Economic Local

Scandal la proiectarea pasajelor supraterane din Podu Roș! Procedura a fost contestată din cauza caietului de sarcini. Miza este jumătate de milion de euro

Publicat: 23 nov. 2020
Nici bine nu a fost anunțată licitația pentru proiectarea pasajelor supraterane din Podu Roș, că au și apărut primele contestații
Pasajele supraterane din Podu Roș

Cerințele din caietele de sarcini pentru proiectarea pasajelor din Podu Roș avantajau firmele de profil care aveau experiență în proiecte mari de infrastructură. Un operator economic din Cluj a cerut modificarea condițiilor de participare. S-a ajuns până la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

Pe data de 03.12.2020, Primăria Iași va organiza o licitație pentru proiectarea a două pasaje supraterane în zona Podu Roș. Firmele interesate de procedura cu o prevedere bugetară de 450.000 de euro, fără TVA, și-au manifestat nemulțumirea cu privire la modul în care a fost întocmit caietul de sarcini. Astfel, contestația a fost depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Reclamantul este o societate cu sediul social în municipiul Cluj. Mai precis, s-a cerut ca experiența inginerului proiectant de poduri, dar și șeful de proiect, să fie și în drumuri județene, de interes local, inclusiv străzi. În caietul de sarcini se cerea experiență doar în proiecte mari cum ar fi autostrăzi sau drumuri expres.

„Experiența deținută pe poziția de inginer proiectant de poduri și/sau inginer proiectant structuri și/sau inginer lucrări de artă în contracte în cadrul cărora au fost elaborate și/sau actualizate și/sau revizuite și/sau completate studii de fezabilitate și/sau proiecte tehnice pentru construcția nouă și/sau modernizare și/sau lărgire de autostrăzi și/sau drumuri expres care au inclus poduri și/sau pasaje și/sau viaducte. Practic, autoritatea contractantă consideră ca fiind proiecte similare – pentru acordarea punctajului – cele pentru construcție nouă și/sau modernizare și/sau lărgire de autostrăzi și/sau drumuri naționale și/sau drumuri expres care includ poduri și/sau pasaje și/sau viaducte. Solicităm modificarea acestei cerințe, pentru fiecare expert”, se arată în contestația depusă la CNSC.

Primăria Iași a ținut cont de solicitarea operatorului economic

La câteva zile de la depunerea contestației, Primăria Iași a decis să modifice caietul de sarcini, prin completarea „și/sau drumuri județene și/sau drumuri locale și/sau străzi, care au inclus poduri și/sau pasaje și/sau viaducte”. După modificarea caietului de sarcini, CNSC a anulat contestația. Firma care va câștiga licitația trebuie să realizeze proiectarea în termen de 6 luni. Conform caietului de sarcini, primul pasaj va avea o lungime de 551 de metri, în timp ce al doilea va avea o lungime de 546 de metri. Proiectarea trebuie realizată în termen de 6 luni.

„Din punct de vedere funcțional, pasajul auto va asigura fluidizarea circulației între Splai Bahlui Mal Drept – strada nouă și Splai Bahlui Mal Drept, peste Podu Roș. Pasajul va fi prevăzut cu o bandă de circulație cu lățimea de 4 metri și pista pentru cicliști cu lățimea de 1,50 de metri. Deoarece lățimea părții carosabile nu este suficientă pentru ca un vehicul avariat staționat pe partea dreaptă/stângă față de axul părții carosabile să poată fi depășit, delimitarea între partea carosabilă și pista de bicicliști va fi de 10 centimetri.

Pentru evitarea blocajelor pe pasaj, acesta va fi prevăzut, în zona de acces, cu camere video racordate la Centrul de Management al Traficului și panou informativ. Tot în acest scop, se propune amenajarea a două girații, ce vor lega cele două pasaje supraterane. Traficul din direcția bulevardului D. Mangeron spre T. Vladimirescu va fi preluat de pasajul realizat pe malul stâng și direcționat prin intermediul giratoriului spre pasajul realizat pe malul drept, iar de aici spre strada Splai Bahlui Mal Drept”, se arată în descrierea proiectului.

Deocamdată nu se cunosc sursele de finanțare pentru execuția lucrării.

Autoritățile locale au în plan alte două pasaje, de data aceasta subterane

Nu în ultimul rând, Primăria Iași lansat o licitație pentru realizarea studiilor de fezabilitate în vederea construirii a două pasaje subterane. Unul dintre proiecte presupune înființarea unui pasaj subteran care să lege strada A. Panu cu strada Palat. Linia de tramvai ar urma să fie desființată în dreptul Casei Dosoftei. Pietonalul de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt va fi extins până pe esplanada de la Palatul Culturii. Pasajul ar urma să aibă 200 de metri. Pe această lungime, tramvaiul va circula în subteran. Al doilea proiect face referire la construirea unui pasaj de aproximativ 300 de metri pe tronsonul rond Agronomie – Aleea Sadoveanu. Va lega bd. Carol I cu zonele rezidențiale de locuințe colective. Astfel, Universitatea de Agronomie ar beneficia de un platou pietonal care va lega clădirile de învățământ cu spațiile de cazare.





Comentarii
Adauga un comentariu