceeași Mărie cu altă pălărie. Adică, la butoane va fi tot PSD, fie cu un premier în persoana lui Ilie Bolojan, fie susținând un premier AUR și, în același timp, lovindu-l pe la spate și șantajându-l la greu. Și, mă rog frumos, ce credibilitate ar avea o asemenea alianță și ce viitor ar avea AUR după ce s-ar corci cu PSD?

În fine, mai există și formula, e adevărat temporară, a unui guvern de tehnocrați. Dar pentru a exista așa ceva este necesar să fie identificați în mod obiectiv tehnocrați extrem de capabili, iar în spatele lor partidele ar trebui să manifeste, mai ales acum, într-o perioadă a curbei de sacrificii, o uriașă voință. Niciuna dintre construcțiile pe care le-am enumerat mai sus nu poate sta în picioare.

Și atunci, singura soluție cu adevărat este întoarcerea la popor. Poporul român ar urma să-și ia în propriile mâini soarta, să răstoarne căruța cu proști, să o arunce în șanț și, în urma unor alegeri anticipate, parlamentare și prezidențiale, să pună altceva în loc. Se va califica pentru a prelua acest rol istoric partidul AUR?