Reacția psihologică în care o persoană resimte o îmbunătățire a simptomelor după ce a primit un tratament ineficient poartă numele de „efectul placebo”.
De obicei, când unui pacient i se prescrie un tratament pentru o anumită afecțiune, pastile acționează prin ameliorarea sau tratarea completă a simptomelor. Cu toate acestea, specialiștii au observat că unii pacienți susțin faptul că simt o îmbunătățire a simptomelor chiar și atunci când li se administrează substanțe fără vreun efect dovedit științific.
Ce este efectul placebo
Știm deja faptul că, efectul placebo are o putere uimitoare de a induce stări de ameliorare a unei afecțiuni prin puterea sugestiei. Spre exemplu, să spunem că un pacient prezintă o durere de cap, acestuia i se administrează o pastilă inactivă, dar despre care crede că este un medicament real.
Pacientul susține faptul că, simptomele îi sunt ameliorate sau chiar au dispărut, iar acesta este efectul placebo.
Specialiștii susțin că, fenomenul este cât se poate de real și puternic, declanșat de puterea minții pacientului, de așteptările sale pozitive și de relația cu medicul, mai degrabă decât de vreo substanță activă din tratamentul fals.
„Efectul placebo este mai mult decât gândire pozitivă. A crede că un tratament sau o procedură va funcționa. Este vorba despre crearea unei conexiuni mai puternice între creier și corp și modul în care acestea lucrează împreună”, a afirmat Ted Kaptchuk, director al Programului de Studii Placebo și Întâlnire Terapeutică de la Harvard Health.
Efectul placebo nu este clar încadrat în domeniul medical, fiind amplasat între biologie și psihologie. Unii specialiști sunt de părere că, fenomenul este „farmacia noastră interioară”, iar așteptarea și convingerea pacienților cauzează eliberarea anumitor substanțe chimice benefice în creier, spre exemplu, opioidele și endorfinele naturale.
Studiul lui Ted Kaptchuk
Efectul placebo a fost ilustrat într-un mod remarcabil într-un studiu real realizat de cercetătorul Ted Kaptchuk la Harvard Medical School, în 2010, pe pacienți care sufereau de sindromul de colon iritabil (IBS). Spre deosebire de majoritatea experimentelor clinice, acest studiu a fost neobișnuit deoarece participanților din grupul placebo li s-a spus clar că pastilele pe care le primesc nu conțin ingrediente active.
Pe flacon era chiar eticheta „PLACEBO”, iar medicii le explicau pacienților că aceste capsule sunt inactive, dar pot produce efecte reale datorită modului în care organismul răspunde la ritualul îngrijirii medicale.
Cu toate acestea, rezultatele au fost surprinzător de puternice. Din cei 80 de participanți, jumătate au primit tratament placebo, iar cealaltă jumătate nu a primit niciun fel de intervenție. După trei săptămâni, pacienții din grupul placebo au raportat o ameliorare semnificativă a simptomelor.
În mod uimitor, unii dintre ei au spus că se simt mai bine decât în perioadele în care încercaseră tratamente reale în trecut. Studiul a demonstrat că și atunci când pacienții știu că pastila nu conține substanță activă, simplul act de a primi îngrijire, atenție și un cadru terapeutic poate declanșa răspunsuri fiziologice autentice.
Acest caz a schimbat modul în care cercetătorii privesc interacțiunea dintre minte și corp, și a arătat că beneficiile contextului medical nu sunt deloc imaginare, ci măsurabile și reale.
Efectul placebo rămâne una dintre cele mai fascinante dovezi ale puterii psihicului asupra corpului.