Actualitate

Rugăciunile de seară, un adevărat medicament pentru sufletul celui credincios

Publicat: 09 iul. 2021
Rugăciunile de seară
Rugăciunile de seară ne oferă acel prețios moment de tihnă trupească dar și sufletească

Rugăciunile de seară ocupă un loc foarte important în viața unui creștin, acestea având în primul rând rolul de a-l apropia de Dumnezeu. Totodată, acestea îi oferă și acea liniște sufletească necesară unui somn odihnitor, astfel încât să putem face față înfruntărilor de a doua zi. Prin aceste rugăciuni, noi ne arătăm credința, nădejdea și dragostea față de Divinitate.

Tradiția bisericească ne învață că rugăciunile sunt de mai multe feluri, și anume lăuntrice, exterioare, personale sau comune. Printre acestea putem distinge rugăciuni de dimineață și rugăciunile serii, care reprezintă în definitiv o poartă deschisă către Dumnezeu. Astfel, după o zi obositoare, care poate nu ne-a prilejuit vreo clipă de răgaz, ne putem oferi un moment de tihnă trupească dar și sufletească prin astfel de rugăciuni. Acestea, dincolo de faptul că reprezintă o ușă deschisă către Dumnezeu, sunt și un panaceu universal pentru frământările noastre.

Rugăciunile serii ne oferă protecție peste noapte

Cu siguranță ni se întâmplă ca, înainte de culcare, atunci când vrem să ne rugăm, gândurile să ne fie împrăștiate ori să fim cuprinși de somnolență. Iar rugăciunea va fi greoaie, fără putere și profunzime, care seamănă mai mult a obligație sau rutină. Însă toate acestea nu duc la nimic bun, iar rezultatul va fi că ne vom confrunta cu ispite de tot felul peste noapte. Astfel, pot apărea vise necurate ori coșmaruri sau ciar nu vom putea dormi fiind măcinați de fel de fel de gânduri și imaginații deșarte.

Somnul plin de ispite este o activitate care istovește sufletul în lupta duhovnicească. Acesta mai mult obosește mintea decât să o limpezească și creează indispoziție a doua zi. Însă dacă rugăciunea de seară este rostită cu inima deschisă și cu gânduri curate vom avea un somn odihnitor atât pentru trup cât mai ales pentru suflet.

Rugăciunile de seară ne vindecă sufletul de boli

Prin somn, trupul își recapătă doza de energie necesară activităților cotidiene, iar sufletul capătă acea putere de a se opune ispitelor de peste zi. Tocmai din această cauză rugăciunea de seară are o foarte mare importanță pentru viața noastră duhovnicească. Așadar, oricât am fi de obosiți sau orice piedici s-ar ivi din partea trupului, a altor oameni ori chiar a unor ispite, nu trebuie să renunțăm la rugăciune. În rugăciunile serii suntem față în față cu noi înșine și totodată cu Dumnezeu, mulțumită căruia am trecut ziua cu bine.

Aceste clipe de re rugăciune reprezintă și o cercetare lăuntrică pe care o facem asupra gândurilor, dorințelor și faptelor noastre de peste zi. Și tot așa ajungem să ne cunoaștem patimile, neputințele dar și slăbiciunile, astfel ajungând să ne căim și să cerem iertare de la Dumnezeu, la ușa cărui batem.

La fel de importantă ca și rugăciunile rostite sâmbăta, rugăciunile de seară îi ajută pe credincioși să evadeze din vârtejul atracțiilor și al grijilor. Însă această lucrare poate fi desăvârșită doar cu puterea sfintei cruci și cu inima deschisă.




Adauga un comentariu