Local

Mandat de urmărire internaţională pentru principalul suspect al dublului asasinat din Iaşi. Ahmed Sami El Bourkadi i-ar fi ucis pe Ioana Vanesa Burlacu şi Youssef Ajniyah – UPDATE

Publicat: 13 dec. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Ahmed Sami El Bourkadi, student la UMF Iaşi, este principalul suspect al dublului asasinat din municipiul Iaşi. Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a cerut arestarea în lipsă a cetăţeanului de origine marocană.

Astfel, s-ar putea emite mandat de urmărire internaţională pentru autorul principal, după ce acesta nu este de găsit. Astăzi ar urma ca judecătorii din cadrul tribunalului Iași să ia o decizie în acest sens.

UPDATE: Decizie de ultimă oră a magistraţilor Tribunalului Iaşi. Suspectul a fost arestat preventiv în lipsă.

„DISPUNE Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în dosarul de urmărire penală nr. 983/P/2021 şi, în consecință: În baza art. 226 C.p.p., rap. la art. 202 alin. 3, alin. 4 lit. e C.p.p., art. 223 alin. 2 din C.p.p., ia faţă de inculpatul Ahmed Sami El Bourkadi, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. 1 – 189 alin. 1 lit. f Cod penal (în dauna victimelor (Jiynah Youssef şi Burlacu Ioana-Vanesa) măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile ce curg de la data punerii efective în executare. În baza art. 230 alin. 1 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului Ahmed Sami El Bourkadi. În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. În baza art. 210 alin. 2 Inspectoratul General pentru Imigrări va fi informat cu privire la măsura dispusă. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul în cuantum de 313 lei (delegaţie nr. 18720/2021) va fi achitate Baroului Iaşi din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 13.12.2021 ora 16:28”, potrivit magistraților.

Cine este principalul suspect al dublei crime din Iași

Ahmed Sami El Bourkadi este principalul suspect al dublei crime din Iași. Pe numele lui s-ar putea emite un mandat de urmărire internațională. Se pare că acesta ar fi de origine marocană și că este student la UMF Iași. Acesta ar fi, conform anchetatorilor, autorul principal al asasinatelor care au șocat o țară întreagă.

Așadar, acesta este student la UMF Iași şi are pașaport canadian. Anchetatorii au precizat faptul că sunt conştienţi de locația în care stă marocanul dar mandatul de urmărire internaţională se justifică pentru că individul are motive teimeinice pentru a părăsi țara.

Anchetatorii nu au stabilit cu exactitate de ce tânărul i-ar fi omorât pe cei doi, deși există o primă ipoteză a jafului mai ales că din locuinţa cu pricina au dispărut mai multe lucruri. Tânărul se afla în anturajul celor două victime şi anchetatorii merg şi pe premisa că motivul dublei crime ar putea fi o răzbunare sau pur şi simplu un conflict spontan.

Ahmed Sami El Bourkadi este principalul suspect dar ar putea exista şi un al doilea complice la crimă.

Conducerea UMF Iași a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor celor doi tineri uciși la Iași

Așadar, conducerea UMF Iași a transmis un mesaj de condoleanțe pentru familiile îndoliate de dubla crimă din Iași. Aceștia au arătat că le sunt alături rudelor, prietenilor celor doi și că își oferi necondiționat ajutorul:

Conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași regretă profund trecerea în neființă a studentului Youssef Ajniyah și a prietenei acestuia Ioana Vanesa Burlacu. Youssef Ajniyah era student în anul 2, la specializarea Medicină, linia de predare în limba franceză. Condițiile tragice în care și-au găsit sfârșitul cei doi tineri au cutremurat întreaga comunitate a Universității și a orașului Iași. Este o anchetă în desfășurare care cercetează acest caz.

Conducerea UMF Iași este permanent preocupată de siguranța studenților și va acorda tot concursul autorităților în depistarea cu celeritate a autorilor acestei abominabile fapte. Transmitem condoleanțe familiilor și prietenilor! se arată în mesajul transmis de UMF Iași.

IML Iași, detalii infiorătoare despre dubla crimă din Iași

IML Iași a oferit câteva declarații cu referire la dubla crimă de la Iași. Așadar, Cătălina Bulgariu, șefa de la IML Iași a explicat primele rezultate ale necropsiilor celor doi tineri. Se pare că a fost o agresiune iar trupul fetei prezenta nu mai puțin de 33 de plăgi tăiate. Studentul marocan prezenta 17 plăgi înțepat tăiate. Cei doi tineri nu consumase alcool sau droguri:

„În cursul zilei de sâmbătă s-au efectuat necropsiile celor doi tineri. Vorbim de două cazuri de agresiune, persoană de sex feminin prezenta 33 de plăgi tăiate, iar persoana de sex masculin prezenta 17 plăgi inteptat tăiate cu atingerea organelor vitale. Examenele de laborator vor confirma ceea ce medicii legişti au constatat necroptic. Nu s-a identificat prezenta alcoolului, cel puţin la persoana de sex feminin. Nici testele pentru droguri nu au ieşit pozitive. Toate testele au ieşit negativ. Plăgile aveau dispoziţie pentru afectarea organelor vitale şi dispunerea lor erau aproape identice. Sunt o parte din leziune în regim de apărare. Nu există urme de incendiere. Au avut parte de o moarte violentă”, a transmis Cătălina Bulgaru, şefa IML Iaşi.

Adauga un comentariu