Deși rețeta originală include și mascarpone, poți prepara un tiramisu delicios și fără acest ingredient.
Chiar dacă va avea un gust puțin diferit de cel tradițional, această rețetă este una foarte gustoasă și cremoasă, ideală pentru ocaziile speciale sau pentru un moment de răsfăț cu ceva dulce.
Rețeta de tiramisu fără mascarpone
Pentru această rețetă vei avea nevoie de 600 grame de smântână, de 450-500 grame de pișcoturi, de 2 plicuri de praf de frișcă, de 4 ouă, de esența de vanilie sau de rom, de 12 linguri de zahăr, de 750 ml de apă, de 12 lingurițe de cafea și de cacao pentru ornat, la final.
Începe prin a pregăti cafeaua din apă și lingurițele de cafea, iar când este gata adaugă și 2 linguri de zahăr și esența pe care o preferi. Lasă cafeaua să se răcească foarte bine, apoi separă ouăle în 2 vase diferite. În vasul în care ai pus albușurile adaugă și plicurile cu praf de frișcă și 6 lingurițe de zahăr. Omogenizează totul foarte bine, până când obții o spumă tare.
În vasul cu gălbenușurile, adaugă restul de zahăr ramas împreună cu smântâna și amestecă pentru câteva minute. Introdu treptat această cremă cu cea de albușuri, amestecând până la omogenizare.
Într-un vas dreptunghiular, pune un strat de cremă, apoi înmoaie pișcoturile în cafea și adaugă-le peste cremă. Încearcă să nu lași distanță deloc între pișcoturi. Procedează la fel până termini ingredientele, lăsând la ultimul strat doar cremă. Uniformizează totul cât poți de bine, apoi preasară deasupra cacao.
Pune vasul la rece pentru câteva ore, apoi se poate servi, după ce este foarte bine răcit. Află cum poți face și un tiramisu cu zmeură delicios.
O altă rețetă delicioasă
Pentru a o prepara vei avea nevoie de 250 grame de frișcă, de esență de vanilie, de 5 lingurițe de lichior de cafea, de 400 grame de pișcoturi, de 100 grame de zahăr, de 250 grame de brânză ricotta, de 250 ml de cafea și de 45 grame de pudră de cacao.
Într-un bol adăuga esența, zahărul și frișca și mixează-le până când au o textură fermă. În alt bol, amestecă brânza cu mixerul la o viteza mare pentru 2-3 minute sau până când devine netedă și ușoară. Adaugă apoi brânza peste frișcă. Într-un alt vas, combină cafeaua împreună cu amaretto, apoi dă fiecare pișcot prin acest amestec.
Pregătește un vas dreptunghiular de sticlă în care să așezi pișcoturile însiropate. Pune stratul de pișcoturi pe fundul vasului, apoi pune jumătate din cantitatea de amestec de frișcă și brânză și întinde totul uniform, pe baza lor.
Adaugă un alt strat de pișcoturi însiropate, apoi încă un strat de cremă. Întinde totul uniform, apoi presară peste tot pudra de cacao. Pune vasul la frigider și ține-l la rece pentru minim 3-4 ore înainte de a-l servi.
Brânza mascarpone are un gust asemănător cu crema de brânză sau cu ricotta, de aceea, poate fi schimbată fără probleme cu aceste două ingrediente. În același timp, poate fi preparat și doar cu frișcă.
Un tiramisu fără mascarpone reprezintă o alegere ideală pentru persoanele ce nu doresc un preparat cu un procent mare de grăsime.