Supravegherea în masă a românilor de către propria securitate

Pe banii noștri, beneficiind de un buget extrem de generos, serviciile de securitate ale statului îi supraveghează în masă pe români. Și, așa cum voi demonstra în cele ce urmează, cu rare excepții, această vastă și periculoasă operațiune este făcută exclusiv din motive politice. Siguranța națională se reduce, de fapt, la securitatea celor aflați la putere și care vor să rămână în continuare înfipți la butoane.

Dezvăluirea făcută zilele trecute de parlamentarul Andrei Gușă este ca un bulgăre de zăpadă care se transformă într-o veritabilă avalanșă. Începând din decembrie anul trecut, când ne-am confruntat cu alegerile prezidențiale anulate în mod abuziv de către CCR, au fost emise 2.843 de mandate de securitate — de opt ori mai multe decât sunt emise în total într-un an într-o țară incomparabil mai mare, Statele Unite ale Americii. Întrucât un singur mandat poate viza 20 de persoane, rezultă că au fost monitorizate, suspecte fiind că pun în pericol siguranța națională, peste 50.000 de persoane. Mai adaug eu că, în ultimii trei ani, au fost emise 8.600 asemenea mandate. Înainte de a dezbate acest caz extrem de scandalos, pe fondul lui îmi permit să postez mai jos un scurt rezumat făcut cu ajutorul inteligenței artificiale asupra cadrului legal în care se poate desfășura o asemenea activitate.

Mandatele de interceptare, numite mandate de supraveghere tehnică, sunt permise acordate de judecător, în baza unei cereri a procurorului, pentru a permite interceptarea comunicațiilor în cadrul unei cercetări penale. Aceste mandate sunt valabile pentru o durată maximă de un an (cu excepții, cum ar fi supravegherea video/audio/foto în spații private, limitată la 120 de zile) și pot fi prelungite cu o decizie a judecătorului de drepturi și libertăți, pentru perioade de maximum 30 de zile fiecare.

Cum funcționează:

• Solicitare: Procurorul solicită mandatul de supraveghere tehnică instanței competente (judecătorului de drepturi și libertăți).
• Autorizare: Judecătorul de drepturi și libertăți, în camera de consiliu și fără prezența părților, autorizează interceptarea prin încheiere.
• Durată: Mandatul este valabil pentru o anumită perioadă. Durata totală nu poate depăși un an pentru aceeași persoană și aceeași faptă, cu excepția unor cazuri specifice.
• Prelungire: Mandatul poate fi prelungit pentru perioade de maximum 30 de zile, doar dacă sunt îndeplinite condiții specifice și la cererea procurorului.

Câteva aspecte-cheie:

• Bază legală: Mandatele de supraveghere tehnică sunt reglementate de Codul de procedură penală.
• Rolul judecătorului: Judecătorul de drepturi și libertăți este singurul care poate emite aceste mandate, asigurând controlul judiciar asupra supravegherii.
• Excepții: Anumite tipuri de supraveghere, cum ar fi cea video/audio/foto în spații private, au o durată maximă de 120 de zile.

Pornind, așadar, pe de-o parte de la cadrul legal astfel cum este el instituționalizat în România, și, pe de altă parte, de la existența unui număr uriaș de interceptări, voi încerca, cât se poate de succint, să trag o serie de concluzii.

1. În mod mai mult decât straniu, de nemaiîntâlnit nicăieri pe planetă, nu a existat nici măcar un mandat de supraveghere care să fie contestat și anulat de vreo instanță superioară. Ceea ce înseamnă fie că absolut toate au fost perfect motivate, deci fără cusur, fie că, în mod deliberat, instanțele chemate să se pronunțe asupra legalității mandatelor de interceptare s-au sustras acestei obligații. În sine, acest fapt este extrem de suspect.
2. Costurile totale pentru o supraveghere de asemenea proporții sunt uriașe. După cum reiese din analiza cadrului legal, supravegherile nu numai că pot fi extinse, dar ele se referă și la multiple modalități de efectuare a acestora. Sunt supravegheri ale convorbirilor telefonice, ale comunicațiilor pe internet, sunt supravegheri fizice prin urmărirea în teren a persoanelor vizate, sunt supravegheri ambientale, se exercită și o supraveghere a corespondenței și așa mai departe. Ceea ce presupune utilizarea, într-un număr corespunzător, a unui personal specializat și bine remunerat. Au fost sume uriașe de bani puse în joc prin suplimentarea scandaloasă și netransparentă a bugetului Serviciului Român de Informații, precum și a bugetelor altor instituții de securitate ale statului care au fost antrenate în această operațiune.
3. În ceea ce privește rezultatele, nu există absolut nicio informație concludentă. În cazul numărului uriaș de persoane puse în mod direct sub supraveghere, precum și al celor care se aflau cu acestea în relație, nu a putut fi întocmit absolut niciun dosar penal din care să rezulte măcar un singur caz în care s-ar fi constatat că a fost pusă în pericol siguranța națională. În raport cu această situație absolut scandaloasă, nimeni nu a dat socoteală. Nimeni nu a plătit nici măcar contravaloarea acestor supravegheri, dovedite total inutile sub aspectul siguranței naționale.
4. Conform actelor normative în vigoare, este obligatoriu ca, atunci când, după toate prelungirile legale, o supraveghere încetează, persoanelor monitorizate să li se aducă la cunoștință faptul că s-au aflat, în perioada dată, sub vizorul agenților de securitate. Niciunul dintre cetățenii vizați de aceste măsuri nu a primit pe adresa lui vreo înștiințare oficială, iar această situație constituie, în sine, o dovadă a profundei ilegalități comise împotriva cetățenilor unui stat de către propriile instituții de securitate.

Din toate cele de mai sus rezultă, fără dubiu, că întreaga operațiune – și mă refer în special la cea declanșată începând din decembrie anul trecut – a fost exclusiv de poliție politică, iar securitatea română a fost pusă să muncească pe brânci pentru a descoperi informații și motive care nu au putut fi descoperite și care ar fi putut sta la baza anulării alegerilor.

Este încă o dovadă că, în România, la 6 decembrie, a fost inițiată o lovitură de stat chiar de către reprezentanții principalelor instituții – președinție, guvern, parlament, șefi de partide etc. – care compun, teoretic cel puțin, angrenajul statului de drept. Ne mai mirăm, în aceste condiții, că americanii se retrag din România și își văd de treaba lor, lăsând siguranța statului român pe mâna unui președinte castrat sub aspectul puterii, pe numele lui Emmanuel Macron?