Mai mulți candidați din Iași care au vrut să ajungă avocați au întâmpinat neplăceri la Romexpo – București, acolo unde s-a organizat proba într-un pavilion închiriat. În cursul dimineții de 19.09.2021, încă de la deschiderea subiectelor, s-au trezit cu o probă de sunet și un festival de mașini. Motoarele turate și basul din boxe au contribuit la atmosfera de examen. Candidații vor ca examenul să fie reluat, chiar dacă încă nu s-au publicat rezultatele
Scandal la Romexpo București, în momentul în care a fost suținută proba scrisă pentru obținerea titlului de avocat stagiar și pentru obținerea titlului de avocat definitiv, sesiunea septembrie 2021. La proba ținută pe data de 19.09.2021, peste 1.000 de candidați din toată țara au fost deranjați de modul în care a fost desfășurată sesiunea. Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA) a organizat concursul într-un pavilion imens din cadrul Romexpo. Numai că, în timpul probei, erau programate și alte evenimente care au perturbat examenul.
Spre exemplu, nu departe de pavilion a fost organizat evenimentul „European Car Festival”, ceea ce însemnat motoare turate la maximum, dar și o probă de sunet pentru concertul formațiie 5 Gang. Vloggerul Selly, membru în trupa amintită, a precizat că regretă incidentul, dar ar fi aflat prea târziu că în același timp se desfășura proba scrisă pentru viitorii avocați, care au avut de așteptat momentul cel puțin un an. Pentru proba de la București s-au înscris 103 candidați de la Iași, 98 pentru stagiari și cinci pentru avocați definitivi. Proba scrisă a durat nu mai puțin de patru ore. De precizat că Tudor Duca este noul decan al Baroului Iași, după ce a câștigat alegerile din 2019.
Petiție on-line pentru reluarea examenului de scris pentru intrarea în Barou
Supărați de modul în care a fost organizat concursul de către INPPA, entitate aflată în subordinea Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), candidații au propus ca examinarea să fie reluată.
„Vă solicităm respectuos organizarea unei noi sesiuni suplimentare / intermediare pentru examenul de acces în profesia de avocat, eventual în luna martie 2022 sau într-un calendar ce va permite îndeplinirea formalităților în termenele legale, pentru următoarele considerente: zgomotul produs de evenimentul «European Car Festival», care a durat aproape pe tot parcursul timpului de examinare (drifturi și motoare turate) fiind desfășurat în același loc cu centrul de examinare. Această situație a perturbat grav desfășurarea unui cadru normal de examinare pentru admiterea în profesia de avocat; repetițiile de concert ale trupei 5 Gang de asemenea au început în timpul examinării, fiind la un nivel de sonorizare extrem de ridicat; UNBR nu a luat nicio măsură pentru a preîntâmpina o asemenea situație, de asemenea, în timpul desfășurării examenului nu au luat nicio măsură pentru încetarea stării de fapt sau pentru atenuarea ei”, se arată în petiția on-line.
Apelat telefonic în repetate rânduri, Dan Oancea, director INPPA, nu a răspuns pentru a oferi un punct de vedere în legătură cu modul defectuos în care a fost organizată sesiunea de admitere în Barouri. Concursul pentru intrarea în Barou este cunoscut ca unul dintre cel mai dificile probe.