Actualitate

Scandal cât casa la Gașca Zurli: Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile!

Publicat: 28 mart. 2024
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Scandal cât casa la Gașca Zurli Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile
Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile și erau obligați să-și desfășoare activitatea în condiții precare

Este scandal cât casa la Gașca Zurli! Era cunoscută pentru spectacolele și evenimentele pline de veselie pentru copii, doar că acum, după plecarea mai multor componenţi ai trupei, au început să iasă la iveală lcururile nu tocami plăcute. Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile și erau obligați să-și desfășoare activitatea în condiții precare.

Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile!

Un fost angajat al companiei Gașca Zurli, Silviu Ciobanu, a rupt tăcerea și a făcut dezvăluiri legate de salariile pe care le aveau cei din trupă și condițiile în care erau obligați să lucreze.

Într-o scrisoare adresată fondatoarei Mirela Retegan, acesta a dezvăluit că, în cei trei ani de activitate la companie, el a avut atribuții mult mai multe decât cele specificate în contractul său de paznic. Mai mult, acesta susține că salariul său era infim, de doar 1.000 de lei, în ciuda cifrelor impresionante de afaceri ale companiei.

„M-am adaptat foarte bine, conform cerințelor dumneavoastră. Ați deschis o locație destinată petrecerilor pentru copii, iar eu am desfășurat multe activități pe diferite domenii și vi le enumăr. Am fost ospătar, debarasator, îngrijitor, zugrav, cărăuș (încărcător descărcător), electrician, lăcătuș (reparații mobilier, uși, yale, etc) sau aprovizionare“, a scris Silviu Ciobanu.

Fostul angajat al Mirelei Retegan povestește cum a fost obligat să0și ia permis de conducere și să se mute, deși nu dorea asta și că era plătit doar cu 1.000 de lei.

„A venit ziua mea și ați discutat cu mine pentru cursurile de șofer, pe care le-am luat cu brio… A venit și momentul în care mi-ați propus să mă mut de la bătrâna la care locuiam atunci cu chirie, să vin în str. Vișinilor, spunându-mi că nu voi plăti nimic și nu voi avea nicio grijă, fapt care astăzi m-a determinat să ajung la concluzia că mi-am stricat tot rostul. Mi-am luat permisul de conducere și au început să vină asupra mea și mai multe sarcini, cu toate că în fișa postului eram paznic și plătit cu suma de 1.000 de ron!!!“, mai scrie Silviu Ciobanu.

Obligat să facă pe șoferul pentru mai multe persoane

În scrisoarea adresată Mirelei Retegan, bărbatul susține că a fost obligat să facă pe șoferul pentru mai multe persoane.

„Vreau să vă aduc la cunoștință că ați uitat următoarele: am făcut pe șoferul pentru toată lumea din Zurli, chiar și din exterior, șofer pentru fetița Zurli, șofer pentru diferite personaje (Pirat, Spiderman sau Batman), șofer curierat, șofer pentru familia dumneavoastră, șofer aprovizionare Zurli, încărcat descărcat singur diverse lucruri”, susţine Silviu Ciobanu.

Fostul angajat mai spune că a fost obligat să-i asigure mutarea din Cotroceni în Băneasa celei care deținea compania.

„V-am mutat de la Cotroceni la Băneasa singur, am încărcat, am descărcat, am demontat și montat mobile, lustre, prize și întrerupătoare, am făcut-o și pe zugravul. Când mi-ați propus să mă mut în str Visinilor, cu siguranță, aveați in cap ideea de a mă pune să fac pază, curățenie, de a fi la costumier, să spăl costumele, să aranjez toată recuzita, ceea ce nu este ușor pentru un singur om. Să luam aminte că am omis multe activități prestate de mine, care nu erau în fișa postului. Nu am avut nicio zi liberă, am lucrat de luni pana duminică, chiar si până la unu noaptea, am mers la primarii, la ANAF, la OSIM, la diverse edituri, pentru a face treburile dumneavoastră, în concluzie, m-am achitat față de companie… În trei ani, am lucrat pe bandă rulantă, însă eu voi mai presta aceste activități doar dacă voi fi plătit lunar, așa cum trebuie”, a mai menționat Silviu Ciobanu.

Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile, însă aceasta neagă acuzațiile aduse de fostul angajat, susținând că Silviu Ciobanu vrea doar publicitate.

Comentarii
Adauga un comentariu